COMANDAMENT la Guvern. Ponta nu vrea ca „iarna să ne mai ia pe nepregătite”. Dragnea ameninţă cu sancţiuni

Premierul Victor Ponta le-a cerut vineri prefecţilor din toate judeţele ţării, dar în special celor din zonele aflate sub cod galben de ploi sau vijelii, să anunţe din timp situaţiile de urgenţă care ar necesita o intervenţie suplimentară de forţe din partea structurilor MAI sau a celorlalte instituţii de linie.
Iulian Tudor
24 oct. 2014, 13:27
COMANDAMENT la Guvern. Ponta nu vrea ca

‘Vreau să nu ne mai ia iarna pe nepregătite, cum e tradiţional în România’, a spus Victor Ponta, în cadrul comandamentului pentru situaţii de urgenţă pe care l-a coordonat la Palatul Victoria.

Premierul le-a solicitat prefecţilor să nu aştepte producerea unui incident ce ar putea fi provocat de inundaţii sau vijelii şi să anunţe din timp structurile centrale pentru ca intervenţia să fie cât mai eficientă şi cu costuri cât mai reduse.

‘Dacă aveţi nevoie de ceva, spuneţi din timp, ca să nu ne ducem după aceea să reparăm. Este valabil pentru toate judeţele, şi e mult mai uşor şi ne costă mai puţin să ne ziceţi ce nu aveţi, decât să alergăm după aceea din alte zone. (…) Domnul vicepremier Oprea va fi în permanenţă la sediul Guvernului, la fel, pe domnul Arafat îl găsiţi. Pentru orice fel de nevoie aveţi, urgentă, alocăm toate forţele şi resursele de care e nevoie. Marele secret este să nu aşteptaţi până în ultima secundă şi să nu spuneţi după ce se întâmplă vreun necaz. Mai bine ziceţi din timp şi mobilizăm ce forţe avem nevoie şi la Apele Române, şi la CNADNR şi pe unde este cazul. Iar Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă cred că s-a rodat în acest an şi este foarte eficient‘, a declarat premierul.

Maşini strivite de copacii doborâţi de vânt în Galaţi şi Slobozia. Două persoane, prinse într-o maşină VIDEO

Victor Ponta le-a cerut directorului ANM şi celorlalte autorităţi de resort să păstreze sistemul de atenţionare la acelaşi nivel de eficienţă, pentru ca prefecţii şi autorităţile locale să fie încunoştiinţate în timp util.

Vicepremierul Liviu Dragnea le-a cerut, la rândul său, autorităţilor locale şi conducerii CNADNR să verifice dacă firmele care au contracte pentru deszăpeziri sunt pregătite să facă faţă când apar ninsorile, în caz contrar aceste firme urmând să fie sancţionate.

Vă rog să cereţi tuturor firmelor cu care aveţi contracte de deszăpezire să aibă toate utilajele şi maşinile în stare de funcţionare, pentru că acolo unde este nevoie să se intervină când apar ninsorile şi nu se intervine, o spunem cu toată fermitatea, firmele vor fi sancţionate’, a spus Dragnea.

Dragnea le-a transmis totodată celor din conducerea CNADNR să aibă săptămâna viitoare ‘o şedinţă restrânsă’ pentru a stabili cum se va interveni în zonele care riscă să fie afectate de ninsori.

AVERTIZARE COD GALBEN de PLOI şi NINSORI pentru 11 judeţe. HARTA zonelor vizate – UPDATE

Cred că săptămâna viitoare s-ar impune să avem o întâlnire restrânsă pentru a face o analiză a modului de intervenţie din iarna trecută- ştim exact zonele care au fost cu probleme, nu numai anul trecut, ci de-a lungul anilor, utilajele pe care le aveţi, dacă v-aţi împrospătat sau v-aţi mărit numărul de utilaje şi de maşini, de asemenea, contractele pe care le aveţi să le analizăm cu atenţie să vedem unde ar fi zone vulnerabile în care nu puteţi să interveniţi’, le-a propus vicepremierul celor de la CNADNR.

Directorul Administraţiei Naţionale de Meteorologie, Ion Sandu, a anunţat vineri în cadrul Comandamentului pentru situaţii de urgenţă de la Guvern că până la jumătatea săptămânii viitoare vor fi temperaturi mai mici decât norma climatologică şi că vor fi intensificări de vânt în toată partea de sud est a ţării, mai ales în Bărăgan – de peste 50-60 de km pe oră -, în această noapte şi până mâine după-amiază pentru care ANM va emite destul de multe atenţionări pe zone şi pe intervale.

DailyBusiness
Cluj: Aproximativ 1.700 de posturi ar putea fi reduse în administrațiile locale
Spynews
Oana Ciocan nu-l mai vrea pe Jador în viața ei? Mesaj cu subînțeles: „Am renunțat...”
Fanatik.ro
Invitată de FRF să cânte imnul României, celebra solistă a dezvăluit comportamentul șocant: „M-au înjurat de m-au nenorocit!”
Capital.ro
Regulă nouă la bancă. Se fac verificări suplimentare. Tranzacțiile, retragerile și plățile cu cardul, în vizorul băncii
Playtech.ro
Când se plantează, de fapt, roșiile. Greșeala pe care mulți o fac primăvara
Adevarul
Electrocutați și forțați să lupte între ei până la moarte. Noi dovezi arată cum comandanții lui Putin își torturează propriii soldați
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
ULTIMĂ ORĂ! Toate zborurile au fost ANULATE până la Paște... Vezi mai mult
iamsport.ro
Controversatul milionar care a candidat la președinția României și-a închis afacerea dintr-un motiv uluitor: ”Am rămas pe stradă!”
MediaFlux
Horoscopul iubirii pentru săptămâna 23–29 martie 2026. Zodiile care se vor îndrăgosti
stirilekanald.ro
Rusia ar fi vrut să orchestreze o tentativă de asasinat asupra lui Viktor Orban pentru a-l ajuta să câștige alegerile
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj