CNSAS a publicat numărul românilor urmăriţi în anii 80 de Securitate. Peste 250.000 de dosare, din care 50.000 care presupuneau ascultarea telefoanelor şi chiar filaj

Securitatea a deschis 250.000 de dosare de urmărire în perioada 1980-1989, 45.000 doar în 1989. Peste 50.000 au fost dosare de urmărire informativă, forma cea mai complexă a urmăririi, care, pe lângă dirijarea reţelei informative, mai putea cuprinde interceptarea corespondenţei şi convorbirilor telefonice şi filaj, precizează Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).
Mircea Filipescu
10 sept. 2024, 12:18
CNSAS a publicat numărul românilor urmăriţi în anii 80 de Securitate. Peste 250.000 de dosare, din care 50.000 care presupuneau ascultarea telefoanelor şi chiar filaj

În peste 6.000 de cazuri, materialele obţinute de Securitate în timpul urmăririi au fost folosite pentru recrutarea titularului. Au fost deschise şi 7.300 de dosare pe linie de antiterorism, în majoritatea fiind vizaţi cetăţeni din ţări musulmane.

”Din păcate, este imposibil de stabilit un număr clar al românilor urmăriţi de Securitate. Unele dosare au fost distruse, ori au dispărut în decembrie 1989. Mulţi erau urmăriţi la comun în dosare de obiectiv (ale instituţiilor sau unităţilor economice în care lucrau), dosare de comună, dosare de problemă (Problema Evaziune, Problema Legionară, Problema Culte-Secte, Problema Artă-Cultură etc). Alţii erau urmăriţi în dosare de grup (în care doar cel perceput de securişti ca lider este menţionat titular), ori ca rude / legături în dosarul altei persoane. Mulţi dintre cei arestaţi, în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera, nu au un dosar de urmărire, aceasta fiind în epocă o infracţiune de drept comun (dar având ca motiv politica autorităţilor comuniste de a limita drastic plecările în străinătate).

De asemenea, cei stabiliţi legal, ori rămaşi ilegal, în străinătate au fost, anterior plecării, verificaţi în cadrul dosarelor de paşapoarte. Mai trebuie spus că numeroşi cetăţeni români au avut chiar două sau mai multe dosare de urmărire deschise în perioade diferite. De asemenea, pentru unele persoane urmărite în anii ’80, acţiunile au fost au fost începute anterior acestei perioade. Chiar şi aşa, trunchiate, cifrele aflate în baza de date a Securităţii pot oferi o privire de ansamblu asupra dimensiunilor fenomenului”, precizează CNSAS.

În decada 1980-1989, au fost deschise 250.000 de dosare de urmărire; 45.000 doar în anul 1989. Din acestea, 70.000 aveau ca obiect cetăţeni străini. Lor li se adaugă peste 15.000 de fugari arestaţi în timpul tentativelor de trecere a frontierei şi 350.000 de cetăţeni români stabiliţi – legal sau ilegal – în exterior.

Situaţia dosarelor deschise, în funcţie de domeniile sau problemele de acţiune:

– 93.000 pe linie de informaţii interne (Direcţia I şi Serviciul I al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti).

– 42.000 pe linie de contrainformaţii în domeniul economic (Direcţia II şi Serviciul II al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti)

– 40.600 pe linie de contraspionaj (Direcţia III şi Serviciul III al unităţilor judeţene şi al Securităţii Municipiului Bucureşti). Lor li se adaugă încă 1900 pe line de comerţ – protocol şi alte 1500 în domeniul comerţului exterior.

– 13.000 pe linie de contrainformaţii militare (Direcţia IV).

– 7.300 pe linie de antiterorism (majoritatea ale unor cetăţeni din ţări musulmane).

Peste 26.000 au fost dosare de verificare informativă, 130.000 au fost dosare de supraveghere informativă, iar peste 50.000 D.U.I. – dosare de urmărire informativă, forma cea mai complexă a urmăririi, care, pe lângă dirijarea reţelei informative, mai putea cuprinde interceptarea corespondenţei şi convorbirilor telefonice, filaj.

”În mod interesant, doar vreo 80.000 din aceste dosare au fost închise prin luarea unor măsuri care şi-au atins scopul (atenţionări, avertizări, arestări, etc). În 30.000 de cazuri materialul referitor la cel urmărit a fost considerat de securişti de mică importanţă (în principal era vorba de nemulţumiri personale legate de situaţii de la locul de muncă, referitoare la aprovizionarea cu alimente etc). Peste 10.000 de dosare au fost închise pentru că informaţiile, pe baza cărora fuseseră deschise, nu s-au confirmat. Alte dosare au fost închise în urma părăsirii ţării de către cei urmăriţi”, precizează CNSAS.

În peste 6.000 de cazuri materialele obţinute în timpul urmăririi au fost folosite de securişti pentru recrutarea titularului.

Citeşte şi: Ligia Deca, sfat radical pentru studenții puși în situații din categoria celor reclamate în cazul Bulai. ”Avem proceduri!”

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Claudia Pătrășcanu, în genunchi în fața bisericii! Artista și-a strigat durerea, după ce nu ar fi fost lăsată să-și vadă fiul
Fanatik.ro
„Getafe nu e Auda! Când atacă spre Peluza Nord, Craiova este la nivelul locului 7 din La Liga”. Editorial din tribuna oltenească
Capital.ro
Fumul alb de la eșapament poate ascunde probleme serioase. Ce trebuie să verifice imediat șoferii
Playtech.ro
După câte ore de la ultimul pahar te poți urca la volan. Cât timp rămâne alcoolul în sânge și în aerul expirat
Adevarul
Orașul din România unde lucrau peste 19.000 de oameni. Din marile uzine au mai rămas ruine și un turn uriaș
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident grav la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”! Elevii au fost evacuați
iamsport.ro
Halucinant! Ce pensie infimă va primi fostul jucător de la Dinamo de la statul român: ”Am fost angajat și strungar, am fost și ofițer în MAI”
MediaFlux
CASS va fi eliminat, pensiile vor crește. Măsuri ce vizează bunicii, în viitorul Guvern
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT