Comisia Europeană: Autostrada „Unirii” poate fi eligibilă pentru cofinanţare din Fondurile europene structurale şi de investiţii

Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni poate fi eligibilă pentru cofinanţare din Fondurile europene structurale şi de investiţii şi este responsabilitatea autorităţilor române să pregătească un proiect în acest sens, a declarat pentru AGERPRES comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.
Filip Stan
07 nov. 2018, 15:36
Comisia Europeană: Autostrada

Un proiect de lege privind aprobarea realizării autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, numită Autostrada Unirii, a fost aprobat miercuri de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional.

”Autostrada Târgu Mureş-Iaşi-Ungheni poate fi eligibilă pentru cofinanţare din Fondurile europene structurale şi de investiţii, având în vedere faptul că este situată în reţeaua TEN-T de bază şi este totodată parte a Master Planului general de transport. Mai mult decât atât, accesibilitatea regiunii de nord-est a României este foarte importantă, zona urbana Iaşi este cea mai populată din Romania, după capitala Bucureşti”, a precizat oficialul european.

În context, Corina Creţu a subliniat că investiţiile în infrastructura de transport a Uniunii Europene se axează pe finalizarea reţelelor transeuropene de transport (TEN-T) şi că statele membre au căzut de acord să finalizeze părţile centrale şi globale ale acestora până în 2030, respectiv 2050.

”Ar fi de dorit să se dea prioritate investiţiilor care primesc fonduri nerambursabile din Fondul European de Dezvoltare Regională şi Fondul de Coeziune şi care vizează construirea secţiunilor româneşti ale coridoarelor TEN-T, în special construirea secţiunilor transcarpatice nefinalizate. În acest sens, merită să i se acorde o atenţie specială Moldovei, care este o regiune situată la graniţa externă a Uniunii Europene. De asemenea, această regiune este slab conectată la celelalte regiuni ale ţării, la vest (Transilvania) şi la sud (Bucureşti şi Constanţa)”, a subliniat Corina Creţu.

Potrivit acesteia, în conformitate cu principiul gestiunii partajate a fondurilor structurale şi de investiţii europene, autorităţilor române le revine sarcina de a selecta proiectele, de a pregăti cereri de finanţare, respectiv proiecte solide şi de a le trimite spre aprobare serviciilor Comisiei Europene, în cazul proiectelor majore, al căror cost total depăşeşte 75 milioane euro.

”Este responsabilitatea autorităţilor române să pregătească un proiect în acest sens, inclusiv un studiu de fezabilitate obiectiv, care să poată recomanda dacă o conexiune rutieră ar trebui să fie sub forma unei autostrăzi sau a unui drum expres; ce traseu ar trebui sa aibă şi dacă toate acestea ar trebui să se realizeze într-un termen scurt, mediu sau lung, ţinând cont de asemenea de fondurile disponibile”. ”Serviciile Comisiei (DG REGIO) nu au primit încă o cerere de finanţare pentru acest proiect”, a spus comisarul european.

Deoarece fondurile UE disponibile sunt limitate, atât România, cât şi Comisia Europeană au responsabilitatea de a acorda prioritate acelor investiţii care au cel mai bun raport calitate-preţ, dar şi cel mai mare impact, a mai spus oficialul european.

Proiectul de lege privind aprobarea obiectivului de investiţii autostrada Iaşi – Târgu Mureş (numită şi „Autostrada Unirii”), iniţiat de parlamentari ai Partidului Mişcarea Populară (PMP) şi semnat de reprezentanţi ai tuturor formaţiunilor politice, a fost adoptat atât de Senat, cât şi de Camera Deputaţilor, care este for decizional.

Potrivit proiectului, Autostrada Unirii începe la graniţa României cu Republica Moldova printr-un nou pod peste râul Prut şi se termină printr-o conexiune cu autostrada A3 Braşov – Borş, în apropierea oraşului Târgu Mureş.

Autostrada Unirii se finanţează de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor, din credite externe şi din fonduri europene nerambursabile şi/sau prin parteneriat public-privat. În fiecare lege bugetară anuală, pe durata implementării proiectului, se vor aloca acestui obiectiv credite bugetare conform necesarului de finanţare comunicat de Ministerul Transporturilor.

Ministerul Transporturilor este responsabil pentru coordonarea realizării Autostrăzii Unirii şi va demara, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, procedurile necesare pentru acest obiectiv de investiţii.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Codruța Filip și Valentin Sanfira au divorțat! Cântăreața a confirmat despărțirea
Fanatik.ro
AVC-ul, prevenit printr-o injecție? Descoperirea care ar putea salva mii de români de boala ce ucide jumătate din populație. Medic: ”E o soluție ingenioasă, practică”
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii. O voce emblematică a murit. Marele cântăreț a fost ultimul poet al Școlii Genoveze
Playtech.ro
Ora de vară 2026. Cum va fi afectat mersul trenurilor în noaptea de 28-29 martie, conform CFR
Adevarul
Fost agent CIA: „Vom înțelege răspunsul Iranului după doliul de 40 de zile de la martiriul lui Khamenei”
wowbiz.ro
Guvernul pune frână scumpirilor la carburanți. Adaosul comercial, limitat prin OUG
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil cine a intervenit înaintea medicilor, după ce băiețelul de 5 ani a căzut de la etajul opt, în București: „El a luat pulsul”
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu mi-a spus”. Cum a fost exclus de la națională legendarul fotbalist român
MediaFlux
Alertă în războiul din Orientul Mijlociu: Statele din Golf, pregătite să intre în lupta împotriva Iranului (WSJ)
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj