COD PORTOCALIU de ninsori şi viscol în mai multe judeţe. Este vizat şi Bucureştiul

RomaniaTV.net
15 01. 2016, 10:59
COD PORTOCALIU. În judeţele Buzău, Prahova, Ilfov (inclusiv municipiul Bucureşti), Giurgiu, Ialomiţa, Călăraşi, Brăila, Vrancea, Galaţi, temporar viscolul va fi puternic, iar viteza vântului la rafală va depăşi 70-80 km/h. 
 
Zăpada va fi troienită şi vizibilitatea se va reduce sub 50 m. În judeţele Tulcea şi Constanţa, viscolul va avea intensitatea maximă începând din primele ore ale zilei de duminică.

PROGNOZA METEO: Meteorologii anunţă temperaturi scăzute, ploi şi ninsori 

În celelalte regiuni, ninsorile vor fi temporare, iar viteza vântului la rafală va fi, în general, de 35-45 km/h.
 
De asemenea, începând din seara de sâmbătă, 16 ianuarie, va fi cod galben, astfel că aria ninsorilor se va extinde dinspre Lunca Dunării şi va cuprinde treptat regiunile sudice şi sud-estice ale ţării, precum şi zona Carpaţilor de Curbură. 
 
Se va depune strat de zăpadă consistent, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 55-65 km/h, viscolind ninsoarea. 

ALERTĂ METEO: Ninsori abundente, lapoviţă şi viscol la munte