Comisia de control al SRI i-a transmis lui George Maior invitaţia la audiere

Comisia de control al SRI a transmis, luni, invitaţia la audieri pentru fostul director al Serviciului Român de Informaţii, George Maior, au afirmat surse parlamentare pentru MEDIAFAX. Forul legislativ a trimis şi o solicitare către SRI pentru a cere clarificări despre protocolul SRI-ANI.
Alina Costache
16 apr. 2018, 10:48
Comisia de control al SRI i-a transmis lui George Maior invitaţia la audiere

George Maior, invitat la Comisia SRI. Audierea nu va avea loc pe parcursul acestei săptămâni. Joia trecută, Comisia l-a audiat pe fostul şef al ANI, Horia Georgescu, din cauza discrepanţelor între declaraţiile anterioare ale acestuia şi cele ale lui George Maior.

Horia Georgescu a fost audiat, joia trecută, timp de patru ore în Comisia de Control a SRI, acesta declarând că a avut o relaţie personală apropiată cu fostul director SRI, George Maior, însă această se pare că a fost „doar din punctul lui de vedere”.

” Din punctul meu de vedere nu s-a rupt, eu cred că a fost o lipsă de asumare din partea domnului Maior în faţa Comisiei SRI. Nu ştiu motivul care l-a determinat, eu l-am considerat un prieten şi un mentor şi am avut o relaţie apropiată cu el. Se pare că asta a fost doar din punctul meu de vedere”, a spus Horia Georgescu, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, după audierea în Comisia SRI.

Ulterior audierii lui Georgescu, şeful Comisie de control al SRI, Claudiu Manda, a anunţat că o invitaţie va fi trimisă fostului director al SRI, George Maior, pentru audierea de urgenţă a acestuia.

„Audierea domnului Georgescu a venit ca urmare a afirmaţiilor făcute în spaţiul public de dl Georgescu, după audierea domnului Maior. Primul subiect a fost legat de relaţia domnului Maior cu domnul Horia Georgescu. În prima audiere, domnul Georgescu ne spunea că a avut o relaţie foarte apropiată, îl considera chiar prieten, iar domnul Maior ne-a spus că îl cunoştea vag. După ce am discutat astăzi cu domnul Horia Georgescu considerăm că domnul Maior ne-a minţit. Credem că sunt destul de multe lucruri pe care ar trebui să le discutăm în continuare cu domnul Maior. Cred că săptămâna viitoare sau, mă rog, astăzi după şedinţă o să-i scriem o adresă domnului Maior ca să-l invităm urgent la Comisie pentru a discuta şi a avea opinia domniei sale în contextul noilor lucruri spuse la Comisie de către domnul Horia Georgescu. N-are cum să se cunoască vag persoane care s-au întâlnit la sediul SRI, la sediul ANI, la restaurant sau la domnul Horia Georgescu acasă. Domnul Horia Georgescu ne-a spus aceste lucruri şi ne-a adus şi probe în acest sens”, a declarat Manda, după audierea de joia trecută a fostului şef al Agenţiei Naţionale de Integritate, Horia Georgescu.

Întrebat care ar fi proba prezentată de Horia Georgescu care să ateste că fostul şef al SRI, George Maior, minte, Claudiu Manda a răspuns: „În acest moment prima referire de la care am plecat, inclusiv referirea în spaţiul public a domnului Horia Georgescu, a fost că că îl cunoştea vag. Noi considerăm sau eu consider, nu este încă în acest moment n-am supus încă la vot o decizie, dar toate lumea a înţeles din discuţie aceasta că nu poţi să spui despre cineva pe care îl cunoşti vag că te duci acasă la persoana respectivă să discuţi. Georgescu a adus o serie de materiale, sms-uri care arată când se întâlneau, unde se întâlneau şi lucruri de genul acesta.”

Pe 27 februarie, George Maior, fost şef al SRI şi actual ambasador în SUA, a declarat, după o audiere de şase ore în Comisia de Control al SRI, că a răspuns tuturor întrebărilor şi că unele au făcut referire la relaţia SRI-Justiţie.

„Au fost întrebări legate de relaţia Serviciului cu Justiţia, dacă anticorupţia este o problemă de securitate naţională, aşa cum a fost definită de CSAT, de întâlnirile cu membri ai Guvernului şi oameni politici, de oameni care au venit la comisie în legătură cu presa”, spunea Maior.

Numele lui George Maior a fost invocat în mod repetat de către cei audiaţi în Comisia de Control al SRI cu privire la faptul că acesta avea cunoştinţă de implicarea în toate structurile ale serviciului.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
Dezvăluiri tulburătoare: „Aveam contract semnat cu Lecce pe 3 milioane pentru Hîldan și a murit! Șoc! Eram în Italia”
Capital.ro
Obligație pentru șoferii din România. Când trebuie montate anvelopele de iarnă în 2026
Playtech.ro
Cât costă să pregătești mașina pentru iarnă în 2026. Anvelope, antigel, baterie și lichid de parbriz
Adevarul
„În mai puțin de 4 ani poți ajunge la 15.000 de euro pe lună”. Secretele muncii la 163 de metri înălțime, pe turbine eoliene
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
”Balaci, Dobrin sau Hagi?” Legenda Stelei a surprins: ”Ați uitat de el. A fost un jucător enorm!”
MediaFlux
Zi de foc la Cotroceni. Nicușor Dan se pregătește să desemneze un nou premier. Programul consultărilor cu partidele și posibilelel propuneri
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte