CNAS: Platforma Informatică pentru cardul de sănătate, din nou funcţională

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat, miercuri, că sistemul informatic pentru cardul de sănătate a fost repus în funcţiune după ce două seri la rând a fost oprit pentru lucrări tehnice. Medicii de familie susţin că sistemul nu a mers în ultimele două săptămâni.
Alina Costache
16 mai 2018, 11:00
CNAS: Platforma Informatică pentru cardul de sănătate, din nou funcţională

„Ca urmare a măsurilor întreprinse de CNAS şi de specialiştii IT, (…) Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate (PIAS) este funcţională. Acest fapt este confirmat inclusiv de cele 231.816 reţete electronice prescrise, respectiv 228.294 reţete electronice eliberate în ziua anterioară, ceea ce se încadrează într-un flux normal de funcţionare a sistemului informatic.(…) În continuare se efectuează activităţi de analiză, monitorizare, verificare şi consolidare a platformei informatice, iar după parcurgerea acestora urmează a se trece la ridicarea indisponibilităţii”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de CNAS.

Instituţia anunţă că nu au fost pierdute sau deteriorate informaţii legate de pacienţi sau de reţete din baza de date a PIAS.

„Pentru validarea serviciilor medicale, medicamentelor şi dispozitivelor medicale acordate/eliberate off-line, CNAS dezactivează următoarele reguli de validare: serviciul medical nu a fost raportat on-line în 3 zile lucrătoare – din data de 7 mai 2018 şi până la remedierea PIAS; serviciul nu a fost semnat cu cardul – din data de 10 mai 2018 şi până la remedierea PIAS. În acest sens, până la termenul de raportare a activităţii lunare pentru perioada în care au fost constatate întreruperi în funcţionarea PIAS, preşedintele CNAS va emite ordin”, se mai arată în comunicatul CNAS.

În ultimele două seri, platforma informatică a fost oprită programat între orele 19:00 şi 24:00 pentru lucrări tehnice de consolidare şi optimizare a funcţionalităţilor.

Potrivit sursei citate, s-au efectuat măsuri de eliminare a fluctuaţiilor sistemului informatic precum şi de operaţionalizare a acestuia.

Aproximativ 20 de medici de la Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov au pichetat, vinerea trecută, sediul CNAS, fiind nemulţumiţi de blocajul din sistemul informatic. Potrivit acestora, sistemul nu mai funcţiona de aproximativ două săptămâni.

Cadrele medicale au precizat, la momentul respectiv, că din cauza blocajului, sistemului informatic nu pot consulta pacienţii şi nu le pot elibera reţete, din motiv că nu pot să verifice dacă persoana este sau nu asigurată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Conform regulamentului, serviciile sunt validate în sistem în termen de 72 de ore de la eliberare, iar dacă procedura nu este îndeplinită, medicii nu primesc bani de la Casa de Asigurări de Sănătate.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Noi informații în cazul fetei de 13 ani care și-a înjunghiat tatăl pentru a-și salva mama! Ce a declarat viceprimarul localității
Fanatik.ro
Uluitor! Gigi Becali a împărțit 3 milioane de dolari cash! „Am aranjat totul acolo, am făcut boboc”. Exclusiv
Capital.ro
Prognoza meteo pentru toamnă: ce indică calendarul pe 100 de ani pentru septembrie, octombrie și noiembrie 2026
Playtech.ro
Ai văzut pomi cu trunchiul învelit în alb? Motivul pentru care grădinarii fac asta toamna
Adevarul
De ce mulți sași lasă Germania pentru România după zeci de ani. „Plecasem cu alte idealuri în 1990. Situația nu mai este ca atunci”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cine suportă costurile tratamentului Alinei Pușcău din America. Dan Alexa, dezvăluiri despre starea modelului: „Costă undeva la jumătate de milion. Situația e gravă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O fetiță de 4 ani și-a pierdut viața pe patul de spital, după ce a fost infectată cu difterie
iamsport.ro
Atacantul a refuzat oferta de la FCSB și a semnat cu rivala roș-albaștrilor pe un salariu mai mic: ”Dacă nu dădeam gol, mă dădea Becali afară!”
MediaFlux
Schimbări pentru pacienți de la 1 septembrie. CNAS promite zeci de beneficii prin noua platformă de sănătate
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat