Companiile care cumpără activele combinatului Oltchim nu preiau nici datoriile, nici contractele cu clienţii

Companiile care vor cumpăra activele Oltchim nu preiau datoriile combinatului în cadrul tranzacţiei, dar nici contractele cu clienţii nu sunt transferate către cumpărători, care nu au nicio obligaţie de a prelua actualii angajaţi, arată un document pregătit de consultantul selectat pentru privatizarea Oltchim, AT Kearney Management Consulting SRL, şi de administratorul judiciar BDO Business Restructuring SPRKL.
Filip Stan
16 ian. 2017, 08:31
Companiile care cumpără activele combinatului Oltchim nu preiau nici datoriile, nici contractele cu clienţii

Documentul, menit să fie transmis investitorilor interesaţi de preluarea activelor scoase la vânzare, le prezintă acestora condiţiile în care se va realiza tranzacţia.

„Datoriile vânzătorului, inclusiv obligaţiile potenţiale legate de protecţia mediului, rămân în sarcina vânzătorului. Niciun contract existent nu va fi transferat, dar, în cazul în care cumpărătorul consideră că este în interesul său, anumite contracte pot fi încheiate din nou de către cumpărător şi cealaltă parte contractantă. Oltchim îşi exprimă, totuşi, disponibilitatea de a ajuta discuţiile pentru preluarea unor contracte”, arată documentul citat de News.ro.

Companiile care preiau activele scoase la vânzare ale Oltchim nu au, de asemenea, niciun fel de obligaţii legate de angajaţi.

„Nu există nicio obligaţie contractuală de a prelua angajaţii împreună cu activele”, mai arată documentul realizat de consultant şi de administratorul judiciar al Oltchim.

Oltchim a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Busines Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Un plan de reorganizare a societăţii Oltchim a fost depus la Tribunalul Vâlcea în 5 februarie 2015 şi aprobat de către adunarea creditorilor în data de 9 martie 2015. Planul de reorganizare a fost ulterior confirmat de către judecătorul sindic, în 22 aprilie 2015.

 În condiţiile în care Oltchim este în continuare în procedură de insolvenţă, orice amendament la planul de organizare trebuie aprobat de către adunarea creditorilor.

Documentul pregătit pentru potenţialii investitori îi avertizează, de altfel, pe aceştia că „aceptarea tranzacţiilor finale de vânzare a activelor depinde de aprobarea creditorilor şi, mai departe, de legislaţia românească privind insolvenţa”.

În 2016, statul român a scos Oltchim la vânzare pe nouă pachete de active. Planul de reorganizare al Oltchim prevede vânzarea combinatului pentru cel puţin 307 milioane euro.

La finalul anului trecut, Oltchim a transmis firmelor interesate de privatizare mai multe detalii, pentru ca acestea să poată formula oferte neangajante.

„Vă rugăm să indicaţi numărul de angajaţi (care lucrează la activele ce sunt scoase la vânzare n.r.) pe care doriţi să îi reangajaţi. Reangajarea salariaţilor nu reprezintă o condiţie a tranzacţiei”, se arăta în documentul intrat în posesia News.ro.

Consultantul AT Kearney a precizat potenţialilor cumpărători ai activelor Oltchim că, potrivit contractului colectiv de muncă de la nivelul Oltchim, compania trebuie să achite plăţi compensatorii oricărui angajat disponibilizat.

Conform legislaţiei privind insolvenţa din România, aceste plăţi compensatorii au prioritate asupra oricăror creanţe ale creditorilor privaţi sau publici.

Combinatul are în prezent circa 2.000 de salariaţi. Oltchim este singurul producător din România de clor şi polieter polioli şi exportă 74% din producţie.

Statul, care deţine 54,8% din acţiunile companiei, a mai încercat privatizarea Oltchim, dar fără succes. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu şi-a exprimat interesul să preia compania.

Cel puţin două companii sunt interesate să preia activele Oltchim: Chimcomplex, societate controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, şi grupul germano-polonez PCC, acţionart minoritar al combinatului.

Potrivit reprezentanţilor companiei, Oltchim a înregistrat în primele nouă luni din 2016 profit net de 16,1 milioane lei (3,6 milioane euro), comparativ cu pierderi de 15,7 milioane lei (3,5 milioane euro) raportate în perioada similară a anului 2015.

Un raport independent comandat de unul dintre creditori, intrat în posesia News.ro, susţine că societatea ar fi înregistrat, în realitate, pierderi de 38,5 milioane lei  în primele nouă luni din 2016.

DailyBusiness
Sorin Grindeanu: „PNL dă premierul până în 2027. Noi ne ținem de protocol”
Spynews
Gina Chirilă, adevărul dureros despre divorțul de Bogdan Vlădău! Prin ce durere a trecut: "Spartă în bucăți..."
Fanatik.ro
Proiectul uriaș în care s-a implicat David Popovici. Campionul olimpic face echipă cu Raheem Sterling şi Kenneth Omeruo de la CFR Cluj
Capital.ro
Cine se află în spatele lui Călin Georgescu. Nicușor Dan a aflat de la Cotroceni: Firele duc la Kremlin, știm mai mult
Playtech.ro
Tabel: stagiul minim de cotizare pentru toate categoriile profesionale în 2025
Adevarul
„Ruşii îşi omoară propriii soldaţi”. Cum acționează călăii din armata lui Putin
wowbiz.ro
Acestea sunt ULTIMELE imagini cu Ștefania Szabo în viața! Doctorița a murit în spital, la câteva ORE după un scandal uriaș
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
Prosport.ro
FOTO. Ioana Țiriac, în bikini, i-a pus pe jar pe arabi!
kanald.ro
Colegii doctoriței care și-a pierdut viața în camera de gardă fac mărturii sfâșietoare: „Plângea și o simțeam că nu mai poate, a spus că vrea să își dea demisia”
Cancan.ro
Ce a făcut mulțimea când Principesa Margareta și Principele Radu au ajuns la sfințirea Catedralei Mântuirii Neamului
iamsport.ro
Total neașteptat: omul care a umilit-o pe CFR Cluj ar putea fi noul antrenor al ardelenilor! Cine e favorit să ajungă în Gruia
MediaFlux
Noutăți privind acordarea de tichete de energie. Ministrul Muncii, anunț despre banii pentru 600.000 de beneficiari
stirilekanald.ro
Lacrimi și durere la priveghiul familiei Bălănuță, intoxicată cu monoxid de carbon. Tatăl, mama și fiica au fost găsiți fără viață în casă: „Ne este greu să înțelegem și să acceptăm ce s-a întâmplat”
substantial.ro
Confidențialitate și profesionalism în activitatea unui detectiv Timișoara