CNA a luat decizia, după plângerile numeroase împotriva show-ului Insula Iubirii: „Dacă nu se respectă, urmează amenzi drastice”

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a decis ca reality-show-ul „Insula Iubirii” să fie mutat din prime time, de la ora 20.00, spre miezul nopții, după numeroase sesizări privind conținutul nepotrivit pentru minori.
Mircea Filipescu
16 oct. 2025, 20:13
CNA a luat decizia, după plângerile numeroase împotriva show-ului Insula Iubirii: „Dacă nu se respectă, urmează amenzi drastice”

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a luat decizia ca reality-show-ul „Insula Iubirii” să nu se mai difuzeze la ora 20.00, ci mult mai târziu, chiar aproape de miezul nopții, având în vedere că prezintă conținut cu tentă sexuală și scene de nuditate.

CNA a luat decizia împotriva Insula Iubirii

În ședința CNA din 15 octombrie, după numeroase reclamații, inclusiv din partea organizației Salvați Copiii, s-a luat decizia schimbării orei de difuzare, având în vedere că Insula Iubirii poate reprezenta un reper nociv pentru tineri și adolescenți.

„Pentru minori, chiar și pentru cei peste 12 sau 15 ani, contactul cu acest program poate funcționa ca un ghid incorect în relațiile romantice, prezentând modele de comportament nesănătoase și glorificând deresponsabilizarea”, se arată în sesizare.

Citește și : Orange, o nouă taxă pentru clienți! Cei care folosesc aplicația companiei vor scoate mai mulți bani din buzunar

CNA a stabilit că principalul motiv al intrării în legalitate este ora de difuzare a emisiunii, mai ales că emisiunea include consum de alcool, limbaj explicit, nuditate și comportamente care nu sunt potrivite pentru adolescenți, ceea ce impune clasarea acesteia ca program pentru persoane peste 15 ani, difuzabil numai după ora 23.00.

Valentin Jucan, membru CNA, a explicat: „Nu este o emisiune educativă, ci de divertisment pentru adulți. Problema este ora de difuzare – nu trebuie să fie accesibilă minorilor”.

Reprezentanta Antena Group, Adriana Păpureanu, a susținut că emisiunea este una de divertisment și că nu are rol educativ: „Insula Iubirii nu oferă modele. Nu promite că viața va fi frumoasă dacă urmezi anumite direcții. Este o emisiune de divertisment, nu un manual de relații”.

În același timp, mai mulți membri CNA au spus că există efecte potențial negative asupra tinerilor.

Mircea Toma a afirmat: „Singura problemă este că nu are ce căuta la ora opt seara. Copiii pot prelua mecanic comportamente, iar viața reală nu seamănă cu ceea ce se întâmplă în show.”

Monica Gubernat a completat: „Acest tip de emisiune nu are ce căuta la ora 20:00”.

Citește și : Autodenunț incredibil al lui Gigi Becali: ”Am păcălit statul cu 3 milioane de dolari”. De ce nu este cercetat de ANAF patronul Fcsb

CNA a decis emiterea unei somații către Antena 1 prin care a prevăzut că viitoarele ediții ale show-ului trebuie difuzate după ora 23.00

Gubernat a explicat: „Conținutul nu este de ora 20.00, este de ora 23.00. Dacă nu se respectă, urmează amenzi drastice”.

CNA s-a bazat pe articolele din legea audiovizualului care stabilesc criterii de clasificare a programelor: consumul de alcool și droguri, nuditatea și actele sexuale, limbajul, psihologia personajelor și valorile promovate. Conform art. 25, programele pentru persoane peste 15 ani pot fi difuzate doar între 23:00 și 6:00.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Fosta proprietară a apartamentului în care a stat Vlad, declarații tulburătoare: „Puteam fi eu în locul ei”
Fanatik.ro
FCSB, din nou o forță după revenirea lui Laurențiu Reghecampf? Daniel Pancu, despre tandemul Gigi Becali - Reghe: „Acolo e cheia!”
Capital.ro
EXCLUSIV Lipsa de predictibilitate pune presiune pe afacerile din România. Mihai Daraban, CCIR: Mediul de business nu este un sac de box
Playtech.ro
Satele în care o casă costă doar 3.000 de euro. Tinerii au început să cumpere tot mai multe proprietăți
Adevarul
Schița Guvernului Mureșan. Cum își împart PNL, USR și UDMR portofoliile cheie SURSE
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
În ce stare se află angajatul surprins de deflagrația de la Uzina Mecanică Sadu! Primul mesaj transmis de reprezentanții fabricii de armament
iamsport.ro
S-a întâlnit cu Chiricheș după derapajul lui Becali și a fost marcat de ce i-a spus jucătorul de la FCSB: ”Am simțit durerea”
MediaFlux
Putin pregătește o armă secretă. Racheta Dan-T schimbă soarta lumii
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte