CNAIR efectuează recepţia celor 13,7 km de autostradă pe tronsonul Iernut-Ungheni. De miercuri s-ar putea deschide circulaţiei

Purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu, a anunţat miercuri, la Ungheni, că reprezentanţii instituţiei au efectuat inspecţii pentru verificarea stării tehnice a lucrărilor de pe două tronsoane ale autostrăzii Transilvania, Ungheni - Ogra şi Ogra - Iernut, şi că, dacă lucrarea va fi recepţionată, porţiunea de 13,7 kilometri de autostradă ar putea fi deschisă circulaţiei rutiere.
Alina Costache
12 dec. 2018, 11:33
CNAIR efectuează recepţia celor 13,7 km de autostradă pe tronsonul Iernut-Ungheni. De miercuri s-ar putea deschide circulaţiei

„Avem aproape 14 km pregătiţi. Mai trebuie să facem recepţia acum pe lotul Ogra – Iernut, ieri am făcut recepţia pe lotul Ungheni – Ogra. După ce se va finaliza şi această recepţie, împreună cu Poliţia, decidem deschiderea circulaţiei şi, din acel moment, pe toţi cei 14 kilometri, ai acestei autostrăzi, parte din Autostrada Transilvania, se va putea circula. Estimăm că în jurul orei 15.00 va avea loc deschiderea efectivă a traficului pe autostradă. Termenul contractual pentru cele două loturi era anul acesta, iar pentru celelalte două loturi este anul viitor. Stadiul lucrărilor pentru celelalte două loturi se apropie de 50%. Aceste două loturi reprezintă o investiţie de 320 milioane de lei cu cofinanţare europeană. Din bugetul statului se plătesc undeva la 15% din sume şi restul banilor provin din fonduri europene (…) Şi celelalte tronsoane către Câmpia Turzii până la sfârşitul anului viitor trebuie terminate”, a arătat Alin Şerbănescu.

În urmă cu o zi, reprezentanţii Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) au efectuat o inspecţie a lucrărilor sectorului de autostradă Ungheni – Ogra, în urma căreia s-a făcut recepţia acestui sector cu o lungime de 10,105 km şi o valoare a contractului de 251.349.460,28 lei fără TVA.

Miercuri dimineaţa, reprezentanţii CNAIR au inspectat şi lucrările de pe sectorul Ogra – Iernut, cu o lungime de 3,6 kilometri, iar în cazul în care şi aceste lucrări corespund din punct de vedere tehnic şi calitativ urmează să fie recepţionate, iar cei 13,7 kilometri de autostradă să fie daţi în folosinţă.

Autostrada Câmpia Turzii-Târgu Mureş este împărţită în patru loturi: Lotul 1, între Ungheni şi Ogra, având o lungime de 10,1 kilometri, Lotul 2, pe porţiunea cuprinsă între Ogra şi Iernut, având o lungime de 3,6 kilometri, Lotul 3, între Iernut şi Cheţani, cu o lungime de 17,9 kilometri, este finalizat în proporţie de 57,8%, iar Câmpia Turzii-Cheţani este realizată în proporţie de 18,3% şi are o lungime de 15,6 kilometri.

Finanţarea lucrărilor este asigurată în proporţie de 75% prin Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM), iar restul de 25%, de la bugetul de stat.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Fanatik.ro
Universitatea Craiova – Getafe, audiență uriașă la TV! Cifre surprinzătoare în lupta cu Pro TV și Antena 1
Capital.ro
Sprijin automat pentru facturile la curent și gaze. Cum i-ar putea ajuta noul Guvern pe românii cu venituri sub 3.500 de lei
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Polițistul Sabin Dudău a fost găsit fără suflare la doar 26 de ani. Mesajul sfâșietor transmis de colegii săi
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT