Complexul Energetic Hunedoara a cerut intrarea în insolvenţă

Complexul Energetic Hunedoara a cerut marți, la tribunal, intrarea în insolvență, iar dacă instanța va accepta cererea companiei, administrator judiciar ar putea fi numită firma Euro Insol a lui Remus Borza, care gestionează și insolvența Hidroelectrica.
Marius Neagu
29 dec. 2015, 11:12
Complexul Energetic Hunedoara a cerut intrarea în insolvenţă

Decizia a fost luată de Consiliul de Administrație al CE Hunedoara după ce, luni, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, s-a întâlnit la Petroșani cu managementul și cu sindicatele din Complex, anunțând public că „situația financiară a companiei este dezastruoasă și temerea principală este că putem ajunge chiar la un faliment” și cerând conducerii „să înțeleagă că e nevoie să ia măsuri curajoase și să împiedice alunecarea înspre o situație fără remediu”.

Am luat decizia de a cere noi insolvența pentru a proteja averea statului„, a declarat președintele Consiliului de Administrație al Complexului, Aurelian Ghimpău, pentru profit.ro.

Potrivit acestuia, datoriile totale ale CE Hunedoara, către parteneri comerciali, bănci și bugetele statului, se ridică la 1,2 miliarde lei. Un număr de 18 creditori ai Complexului ceruseră deja intrarea în insolvență a companiei.

Pentru CE Hunedoara, avantajul principal al insolvenței voluntare este acela că acționarul majoritar, statul român prin Ministerul Energiei, va putea numi administratorul judiciar. Ghimpău a mai spus că au fost inițiate deja negocieri cu firma Euro Insol a lui Remus Borza în vederea preluării acestei sarcini, precizând că și unii creditori ai Complexului ar fi de acord cu această numire. Borza este administrator judiciar și la celălalt mare producător de energie controlat de statul român aflat în insolvență, Hidroelectrica.

Președintele CA al Complexului Energetic Hunedoara a mai spus că s-a mai luat decizia revocării din funcție a managerului general al societății, Emil Floruț, după ce Consiliul a respins planul de management pe care Floruț îl trimisese spre aprobare, cu întârziere și prin poștă.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Academia de fotbal Dănuț Lupu. Câți bani va investi? „Părinții nu mai au ce căuta la antrenamente”
Capital.ro
Curs valutar miercuri, 2 septembrie. Ce valoare au euro, dolarul american și gramul de aur. BNR a publicat noile cotații
Playtech.ro
Pensiile şi salariile ar putea crește din 2027. Ce trebuie să se întâmple pentru ca indexarea să fie posibilă
Adevarul
Marile viaducte de pe Autostrada Transilvania, tot mai aproape de final. Alți 30 de kilometri între Cluj și Zalău așteptați în 2026
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreia s-a stins din viață după o operație estetică de 10 ore. Suferise șase proceduri în aceeași intervenție
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Vor crește pensiile și salariile în 2027? Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru: „Statul iese cel mai câştigat din asta”
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor