Colegiul Medicilor solicită Camerei Deputaţilor să adopte cât mai repede legea vaccinării într-o formă clară

Colegiul Medicilor din România (CMR) consideră că vaccinarea este un drept al copilului, necesar pentru a obţine cea mai bună stare de sănătate posibilă, iar imunizarea reprezent- măsura profilactică cu cel mai mare succes din istoria medicini. De aceea, medicii solicită adoptarea cât mai curând a legii vacccinării, cu responsabilizarea clară a celor implicaţi.
Filip Stan
11 dec. 2017, 10:28
Colegiul Medicilor solicită Camerei Deputaţilor să adopte cât mai repede legea vaccinării într-o formă clară

CMR a trimis o adresă Camerei Deputaţilor prin care solicită adoptarea cât mai curând a legii privind vaccinarea, ”imunizarea reprezentând masura profilactică cu cel mai mare succes din istoria medicinii, cu impact major în sănătatea publică prin prevenirea bolilor infecţioase grave, a complicaţiilor sau a deceselor produse de acestea”.

”Vaccinarea a contribuit decisiv la scăderea mortalităţii şi morbidităţii prin boli infecţioase, a dus la creşterea substanţială a speranţei de viaţă. În fiecare an, circa 3 milioane de vieţi sunt salvate prin vaccinare”, au transmis reprezentanţii CMR.

Potrivit acestora, în România înregistrăm o scădere îngrijorătoare a acoperirii vaccinale, scădere care nu a putut fi atenuată chiar şi în condiţiile în care ne aflăm în plină epidemie de rujeolă, boala prevenibilă prin vaccinare.

”Peste 10.000 de persoane, în mare majoritate copii, s-au îmbolnăvit, iar 36 au decedat. Dintre cazurile înregistrate, 99% nu erau vaccinate sau erau vaccinate incomplet”, mai spun reprezentanţii CMR.

Aceştia consideră că vaccinarea este un drept al copilului necesar pentru a obţine cea mai bună stare de sănătate posibilă şi a nu fi expus în viitor pericolelor reprezentate de unele boli infecţioase grave, transmite News.ro.

”Din acest motiv, CMR a încurajat o reglementare legală solidă a activităţii de vaccinare, responsabilizarea clară a celor implicaţi, începând cu autorităţile, corpul profesional medical, dar şi reprezentanţii legali ai copiilor. Colegiul Medicilor din România îşi doreşte ca aceste responsabilităţi să aibă ca rezultat, în primul rând, protejarea vieţii copiilor dar şi a persoanelor adulte iar, în al doilea rând, reglementările să respecte principiile de bază ale exercitării profesiei medicale consacrate, a drepturilor constituţionale dar şi a tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este semnatară”, se mai arată în document.

Aceştia recomandă respectarea demnităţii umane dar şi consacrarea la nivel de lege a interesului superior al copilului, interes garantat de “ Convenţia cu privire la drepturile copilului”, adoptată de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite la 29 noiembrie 1989 şi ratificată în România prin Legea 18/1990.  

CMR a transmis puncte de vedere constructive care să ajute la adoptarea unui act normativ coerent.

”Aflat în procedură parlamentară la Camera Deputaţilor, proiectul de lege se află în situaţia în care numeroase amendamente solicitate pot schimba semnificativ principiile care au stat la baza elaborării acestuia şi pot influenţa negativ modul de aplicare a legii, ceea ce reprezintă o lovitură dată sănătăţii publice şi responsabilităţii pe care trebuie să o avem cu toţii faţă de sănătatea copiilor
noştri”, mai spun reprezentanţii CMR.

În elaborarea acestei scrisori CMR s-a consultat cu alte organizaţii profesionale din domeniul medical, respectiv, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, Societatea Naţională de Medicina Familiei, Societatea Română de Microbiologie, Asociaţia Proimunizare, Societatea Română de Pediatrie, Societatea de Boli Infecţioase şi HIV/SIDA, Societatea Română de
Pneumologie, Societatea Naţională Română de Boli Infecţioase Pediatrice, care sprijină acest demers şi solicită Camerei Deputaţilor să adopte cât mai curând legea într-o formă apropiată de cea trimisă de Senatul României.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Alina Pușcău a vorbit despre gestul pe care l-a făcut în urmă cu câteva ore. Atât de emoționant! | FOTO
Fanatik.ro
Rapid va ajunge la proces cu jucătorul care a denunțat contractul. „E foarte posibil”. Update exclusiv
Capital.ro
Ministerul Finanțelor lansează o nouă ediție Tezaur. Dobânzi de până la 7,15% pentru românii care investesc în titluri de stat
Playtech.ro
Cod Galben de caniculă în România. Unde urcă temperaturile la 36 de grade și cum va fi vremea în București
Adevarul
Controalele sau neglijența? Ce a ucis, de fapt, litoralul românesc: „Problema de fond rămâne”
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Viorel, un tată român de 26 de ani, s-a stins din viață în Italia. Acasă îl așteptau o soție și doi copii mici
iamsport.ro
Trauma care i-a schimbat viața fratelui lui Radu Drăgușin: ”Un om barbar. Nu concepeam așa ceva!”
MediaFlux
Guvernul ar urma să mărească pensiile în 2027. Ministrul Finanțelor: „Avem în calcul o indexare, dar trebuie să fim foarte prudenți”
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat