Cluj Arena nu poate găzdui amicalul România-Turcia. Stadionul se degradează pe zi ce trece

Cluj Arena a fost aleasă de FRF ca gazdă pentru amicalul România-Turcia, programat pe data de 8 noiembrie. Cu nici trei săptămâni înaintea partidei stadionul arată însă deplorabil, gazonul fiind sub orice critică.
Iulian Tudor
20 oct. 2017, 10:55
Cluj Arena nu poate găzdui amicalul România-Turcia. Stadionul se degradează pe zi ce trece

Compania Eco Garden, care are contract de îngrijire și, la nevoie, de înlocuire a gazonului, nu a mai efectuat lucrari de mai multe luni lucrări de întreţinere pe Cluj Arena. Nici organizatorii Untold nu și-au respectat angajamentul de a înlocui suprafaţa de joc, grav deteriorată după derularea festivalului, astfel că, în acest moment Cluj Arena abia dacă poate găzdui meciurile Universităţii, în Liga a treia.

Potrivit transilvaniareporter.ro, reprezentanţii Eco Garden refuză să mai îngrijească gazonul de pe Cluj Arena din cauza datoriilor de aproape 100.000 de lei pe care societatea care administrează stadionul, intrată între timp în insolvenţă, le are către Eco Garden.

Iniţial Federaţia Română de Fotbal a anunţat că meciul se va disputa pe noul stadion din Craiova, dar oficialii clubului din Banie nu au fost interesaţi să inaugureze arena cu un amical cu Turcia. Cum FRF a anunţat deja că meciul se va juca la Cluj, federalii s-ar putea reorienta către arena Constantin Rădulescu, din Gruia, unde joacă actualul lider al Ligii 1, CFR Cluj.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT