CNATDCU: Lucrarea de doctorat a lui Kovesi este sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat. Reacţia ministrului Educaţiei

Lucrarea de doctorat a şefei DNA Laura Codruţa Kovesi este sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat, notează în raportul său Comisia de lucru însărcinată să analizeze veridicitatea sesizării de plagiat în acest caz. Acesta este argumentul comisiei care, la capitolul "Concluzii", propune interzicerea publicării tezei în starea actuală, "deşi nu se poate reţine plagiatul".
Filip Stan
09 dec. 2016, 13:13
CNATDCU: Lucrarea de doctorat a lui Kovesi este sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat. Reacţia ministrului Educaţiei

UPDATE Mircea Dumitru, ministrul Educaţiei, a declarat pentru Mediafax că nu are sens să dispună interzicerea publicării tezei de doctorat a Laurei Codruţa Kovesi, în condiţiile în care editurile pot publica orice lucrare doresc, indiferent de decizia Ministerului Educaţie

„Ce sens ar avea să dispun interzicerea publicării tezei de doctorat a doamnei Laura Codruţa Kovesi? Eu pot dispune, dar o editură comercială, dacă ar dori să publice teza, poate să o facă, deoarece editurile nu se subordonează ministrului Educaţiei. Aşadar, interdicţia impusă de comisie este, mai degrabă, o recomandare pentru edituri”, a declarat Mircea Dumitru.

 

Lucrarea de doctorat a şefei DNA Laura Codruţa Kovesi este sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat, notează în raportul său Comisia de lucru însărcinată să analizeze veridicitatea sesizării de plagiat în acest caz. Acesta este argumentul comisiei care, la capitolul „Concluzii”, propune interzicerea publicării tezei în starea actuală, „deşi nu se poate reţine plagiatul”.

„1. Menţinerea titlului de doctor al dnei. Codruţa Laura Kövesi, retragerea acestuia apărându-ne ca fiind o sancţiune excesivă şi neadaptată; 2. Publicarea Raportului comun al Comisiei noastre şi anexarea acestuia la toate exemplarele din teza dnei. Kövesi prezente în toate bibliotecile din ţară – mai ales, în Universitatea de Vest din Timişoara, unde teza a fost susţinută; 3. Interzicerea publicării tezei în starea actuală, când – deşi nu se poate reţine plagiatul – în opinia noastră, este sub standardele de calitate ale unei teze de doctorat”, sunt propunerile membrilor comisiei, inlcuse în raportul publicat pe site-ul CNATDCU.

De asemenea, prof. Claudia Ghica Lemarchand şi prof. Vlad Constantinesco apreciază că lucrarea lui Kovesi, „Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal”, are 556 de rânduri de plagiat-falsificare (reluarea exactă a formulării unui terţ autor veritabil, fără a utiliza ghilimele, nici a indica cu precizie sursa citată) şi  47 randuri de plagiat-parazitism ( a te servi de ideile unui autor, exprimându-le diferit, fără a menţiona sursa cu o precizie suficientă).

Citeşte şi: Laura Codruţa Kovesi NU a plagiat în lucrarea de doctorat – verdict OFICIAL al CNATDCU

În opinia conf. dr. Radu Chiriţă, „teza analizată conţine câteva paragrafe care pot fi calificate ca fiind plagiate şi încă câteva asupra cărora pot plana anumite suspiciuni, care nu sunt însă suficiente pentru a înlătura prezumţia de bună credinţă”.

„Ţinând cont de aspecte de natură cantitativă şi calitativă, remarcând însă calitatea sa ştiinţifică sub nivelul unei teze de doctorat, consider că lucrarea nu este plagiată”, spune, Chiriţă, care propune păstrarea titlului de doctor.

Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) a anunţat oficial într-o conferinţă de presă că procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, nu a plagiat în lucrarea de doctorat, apreciind că retragerea titlului de doctor ar fi o decizie excesivă şi neadaptată.

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Lovitură dură pentru FCSB și Rapid la tragerea la sorți a țintarului SuperLigii. Anunț oficial al LPF
Capital.ro
Elena Udrea face dezvăluiri despre Siegfried Mureșan. Fostul ministru: „Nu mă dezic de cei pe care i-am promovat”
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru iulie 2026 aduce surprize. Cum va fi vremea în luna lui Cuptor
Adevarul
Moscova, transformată în „fortăreață”. Cum își protejează Kremlinul elita cu sisteme S-500 și Pantsir
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Prunea s-a întâlnit cu Budescu la mare și a fost năucit: ”Abia vorbea”
MediaFlux
EXCLUSIV VIDEO Scandal în Sectorul 1 privind salubrizarea: Angajați Romprest, blocați într-un autobuz și presați să semneze cu Blue Planet, noul operator
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?