Codul fiscal ar putea ajunge lunea viitoare la promulgare. PNL nu mai depune amendamente

Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, că PNL nu va mai mai depune alte amendamente la Codul fiscal, în afara celor asupra cărora liderii partidelor politice s-au înţeles în cadrul întâlnirii de joi. Proiectul Codului Fiscal ar putea ajunge lunea viitoare la promulgare.
Iulian Tudor
29 aug. 2015, 13:29
Codul fiscal ar putea ajunge lunea viitoare la promulgare. PNL nu mai depune amendamente

Le-am prezentat colegilor noştri rezultatele discuţiilor avute cu coaliţia de la putere pe tema Codului fiscal şi toţi au fost de acord să nu mai depunem alte amendamente, în afară de cele asupra cărora ne-am înţeles şi care vor fi semnate de către şefii de partide„, a declarat copreşedintele PNL Vasile Blaga, la finalul şedinţei BPN, de la Gura Humorului, potrivit Mediafax.

Blaga a mai spus că PNL este „într-o continuă corespondenţă, prin e-mail, cu partea guvernamentală”, afirmând proiectul de lege a noului Cod fiscal ar putea ajunge la promulgare cel târziu, luni, săptămâna viitoare.

Suntem într-o continuă corespondenţă pe mail cu partea guvernamentală, iar forma finală a amendamentelor o voi semna cu doamna Gorghiu, astfel încât, marţi, în comisii, şi mă refer în special la Comisia de buget-finanţe, lucrurile să fie tranşate, pentru ca în a doua şedinţă a Senatului de marţi să fie adoptat noul Cod fiscal, pentru a putea pleca, marţi seară, la Camera Deputaţilor, care este Cameră decizională, pentru a ajunge la promulgare, cel târziu, lunea viitoare„, a mai spus Vasile Blaga.

Partidele parlamentare au convenit, joi, după discuţiile privind Codul Fiscal, reducerea etapizată a TVA, astfel încât taxa va fi redusă la 20% începând cu 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017.

De asemenea, impozitul pe construcţiile speciale va fi eliminat începând cu 1 ianuarie 2017, cu o excepţie solicitată de ministrul Agriculturii Daniel Constantin referitoare la construcţiile speciale din agricultură, aceasta urmând să fie eliminată de la 1 ianuarie 2016.

Cât despre supraacciza la carburanţi, aceasta va fi eliminată începând cu 1 ianuarie 2017.

Cererea de reexaminare a Codului fiscal, înaintată de preşedintele Iohannis Parlamentului, va fi dezbătută în sesiunea ordinară care începe la 1 septembrie.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Iustin Petrescu va avea un decor atipic la nuntă! Rar vezi așa ceva în România | VIDEO
Fanatik.ro
Dosarul Liviu Dragnea – Tel Drum, blocat de patru ani în cameră preliminară din cauza protocoalelor SRI-DNA. Cum s-a confirmat ”minunea de la Teleorman”
Capital.ro
Călin Georgescu acuză interese financiare în România: Toată situația pleacă de la bani. Se știe tot ce a intrat, ce a ieșit
Playtech.ro
Este legală „taxa de kerosen” pentru vacanțe deja plătite? Ce sume cer agențiile turiștilor români
Adevarul
TVA de 11% la locuințele noi. Proiectul care schimbă regulile în imobiliare și criteriul eliminatoriu pentru prima casă
wowbiz.ro
1 iunie vine cu modificări la plata concediilor medicale! Categoriile care vor fi plătite și în prima zi
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Foc violent la un depozit de anvelope din Bragadiru, județul Ilfov. Circulația pe DN 6 a fost oprită
iamsport.ro
Fostul campion al României ”a dat cu piciorul” la 6.000.000 de dolari: ”M-a chemat la el în cameră și...”
MediaFlux
Horoscop 19 mai. Momente karmice de cotitură și capitole încheiate brusc pentru mai multe zodii
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi