Comisia de la Veneţia, „extrem de îngrijorată” de situaţia din Republica Moldova

Parlamentul Republicii Moldova a declarat "existenţa unei situaţii de criză constituţională şi politică gravă.
Filip Stan
23 apr. 2021, 23:38
Comisia de la Veneţia,

Comisia de la Veneţia a reacţioant prin vocea preşedintelui Gianni Buquicchio, care s-a declarat vineri „extrem de îngrijorat” de actuala situaţie din Republica Moldova unde parlamentul a votat declaraţia socialiştilor privind uzurparea puterii de către Curtea Constituţională, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul instituţiei.

„Sunt extrem de alarmat de situaţia actuală din Republica Moldova”, a afirmat Gianni Buquicchio.

„Fac apel la toate instituţiile statului să dea dovadă de reţinere, să se angajeze în dialog şi să dezamorseze această situaţie îngrijorătoare pentru a garanta funcţionarea Constituţiei Republicii Moldova, pe care o merită poporul moldovean, mai ales atunci când se confruntă cu actuala criză sanitară şi economică”, a adăugat el.

Klaus Iohannis, întâlnire cu Maia Sandu la Palatul Cotroceni. Preşedintele Republicii Moldova, întâlnire şi cu Florin Cîţu

Comisia de la Veneţia a subliniat în repetate rânduri, potrivit documentului, că „a ignora o decizie a Curţii Constituţionale înseamnă a ignora Constituţia şi puterea constituantă, care a atribuit Curţii Constituţionale competenţa de a asigura supremaţia Constituţiei. Parlamentul şi executivul trebuie să respecte rolul Curţii Constituţionale în calitate de +gardian al Constituţiei+, chiar dacă nu sunt mulţumiţi de o decizie sau consideră că Curtea a comis o greşeală”.

Gianni Buquicchio a adăugat că în „Constituţia Republicii Moldova nu este prevăzut +votul de neîncredere pentru judecătorii Curţii Constituţionale”, aşa cum s-a spus deja în legătură cu o anterioară tentativă nereuşită a Parlamentul Moldovei de a introduce posibilitatea revocării judecătorilor constituţionali pentru lipsă de încredere din partea Parlamentului. După cum am avut deja ocazia să spun în 2013, acest vot de neîncredere este în contradicţie flagrantă nu numai cu articolul 137 din Constituţia Republicii Moldova, ci şi cu standardele europene în domeniul justiţiei constituţionale”.

Alegeri anticipate în Moldova. Curtea Constituţională a decis că se poate dizolva Parlamentul
Legislativul de la Chişinău a mai anulat o hotărâre a sa din 2019 prin care actualului preşedinte al Curţii Constituţionale, Domnica Manole, a fost votată judecător în cadrul acestui for suprem. Decizia de vineri nu are nicio bază în Constituţia Republicii Moldova, potrivit comunicatului.

„O decizie a Curţii Constituţionale care nu satisface puterile legislativă sau executivă nu constituie un abuz de putere sau o decizie arbitrară. Faptul de a vota în favoarea unei decizii nepopulare a Curţii nu constituie o încălcare a jurământului depus de judecătorii constituţionali. Acest jurământ nu a fost depus în beneficiul majorităţii politice a momentului. Este un jurământ de susţinere a Constituţiei, chiar dacă înseamnă dezamăgirea majorităţii respective”, a scris Comisia.

În declaraţia sa de vineri, parlamentul de la Chişinău „a afirmat că +edificarea statului de drept este o prioritate absolută+. Dar parlamentul nu poate ignora faptul că independenţa sistemului judiciar este un principiu fundamental al oricărei ordini juridice guvernate de principiul statului de drept. Respectarea ordinii constituţionale nu poate fi invocată ca pretext pentru încălcarea Constituţiei”, a adăugat comunicatul.

Parlamentul Republicii Moldova a declarat „existenţa unei situaţii de criză constituţională şi politică gravă. Repet că acţiunile neconstituţionale ale unei instituţii de stat împotriva alteia nu pot ajuta la rezolvarea niciunei crize. Cultura democratică şi maturitatea necesită reţinere instituţională, bună credinţă şi respect reciproc între instituţiile statului”, a subliniat Gianni Buquicchio.

„Fac apel la Parlamentul Republicii Moldova să abroge declaraţia şi deciziile sale neconstituţionale şi să respecte deciziile trecute şi viitoare ale Curţii Constituţionale, chiar şi atunci când nu este de acord cu acestea”, a mai scris preşedintele Comisiei de la Veneţia.

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Nouă copii, căutați toată noaptea în munți, după ce s-au rătăcit, prin frig și întuneric. În ce stare i-au găsit salvamontiștii | FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Momente de groază surprinse pe un aeroport. Aripa unui avion a luat foc la scurt timp după aterizare. Video
Capital.ro
Apare o nouă taxă. Impozit pentru locuințele ocupate de proprietari
Playtech.ro
Cum poți să rămâi doi ani fără permis de conducere, dacă nu îți achiți amenzile de circulație
Adevarul
Care a fost cu adevărat primul automobil românesc sută la sută. Nu este vorba despre Dacia
wowbiz.ro
Alertă de inundații în 29 de județe! Hidrologii au emis cod galben de viituri pentru următoarele ore. Care sunt zonele afectate?
Evz.ro
Chef Bontea a descoperit un lac superb! Culmea: este în România
Prosport.ro
Interzis cardiacilor! Cea mai frumoasă prezentatoare TV s-a filmat în timp ce făcea duș la piscină
kanald.ro
Un român a murit în Grecia, după ce a căzut de pe un dig. Bărbatul nu a mai putut fi salvat
Cancan.ro
Alertă în România: închideți geamurile și nu ieșiți din case! 29 de județe, afectate de avertizarea ANM
iamsport.ro
Șocant! Cât cere ANAF Cluj pe mașina din imagine: 'E cu tot cu șofer și teren?'
MediaFlux
Întârzieri la pensii și salarii. Consilierul lui Nicușor Dan dă vestea proastă românilor
stirilekanald.ro
Ilie Bolojan, apel public pentru adoptarea pachetului 2 de măsuri: ”Nu există altă soluție”. Ce le-a transmis colegilor de coaliție: ”La veștile proaste rămân foarte puțini”
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice