COD RUTIER schimbat. Noi reglementări pentru trotinetele electrice DOCUMENT

Trotinetele electrice vor putea fi conduse doar de persoane care au împlinit 14 ani şi doar pe pistele de biciclete sau pe sectoarele de drum cu limită de viteză de 50 de kilometri pe oră, prevede un proiect pus în dezbatere publică de Ministerul Afacerilor Interne. Conform MAI, în ultimii trei ani au fost 192 de accidente rutiere în care au fost implicaţi conducători de trotinete electrice, soldate cu un deces, 37 de răniţi grav şi 156 de răniţi uşor.
Filip Stan
15 ian. 2020, 16:45
COD RUTIER schimbat. Noi reglementări pentru trotinetele electrice DOCUMENT

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că supune dezbaterii publice un proiect de Ordonanţă a Guvernului care va modifica şi completa Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, prin introducerea unor prevederi referitoare la utilizarea trotinetelor electrice pe drumurile publice.

„Prin proiect se propune ca trotineta electrică să fie definită că fiind vehiculul utilizat pentru transportul unei singure persoane, cu două sau trei roţi, articulat cu o bară în partea din faţă folosită ca dispozitiv de direcţie, a cărui viteză maximă prin construcţie este mai mare de 6 km/h, dar nu depăşeşte 25 km/h şi care este echipat cu un motor electric”, arată MAI.

COD RUTIER 2020. Cât este amenda pentru nepurtarea centurii sau depăşirea vitezei şi cum pot fi contestate

Conform sursei citate, trotinetele electrice vor fi conduse numai pe pista pentru biciclete, iar în lipsa acesteia vor putea circula doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulaţia vehiculelor este de 50 km/h.

Pentru a conduce o bicicletă sau o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia trebuie să aibă vârsta de cel puţin 14 ani. Transportul pasagerilor este interzis.

Trotineta electrică oprită sau staţionată pe partea carosabilă trebuie aşezată lângă şi în paralel cu marginea acesteia. Trotinetele electrice pot fi oprite sau staţionate şi câte două, una lângă alta.

De asemenea, echiparea trotinetelor electrice care circulă pe drumurile publice cu mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente este obligatorie, fiind interzisă circulaţia acestora pe timp de noapte fără aceste mijloace şi dispozitive în stare de funcţionare.

Casca de protecţie este obligatorie pentru conducătorii de biciclete şi trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani.

Nerespectarea normelor privind circulaţia trotinetelor electrice constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, respectiv de la 6 la 8 puncte-amendă.

Textul proiectului de act normativ este afişat şi poate fi consultat pe pagina de internet a MAI, www.mai.gov.ro, la secţiunea Transparenţă decizională, precum şi la Centrul de Relaţii cu Publicul din Piaţa Revoluţiei nr. 1 A, sector 1, Bucureşti.

Propunerile, sugestiile si opiniile persoanelor interesate pot fi transmise pe adresa: [email protected] în termen de 10 zile calendaristice calculat de la data publicării anunţului pe site.

MAI precizează că, în procesul de elaborare al acestui proiect, a fost consultată şi legislaţia altor ţări referitoare la trotinetele electrice. Circulaţia trotinetelor electrice nu este reglementată unitar la nivel european, fiind permisă în ţări precum Germania, Austria, Belgia, Danemarca, Italia, Franţa şi Olanda, dar interzisă în alte state printre care Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

În România, în perioada 2016-2019, au fost înregistrate 192 de accidente rutiere cu implicarea conducătorilor de trotinete electrice, soldate cu un deces, 37 de răniţi grav şi 156 răniţi uşor.

DailyBusiness
Israelul și Libanul semnează un acord-cadru pentru o retragere minoră a IDF, după 4 zile de discuții la Washington
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Au vândut promovarea în Liga 3 cu 12.000 de euro! Jucătorii demască blatul pus la cale de conducere: „Lasă, bă, mingea în poartă!”. Audio Exclusiv
Capital.ro
Viitorul premier al României. Călin Georgescu sau George Simion? Anunțul liderului senatorilor AUR, Petrișor Peiu: Să ajungă la vârf
Playtech.ro
Când devine periculoasă expunerea la soare. La ce ore este recomandat să stai la plajă vara și ce indică indicele UV
Adevarul
Cum afli exact când te poți pensiona. Calculatorul CNPP care arată vârsta de pensionare actualizată
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Se află în vacanță în Grecia și susține că știrile despre peștele-iepure ar fi ”o mare vrăjeală”: ”Sunt goale plajele în România, de asta! Lumea poate să vină liniștită”
MediaFlux
Schimbări majore la bancomatele din România! Obligație pentru toate băncile de a permite aceste retrageri
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?