Comisia de buget a Camerei a decis că doar pensiile sub 2.000 de lei vor beneficia de eliminarea impozitului de 16% şi a CASS

Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a aprobat, miercuri, raportul asupra proiectului de lege prin care se elimină plata CASS pentru pensii, precum şi a impozitului pe venit, fiind adoptat un amendament al PSD prin care doar pensiile sub 2.000 de lei beneficiază de această prevedere. Aproape 1,3 milioane de pensionari au pensii mai mici de 2.000 de lei în România, potrivit Ministerului Muncii. 
Filip Stan
04 ian. 2017, 15:23
Comisia de buget a Camerei a decis că doar pensiile sub 2.000 de lei vor beneficia de eliminarea impozitului de 16% şi a CASS

UPDATE Aproape 1,3 milioane de pensionari au pensii mai mici de 2.000 de lei, pentru care se plătesc impozite de 62,1 milioane de lei, reprezentând peste jumătate din valoarea lunară totală a impozitului pe pensii, anunţă Ministerul Muncii, în urma aprobării de către Comisia de buget a Camerei Deputaţilor a raportului asupra proiectului de lege prin care se elimină plata CASS şi a impozitului pe venit pentru pensiile sub 2.000 de lei.

„Potrivit datelor aflate în evidenţa Casei Naţionale de Pensii Publice, în luna ianuarie 2017 sunt înregistrate 1.286.149 de persoane cu venituri din pensii în cuantum mai mic de 2.000 lei, care plătesc impozit. Valoarea lunară a impozitului plătit de aceştia este de 62.173.206 lei, reprezentând 53,4 la sută din valoarea lunară totală a impozitului, în sumă de 116.515.131 lei”, arată reprezentanţii Ministerului Muncii.

Comisia de buget a aprobat, miercuri, raportul, într-o şedinţă rapidă în care preşedintele Ştefan Viorel, propus ministru al Finanţelor, a depus un amendament potrivit căruia doar pensiile mai mici de 2.000 de lei beneficiază de eliminarea impozitului pe venit de 16%, scrie News.ro.

Amendamentul a fost propus pentru reducerea poverii fiscale a acestei măsuri.

Raportul a fost adoptat cu 17 voturi „pentru” şi 7 voturi „împotrivă”, acestea din urmă aparţinând opoziţiei.

Legea va intra la votul final al plenului Camerei Deputaţilor joi, urmând ca apoi să meargă la preşedintele Iohannis pentru promulgare.

Camera Deputaţilor va fi convocată în sesiune extraordinară, joi, pentru a aproba proiectul Cristianei Anghel prin care se elimină impozitul de 16% pentru pensii, precum şi plata contribuţiilor de sănătate, proiect adoptat deja de Senat în septembrie.

Secretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a anunţat, marţi, că preşedintele forului, Liviu Dragnea, a solicitat ca deputaţii să se reunească într-o sesiune extraordinară joi, 5 ianuarie, pentru adoptarea în plen a unui proiect de lege privind modificarea Codului fiscal. Comisia de buget-finanţe se va reuni miercuri pentru adoptarea raportului.

Proiectul discutat de deputaţi în sesiune extraordinară este cel iniţiat de fostul senator ALDE Cristiana Anghel şi susţinut de alţi 50 de parlamentari ALDE, PNL, PSD şi neafiliaţi, prin care este eliminată plata impozitului de 16% pe venit pentru toate pensiile, precum şi a contribuţiei CASS, care va fi asigurată astfel de la bugetul de stat, şi nu de contribuabil.

Proiectul Cristianei Anghel a fost adoptat de Senat în luna septembrie. 

Guvenul Cioloş nu a susţinut propunerea legislativă, din cauza impactului negativ asupra venitului bugetului de stat consolidat, estimat la 2,2 milioane de lei pentru anul 2017.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Florinel Coman, la FCSB? MM Stoica, anunț despre revenirea așteptată de toți fanii roș-albaștrilor
Capital.ro
Viitorul premier al României. Tehnocrații care s-ar afla pe lista scurtă a lui Nicușor Dan. Negocieri la Cotroceni, abia luni (Surse)
Playtech.ro
„Nora şi ginerele îşi moştenesc socrii?”. Explicaţia oficială a unui avocat
Adevarul
Trenul „Leon” fabricat la Electroputere Pașcani va transporta astronauți și experți aerospațiali, la 45 de ani de la zborul lui Dumitru Prunariu
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
VIDEO Momentul în care o mamă și copilul ei sunt loviți pe trecere de o mașină condusă de un șofer de 79 de ani, în Eforie Sud
iamsport.ro
Neluțu Varga și Răzvan Raț au investit într-un ”startup absolut revoluționar, care schimbă vieți”
MediaFlux
Șeful ANAF anunță noul plan privind veniturile românilor. Vor fi verificări mai drastice, chiar pe stradă
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi