Companie acuzată că a livrat spitalelor dezinfectanţi neconformi: Produsul nostru este conform

Compania Al Carina, una dintre firmele ale căror nume apar în ancheta privind calitatea dezinfectanţilor livraţi în spitale, susţine că produsul comercializat pe piaţa românească nu are nicio problemă privind eficacitatea şi că firma din Germania care îl produce nu a avut nicio reclamaţie din partea altor ţări europene. Avocatul firmei cere Ministerului Sănătăţii să renunţe la "atitudinea de breaking news" şi să informeze "corect şi concret" publicul.
Iulian Tudor
04 apr. 2019, 11:48
Companie acuzată că a livrat spitalelor dezinfectanţi neconformi: Produsul nostru este conform

Reprezentanţii companiei Al Carina, cu sediul în Ploieşti, au afirmat, joi, în cadrul unei conferinţe de presă la care a fost invitat să participe şi reprezentantul firmei germane care livrează produsele comercializate de Al Carina pe piaţa din România, că produsul indicat ca fiind neconform de către autorităţile române este unul eficient, iar analize de laborator au demonstrat încă o dată acest lucru.

„Produsul nostru este un produs conform. Din păcate, în urma acestui scandal, începem să avem probleme în sensul în care spitalele încep să ne sune, să se îndoiască de eficacitatea tuturor produselor companiei noastre. Tind să cred că este vorba şi de alte aspecte legate de concurenţă, de alte interese”, a afirmat patronul companiei Al Carina, Dan Crucean, potrivit news.ro.

La rândul său, Ljubomir Cugurovic, directorul firmei din Germania L. C. Pliwa, care lucrează de aproape 15 ani cu Al Carina, susţine că nu a avut niciodată reclamaţii privind calitatea dezinfectanţilor, iar aceştia sunt verificaţi în laboratoare acreditate.

„Firma Pliwa este pe piaţă din anul 1991. Eu fabric produsele şi le inventez. Noi muncim cu companii foarte serioase din toată Europa şi nu numai, produsele noastre sunt foarte bune, nu am absolut nimic de ascuns. Muncim în general cu instituţiile din Germania şi căutăm să facem testările produselor în Germania. Apelez la doamna ministru şi la spitale şi specific că produsele noastre sunt ceea ce declarăm şi avem dovezi. (…) În laboratorul din România, care după părerea noastră nu este acreditat, a avut un rezultat negativ, în laboratoarele din Germania a avut un rezultat pozitiv pentru că s-a făcut corect testarea. Din acest punct de vedere noi avem dovezile şi rapoartele de testare că produsul este ok şi mai mult nu putem să demonstrăm României, ce am putea să facem?”, a spus Cugurovic.

Întrebat dacă au existat probleme privind calitatea dezinfectanţilor şi în alte ţări, reprezentantul producătorului german a afirmat că nu a avut „nicio reclamaţie”.

„Nu am avut niciodată nicio reclamaţie din partea altor ţări, noi nu avem niciun fel de problemă cu Ministerul Sănătăţii şi în toate celelalte ţări din Uniunea Europeană nu sunt atâtea reguli, atâtea standarde şi atâtea cerinţe cum sunt în România. Este o ţară specială, dar suntem la dispoziţia autorităţilor”, a precizat acesta.

Avocatul firmei din Ploieşti acuzată că ar fi comercializat către spitale un produs biocid neconform cere „responsabilitate din partea autorităţilor române”.

„Cerem responsabiltate în afirmaţiile făcute de reprezentanţii Mnisterului Sănătăţii şi o corectă informare, pentru că s-au făcut tot felul de afirmaţii complet eronate. Urmează ca inclusiv în urma cercetării penale să cuantificăm rezultatele, deocamdată nu avem o cuantificare asupra daunelor produse. La ora actuală sunt puse în discuţie sub aspectul eficacităţii şi ale produse comercializate de Al Carina, încercăm ca în cel mai scut timp să clarificăm, inclusiv sub aspectul cercetării penale acest dosar şi ulterior ne vom îndrepta împotriva Ministerului Sănătăţii cu o eventuală atragere a răspunderii, dacă Ministerul Sănătăţii are în continuare o atitudine de breaking news fără să informeze corect şi concret publicul vizavi de acest produs. Nu facem afirmaţii pe celelate două produse (vândute de altă firmă şi vizate de anchetă – n.r.). Produsul Trioton Expres precizat de Al Carina am dovedit că inclusiv pe mostrele luate de DSP Prahova, cu sigilii DSP Prahova şi trimise la acelaşi laborator folosit de DSP Prahova în scandalul Hexi Pharma rezultatul acestor analize este că acest produs pe toate analizele fungicide şi bactericide şi tot spectrul biocid al acestui produs este conform standardelor din UE. Aceste testări sunt depuse la Comisia Naţională pentru produse biocide care urmează ca după analiza acestor teste să emită din nou avizul de conformitate a acestui produs”, a afirmat avocatul Laurenţiu Veţeleanu.

Reprezentanţii companiei din Ploieşti au precizat din nou că au analize efectuate în laboratoare acreditate din Europa care arată că produsele comercializate sunt conforme, în timp ce laboratorul din Iaşi unde produsele au fost testate nu este acreditat conform normelor europene.
Poliţiştii au făcut, în 19 martie, cinci percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Prahova, la locuinţele unor persoane şi sediile unor firme care produc, importă şi comercializează produse biocide. Acţiunea a avut loc într-un dosar în care se suspectează că, în 2018, ar fi fost fabricate şi vândute unor spitale substanţe pentru dezinfecţia suprafeţelor care nu îndeplineau standardele de performanţă în distrugerea bacteriilor.

Sorina Pintea a spus atunci că ancheta a început după o plângere făcută de Ministerul Sănătăţii, în 10 ianuarie.

„Anul trecut, inspectorii direcţiilor de sănătate publică au făcut un control tematic în ţară, la spitalele din ţară, verificând eficacitatea anumitor biocide. Ca urmare a analizei unui număr de 15 produse, au fost constatate neconformităţi pe o anumită zonă de acţiune la trei produse. În urma retestării acestora, aspectele semnalate iniţial au fost confirmate, prin urmare Ministerul Sănătăţii a făcut o plângere privind aceste produse firmelor care au comercializat aceste produse”, a afirmat ea.

Ea a precizat că aceste produse sunt folosite într-o primă etapă de dezinfecţie, iar dacă procedurile sunt respectate întocmai nu reprezintă un pericol pentru pacienţi.

Ea a explicat că nu este vorba despre dezinfectanţi diluaţi, ci produse neconforme pentru anumite tipuri de acţiune, mai exact cea fungicidă.

Ulterior, Ministerul Sănătăţii a arătat că două dintre produsele biocide găsite neconforme aparţin unui producător din Bucureşti, care are punct de lucru în judeţul Ilfov, iar al treilea este fabricat într-un stat membru al UE şi distribuit de o firmă din judeţul Prahova. Firma producătoare şi distribuitorul au fost amendate în total cu 35.000 de lei pentru neconformităţile găsite în urma controalelor.

DailyBusiness
Fum alb la Vatican! Cardinalul protodiacon va ieși la balconul central pentru a anunța „Habemus Papam!”
Spynews
Alertă ANM! Cum ne va afecta furtuna electrică, fenomenul care durează două săptămâni în România! Declarații de ultimă oră
Bzi.ro
Analiză stilistică și simbolică a Primului Cuplu din Stat, făcută de Vladimir Tătaru: George Simion sau Nicușor Dan?
Fanatik.ro
Când trebuie să uzi, de fapt, grădina pe timpul verii: dimineața, la prânz sau seara? Așa reușeau bunicii să aibă recolte frumoase și legume sănătoase
Capital.ro
România a pierdut o mare actriță. A strălucit asemeni soarelui în teatru și în film. Faima ei a trecut granițele
Playtech.ro
De ce să nu conduci cu 140 de km/h pe autostradă? Detaliul la care şoferii nu se gândesc niciodată
DailyBusiness
Pe cine va vota Crin Antonescu în turul 2: Am pierdut singur și aleg liber! Refuz mobilizarea pentru o nouă „salvare a țării”
Adevarul
O româncă din Germania spune că i-a fost anulată cererea de credit din cauza instabilității politice din România
wowbiz.ro
Ionel Ganea, grav accident rutier! Fiul său, transportat în stare critică cu elicopterul SMURD
Spynews
Dan Alexa și soția lui divorțează! De ce s-a despărțit concurentul Asia Express de partenera lui, Andrada
Spynews
EXCLUSIV. Imagini dureroase de la înmormântarea lui Mircea Cîmpeanu! Familia și vedetele își iau rămas bun | VIDEO
Evz.ro
Cele mai bântuite locuri din lume. Mulți le-au vizitat, dar nu s-au mai întors
Ego.ro
Motivul pentru care s-au certat Smiley și Pavel Bartoș la Românii au Talent! ”A fost singurul!” EXCLUSIV
Prosport.ro
Donjuanul milionar de 53 de ani se însoară cu iubita cu 21 de ani mai tânără
kanald.ro
Au venit pentru o nuntă, dar au ars pe marginea drumului. Destinul sfâșietor al unei familii întoarse din Italia
Cancan.ro
ZODIA care își va găsi sufletul-pereche în luna mai 2025. Mihai Voropchievici: 'Fii deschis iubirii!'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Obligatoriu pentru românii cu pomi în curte. Trebuie să anunți primăria cu 48 de ore înainte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prezentatoarea TV a apărut în costum de baie, iar soțul ei a fost numit pe loc „cel mai norocos bărbat din lume”
stirilekanald.ro
VIDEO Cine e, de fapt, Papa Leon al XIV-lea. Papa Francisc a făcut dezvăluiri despre el: "Este foarte calm, dar..."
Salariul minim crește din 1 mai 2025 și ajunge la 4.500 lei
MediaFlux
Pensionarii pierd 1.350 lei de la stat. Banii care nu se mai dau în 2025
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cât costă cazarea la hotelul de lux al Simonei Halep, din Mamaia