CNA a avizat negativ proiectul legislativ care prevede eliminarea taxei TV: Îngroapă TVR, dacă fac asta

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, marţi, să avizeze negativ proiectul legislativ care prevede eliminarea taxei TV, membrul CNA Gabriel Tufeanu precizând că Televiziunea Română va fi "îngropată", dacă nu va mai beneficia de această formă de finanţare.
Iulian Tudor
12 ian. 2016, 13:26
CNA a avizat negativ proiectul legislativ care prevede eliminarea taxei TV: Îngroapă TVR, dacă fac asta

CNA a analizat, în şedinţa de marţi, o propunere legislativă de modificare a Legii 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune prin care se elimină obligativitatea achitării taxei radio-tv. Această propunere legislativă a fost iniţiată de un grup de 14 deputaţi şi senatori ai PSD.

Membrul CNA Gabriel Tufeanu a spus că ar fi necesară organizarea unei întâlniri între membrii CNA, reprezentanţii TVR şi parlamentarii din Comisiile de Cultură. „Şi să încercăm să salvăm TVR, nu să-l omorâm”, a spus Gabriel Tufeanu. El a mai afirmat că, potrivit legislaţiai în vigoare, Televiziunea Română este administrată de 13 membri în Consiliul de Administraţie, „care garantează în acest fel independenţa TVR”. „Din cei 13, unul sigur ţipă dacă este o problemă, pe când la o televiziune privată probabilitatea să ţipe cineva e mai mică. Cine e independent până la urmă?”, a spus Gabriel Tufeanu, potrivit Mediafax.

El a precizat că, dacă iniţiativa legislativă privind eliminarea taxei TV va fi adoptată de Parlament, Televiziunea Română va fi foarte afectată. „Îngroapă TVR, dacă fac asta”, a mai spus Tufeanu.

Membru CNA: Eliminarea taxei TV, o încercare de falimentare a TVR

La rândul său, membrul CNA Valentin Jucan a spus că Televiziunea Română are un rol special şi atribuţii speciale faţă de societate, de aceea societatea trebuie să contribuie la finanţarea TVR.

„TVR are misiune publică, trebuie finanţată din bani publici”, a spus şi membrul CNA Lorand Turos, precizând că taxa TV asigură independenţa instituţiei.

Pe de altă parte, membrul CNA Dorina Rusu a spus că este de acord că Televiziunea Română trebuie restructurată, însă acest lucru trebuie să aibă la bază „o chestiune serioasă”. Totodată, Dorina Rusu a mai spus că, dacă se elimină taxa TV, trebuie să fie propuse şi nişte soluţii pentru finanţarea instituţiei.

În urma discuţiilor, CNA a decis să avizeze negativ această iniţiativă legislativă. Decizia a fost luată în unanimitate de membrii CNA prezenţi la şedinţă (Valentin Jucan, Lorand Turos, Viorel Buda, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu şi Răsvan Popescu). Avizul CNA este unul consultativ.

Pe de altă parte, Televiziunea Română a făcut, pe 28 decembrie 2015, câteva precizări ca urmare a propunerii legislative iniţiate de parlamentari PSD prin care se vrea eliminarea obligativităţii taxei TV, menţionând că TVR abia supravieţuieşte încasând o taxă de 10,5 euro pe an.

„Televiziunea Română respectă dreptul la opinie şi la iniţiativă legislativă. Ne revine obligaţia de a reaminti că în ultimii ani au existat mai multe propuneri legislative de modificare a art. 40 din Legea nr. 41/1994 care vizau eliminarea taxei TV. Pe rând, parlamentari din mai multe partide politice – PSD, PC, PPDD – au depus astfel de proiecte, respinse în cele din urmă de Parlamentul României”, a spus TVR.

Potrivit TVR, în prezent, televiziunea publică abia supravieţuieşte încasând o taxă TV în cuantum de 4 lei/ familie/ lunar, adică sub un euro pe lună (10,5 euro/an). „Pentru comparaţie, în Macedonia, taxa TV este de 26 euro/an, în Muntenegru, de 42 euro/an, în Polonia, de 50 euro/an, în Slovacia, de 56 euro/an, în Marea Britanie, de 176 euro/an, Germania, 216 euro/an”, a precizat TVR.

Taxa TV este principala sursă de finanţare a televiziunii publice, veniturile din publicitate fiind afectate de o serie de restricţii legislative, iar cele de la bugetul de stat mergând în proporţie de aproximativ 90% către Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, a mai spus TVR.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Jucătorii au refuzat să se antreneze! Mesaj fără precedent al șefilor pe grupul de WhatsApp: „Cine vrea, e așteptat să rezilieze”
Capital.ro
Avertizare meteo de ultimă oră! Ploi abundente și rafale de până la 90 km/h. Ce regiuni sunt vizate
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O cabană din stațiunea Straja a fost cuprinsă complet de foc
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Doar 15 județe rămase în urma reformei administrative propuse de PSD. Cum ar arăta harta României
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România