Codrin Ştefănescu, despre colegii care au refuzat propunerea de a fi premier: Au avut argumente foarte corecte

Codrin Ștefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a declarat luni că acei colegi care au fost propuși pentru funcția de premier în Comitetul Executiv Național al partidului au avut argumente "foarte corecte" în decizia lor de a nu accepta.
Iulian Tudor
26 iun. 2017, 13:36
Codrin Ştefănescu, despre colegii care au refuzat propunerea de a fi premier: Au avut argumente foarte corecte

„Olguța Vasilescu, de exemplu, și-a asumat legea salarizării și toate obiectivele în următorii ani de zile, toată România așteaptă lucrul ăsta. A explicat foarte clar: ca să fiu prim-ministru trebuie să las tot proiectul acesta al meu pentru altcineva. Nu, vreau să-l duc mai departe. O să mai fie discuții de salarizare și cu confederațiile sindicale, vor fi negocieri, vor fi categorii sociale nemulțumite. Avem, până la finalul acestui mandat, foarte multe lucruri de făcut. Eu aș vrea să mă ocup de asta, a spus Olguța Vasilescu”, a afirmat Ștefănescu.

Despre o altă propunere de premier — Mihai Fifor, Codrin Ștefănescu a spus că acesta a avut o întrebare „vizavi de el însuși”, dacă l-ar putea aproba Klaus Iohannis, după ce „l-a respins” o dată, ca ministru.

„Aș putea pune tot partidul într-o situație neplăcută. Și alianța, pentru că noi mergem acolo în cadrul coaliției cu o propunere. Sunt tot felul de discuții care au avut loc în interior, ne-am lămurit, lucrurile sunt clare, acum așteptăm consultările”, a precizat Ștefănescu, despre modul în care și-a motivat Fifor refuzul.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gică Hagi pleacă în Qatar imediat după meciul cu Bosnia! Decizie surprinzătoare a selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Pensionarii ar putea primi înapoi impozitul reținut în 2024 și 2025. Cum se împart banii, nu va fi nevoie de cerere
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT