CM 2014: Poveştile MONDIALELOR (I). Fotbalul de dinainte de Război: intrigă, fascism şi inocenţă

CM 2014: Totul a început în 1930, în Uruguay, ţară aleasă să găzduiască prima ediţie a Campionatului Mondial spre a cinsti sărbătorirea a 100 de ani de la prima Constituţie a ţării. Contextul vremii nu era tocmai favorabil fotbalului, prăbuşirea bursei de la New York angrenând după ea o criză internaţională de proporţii, în timp ce un cutremur devastator din sudul Italiei îngrupa sub dărâmături aproape 1.500 de oameni.

ROMÂNIA, CEL MAI RAPID GOL AL TURNEULUI

Doar patru ţări europene s-au încumetat să treacă Atlaticul, România, Belgia, Franţa şi Iugoslavia, cu acelaşi vapor, Conte Verde. A fost singurul turneu final care nu a fost precedat de faza calificărilor, dar la startul întrecerii s-au prezentat doar 13 naţiuni. România a debutat într-un meci cu Peru şi a câştigat cu 3-1, partida fiind marcată de cel mai rapid gol al turneului, marcat de Adalbert Deşu (UDR Reşiţa), în secunda 50, şi de prima eliminare din istoria CM (singura a turneului), cea a peruvianului Placido Galindo, pentru un fault asupra lui Laszlo Raffinsky. Totuşi, Galindo nu a primit cartonaş roşu, pentru că acest tip de avertisment nu fusese încă inventat. România a ratat însă calificarea în semifinale, fiind învinsă clar, cu 0-4, de naţionala ţării gazdă.

Uruguayul, campioană olimpică în 1924 şi 1928, avea să dispute finala, împotriva Argentinei, şi câştiga cu 4-2, devenind prima campioană mondială din istorie. Aşa cum scrie uruguayanul Eduardo Galleano în cartea sa, „Fotbalul, lumini şi umbre”, pentru a arbitra finala, belgianul John Langenus, a cerut asigurare pe viaţă, speriat de eventuala furie a fanilor. De remarcat că finala Mondialului din 1930 nu s-a bucurat decât de 20 de rânduri în ziarul italian Gazzetta dello Sport. Şi totuşi, după doar patru ani Cupa Mondială avea să poposească în Peninsulă.

Alte articole

Cu admiral.ro afli ce ne rezervă sferturile de finală ale Cupei Mondiale de Fotbal

Brazilia și Croația, calificate în sferturile Cupei Mondiale. Sud-americanii s-au distrat pe cinste, vicecampioana mondială a avut mari emoții

ITALIA, DUBLĂ CAMPIOANĂ MONDIALĂ ÎN ERA MUSSOLINI

Pe 27 mai 1934, Mussolini inaugura, la Roma, al doilea Campionat Mondial de Fotbal. Afişele competiţiei înfăţişau un Hercule care executa salutul fascist cu o minge la picioare şi întreg turneul a fost pentru Il Duce un prilej de propagandă agresivă. A asistat la toate partidele, iar jucătorii naţionalei Italiei i-au dedicat victoriile cu palma întinsă.

Drumul spre titlu nu a fost însă atât de uşor, sfertul de finală Italia – Spania, spre exemplu, fiind cel mai istovitor din istoria Mondialelor. A durat 210 minute şi s-a încheiat a doua zi, când patru fotbalişti italieni şi şapte spanioli nu au mai putut continua să joace, din cauza accidentărilor.

În finală, Italia a întâlnit Cehoslovacia  şi a câştigat cu 2-1 în prelungiri, câştigând primul său titlu mondial. România a participat şi la această ediţie, dar a fost eliminată încă din primul tur, fiind învinsă cu 1-2 de Cehoslovacia, la Trieste. Dobay a desschis scorul pentru tricolori, în minutul 11, dar cehoslovacii au întors rezultatul după pauză.

A TREIA PARTICIPARE A ROMÂNIEI LA MONDIALE

În 1938 lumea se pregătea de război, dar Franţa punea la punct ultimele detalii pentru organizarea celui de-al treilea Campionat Mondial de Fotbal. Hitler ocupase deja Austria, în Italia se redactase „Manifestul asupra rasei”, iar Vaticanul recunoştea guvernul generalului Franco, ale cărui trupe dădeau lovitura de graţie Republicii spaniole. La Paris, pe stadionul Colombes, preşedintele Franţei, Albert Lebrun, dădea lovitura de deschidere a turneului, însă nu reuşea decât să se facă de râs, în faţa a peste 30.000 de oameni: ţintise mingea, dar a lovit pământul.

România a părăsit repede turneul, fiind eliminată surprinzător de Cuba. După 3-3 în prima partidă, întâlnirea s-a rejucat, iar tricolorii au pierdut cu 1-2. La fel ca în turneul anterior, din Italia, România a condus la pauză cu 1-0, printr-un gol al lui Dobay, dar a încasat două goluri după pauză.

Campioana mondială en-titre, Italia, a defilat şi în acest turneu şi a ajuns să joace finala, contra Ungariei. În ajunul marelui meci, jucătorii avau să primească o telegramă de la Roma, semnată de Mussolini şi pe care erau scrise doar trei cuvinte: VICTORIE SAU MOARTE. Italia a câştigat cu 4-2, iar Gazzetta dello Sport scria despre „apoteoza sportului fascist în această victorie a rasei”. Cu câteva zile în urmă, după succesul din semifinale, contra Braziliei, ziarele italiene scriseseră, în aceeaşi notă: „Salutăm triumful inteligenţei italice asupra forţei brute a negrilor”. Meciul acela, din semifinale, a avut o desfăşurare epică, decis de un penalty acordat dubios Squadrei Azzura.

Legendarul Giuseppe Meazza şi-a luat avânt să execute lovitura de la 11 metri, dar chiar în clipa când se pregătea să lovească balonul i-au căzut pantalonii. Publicul şi arbitrul au rămas uluiţi, portarul brazilian se prăpădea de râs, dar Meazza, fără să se oprească, şi-a ridicat pantalonii cu un gest rapid şi a marcat, ducând Italia în finala pe care avea să o şi câştige.