Comisar şef de la Penitenciarul Craiova, trimis în judecată după ce ar fi cerut şi primit 5.000 de euro pentru un post de şofer

Un comisar şef de la Penitenciarul Craiova prins în flagrant, în luna iulie, în timp ce primea bani de la o persoană căreia i-ar fi promis angajarea pe un post de şofer în cadrul unităţii a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă. Bărbatul este acuzat că a pretins unei persoane 5.000 de euro, din care a primit efectiv 4.000, în schimbul promisunii de angajare în funcţia de şofer, iar ulterior a mai cerut şi primit de la alţi doi denunţători sumele de 5.000, respectiv 4.000 euro, pentru a le facilita angajarea pe posturi de agenţi de penitenciare.
Filip Stan
24 aug. 2017, 08:53
Comisar şef de la Penitenciarul Craiova, trimis în judecată după ce ar fi cerut şi primit 5.000 de euro pentru un post de şofer

Potrivit Direcţiei Generale Anticorupţie, în 23 august, PArchetul Tribunalului Dolj a finalizat cercetările într-un dosar penal în care ofiţeri ai Serviciului Judeţean Anticorupţie Dolj din cadrul DGA au făcut urmărirea penală, iar procurorul a întocmit rechizitoriul şi a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Ş.M., comisar-şef de penitenciare la o unitate din Craiova pentru trei infracţiuni de trafic de influenţă şi o infracţiune  de înşelăciune.

Astfel, în 5 iulie, comisarul şef de la Penitenciarul Craiova a fost  flagrant delict în timp ce primea 1.000 euro de la un denunţător căruia îi promisese că-l va ajuta să se angajeze ca şofer la penitenciar.

„În perioada august  2016 – mai 2017, Ş.M. i-a pretins denunţătorului suma de 5.000 euro, din care a primit 4.000 euro, în trei tranşe (3.000 euro şi în două rânduri câte 500 euro), cu promisiunea că îi va facilita încadrarea din sursă externă pe un post de agent de penitenciare. La sfârşitul lunii mai, o persoană s-a prezentat la D.G.A. – S.J.A. Dolj, unde a formulat un denunţ cu privire la cele arătate mai sus, indicând faptul că urmează ca în perioada următoare să remită făptuitorului şi diferenţa de 1.000 euro până la concurenţa sumei de 5.000 de euro pretinsă. Situaţia a fost sesizată de îndată Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind dispusă şi organizată cu operativitate acţiunea de prindere în flagrant, Ş.M. fiind surprins imediat după ce a primit de la denunţător suma de 1.000 euro în autoturismul proprietate personală”, precizează DGA.

Aceeaşi sursă menţionează că suspectul a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind ulterior reţinut pentru trafic de influenţă, iar apoi arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Dolj, măsură menţinută şi la Curtea de Apel Craiova.

În urma cercetărilor, anchetatorii au mai stabilit că, în acelaşi mod, comisarul şef a mai pretins şi primit de la alţi doi denunţători sumele de 5.000 euro, respectiv 4.000 euro, pentru a le facilita angajarea pe posturi de agenţi de penitenciare în cadrul unor unităţi de detenţie din Craiova sau Caracal.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT