CNA verifică din nou Realitatea Plus după ce s-au făcut modificări ilegale în acţionariat

Realitatea Plus ar fi trecut printr-o modificare de acționariat realizată prin PHG Media, care ar fi cesionat părțile sociale către o companie din Statele Unite. În noua structură, acționar unic ar figura în continuare Anamaria Păcuraru.
Filip Stan
12 mai 2026, 16:33
CNA verifică din nou Realitatea Plus după ce s-au făcut modificări ilegale în acţionariat
Maricel Păcuraru, patronul trustului Realitatea, a fost internat de urgență

Realitatea Plus a ajuns din nou în atenția CNA. Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a discutat cazul în ședință și a decis în unanimitate că nu este de acord cu această cesiune. Totuși, membrii CNA au atras atenția că votul are rol strict consultativ.

În timpul ședinței, reprezentanții instituției au afirmat că mutarea ar fi fost deja făcută, deși CNA nu și-a dat acordul. Ulterior, Consiliul a transmis către Registrul Comerțului poziția sa oficială, considerând că avizul ar fi trebuit avut în vedere în procesul de înregistrare, anunţă evz.ro.

DOCUMENT Lovitură după lovitură pentru Maricel Păcuraru și Realitatea Plus! După închiderea postului TV, ANAF vine cu noi precizări despre ”caracatița” de firme din jurul acestuia. Datorii la stat de 260 de milioane de lei!

În discuțiile de la CNA a fost invocată și o situație fiscală problematică, cu datorii și amenzi neplătite estimate la aproximativ 700.000 de lei. Deși ar fi existat o corespondență între instituții, nu ar fi fost transmisă o opoziție formală direct către Registrul Comerțului care să blocheze cesiunea.

În mod obișnuit, vânzarea sau cesiunea unei firme care are datorii fiscale nu mai este tratată ca o simplă formalitate, deoarece autoritățile pot interveni pentru a verifica situația financiară și pentru a se asigura că obligațiile către stat nu sunt eludate prin schimbarea acționariatului.

Potrivit OUG 13/2026, transferul părților sociale trebuie notificat la ANAF în termen de 15 zile, iar Registrul Comerțului poate solicita certificatul de atestare fiscală înainte de finalizarea operațiunii. În cazul în care există datorii, cesiunea poate fi blocată sau condiționată de constituirea unor garanții.

Citește și Victor Ciutacu salută ”ecologizarea” peisajului media prin închiderea postului Realitatea Plus. Ironie supremă despre Călin Georgescu. ”Nu v-a zis Mesia în ițari roșii că în aprilie înfloresc cireșii? Se-nchide canalul colector”

Schimbările legislative au ca scop reducerea situațiilor în care firmele cu datorii sunt transferate rapid pentru a evita plata obligațiilor către stat. În aceste cazuri, autoritățile fiscale pot impune garanții sau pot opri tranzacția până la clarificarea completă a situației financiare.

Postul tv a fost sancționat marți de Consiliul Național al Audiovizualului pentru o serie de știri legate de Călin Georgescu.

Realitatea Plus a primit marți o amendă de 50.000 de lei din partea CNA pentru o „emisiuni de ştiri şi dezbateri din data de 24.03.2026”, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

Printre titlurile afişate pe post au fost: „Acum: Românii se strâng la Buftea pentru a-l susţine pe Georgescu”; „Mobilizare uriaşă pentru susţinerea preşedintelui interzis”; „Imediat: Călin Georgescu intervine la televiziunea poporului”; „Alexandra Păcuraru, alături de Călin Georgescu”; „Imediat: Călin Georgescu demască tertipurile sistemului la adresa lui”; „A. Păcuraru: Simion şi Georgescu, atacaţi pentru că nu sunt de vânzare”; „Alexandra Păcuraru: se vrea exodul românilor la cel mai înalt nivel”; „Alexandra Păcuraru: Românii îşi caută refugiul în alte ţări”; „Acum, transmisiune specială din mijlocul minerilor revoltaţi”; „Alexandra Păcuraru susţine protestul minerilor înşelaţi de Bolojan”; „Protestul ia amploare, suveraniştii sunt alături de mineri”.

În urmă cu mai bine de o lună, CNA a decis să retragă licența de emisie a postului Realitatea Plus pentru neplata amenzilor, dar Curtea de Apel a decis extrem de rapid să suspende decizia.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Marele Premiu al Azerbaidjanului 2026: programul complet al cursei de la Baku și unde se vede la TV
Capital.ro
Dacia Hipster ar putea ajunge în producție. Unde va fi construită mașina de peste 11.000 de euro
Playtech.ro
Satele în care o casă costă doar 3.000 de euro. Tinerii au început să cumpere tot mai multe proprietăți
Adevarul
Lista de miniștri din Guvernul Mureșan. Bătaie pe un minister fantomă. Neînțelegeri între USR și UDMR - SURSE
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Iosif Laurențiu, băiețelul de 4 ani care dispăruse în Bacău, a fost găsit fără viață în râul Trotuș
iamsport.ro
Ce emoții! Presa din Suedia scrie că România a avut probleme cu zborul spre Stockholm. Răzvan Marin: 'Totul este în regulă'
MediaFlux
Pensionarii trebuie să depună acte suplimentare. Veniturile mai puțin cunoscute care se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte