Concedieri cu probleme la ANCOM. Peste 300 de salariați și sindicatul cer în instanță suspendarea noii organigrame, cu disponibilizări semificative de la 1 ianuarie

Concedieri cu scandal al ANCOM. După ce aproape 90 de salariați ANCOM, dintr-un total de 658, au primit avize prin care au fost informați că vor fi disponibilizați, sindicatul și mai mulți salariați contestă în instanță decizia. Dosarul a fost înregistrat la o săptămânâ de la emiterea deciziei, document semnat de președintele ANCOM, Valeriu Zgonea. 
Irina Dumitrescu
29 dec. 2025, 14:34
Concedieri cu probleme la ANCOM. Peste 300 de salariați și sindicatul cer în instanță suspendarea noii organigrame, cu disponibilizări semificative de la 1 ianuarie

Concedieri cu probleme la ANCOM. Conducerea a anunțat că vor fi desființate peste 150 de posturi de expert, consilier, secretar, referent, șofer, consilier juridic, îngrijitor, magaziner și asistent manager, din care circa doar 70 erau vacante. În restul situațiilor vorbim de concedieri.

Citește și: BNR anunţă marea schimbare de la 5 ianuarie 2026. Se aplică în fiecare zi de la ora 13.00

De asemenea, în urma adoptării noii organigrame vof fi desființate Direcția Cooperare Internațională (inclusiv postul de director), Direcția Administrativă (inclusiv postul de director), Direcția Achiziții (inclusiv postul de director) și, Direcția Dezvoltare Instituțională (inclusiv postul de director), precum și Serviciul Organizare Evenimente și Deplasări, Serviciul Afaceri Europene și Cooperare Internatională, Serviciul Achiziții Operaționale, Serviciul Administrare și Dezvoltare Infrastructură, Serviciul Aplicații și Securitate IT, Serviciul Managementul Proceselor, Standarde și Etică, Serviciul Comunicare și Informare Publică, Departamentul Autorizări și Numerotație, Departamentul Reglementare Tehnică și Securitatea Comunicațiilor, Serviciul Dezvoltare și Întreținere Sisteme de Monitorizare și Control și Serviciul Monitorizare Spectru, scrie Profit.

Citește și: Pentru unii austeritate, dar pentru alții belșug. Prime și bonusuri consitente pentru angajații la stat la final de 2025

ANCOM este instituția care promovează interesele utilizatorilor de servicii prin promovarea concurenței și inovației pe piețele comunicațiilor electronice și serviciilor poștale, administrarea pro-competitivă a resurselor limitate (spectru radio, resurse de numerotație și resurse tehnice asociate), încurajarea investițiilor eficiente în rețele și infrastructuri și promovarea conectivității ultrarapide.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Ei sunt cei doi români care au murit în incendiul devastator din Elveția. Unul dintre ei era tatăl unei fetițe
Fanatik.ro
Marius Șumudică – Gigi Becali, discuție despre tactica FCSB: „Bine, mă, știi tu mai bine?”
Capital.ro
„Litoralul pentru toți” revine pe 1 septembrie. Prețul care îi poate surprinde pe turiști
Playtech.ro
În ce țări se vorbește limba română și unde are statut de limbă oficială. Unele sunt la mii de kilometri de România
Adevarul
„Nu se mai întorc cu adevărat acasă. Acea lume a dispărut”. Tinerii germani care au în grijă moștenirea sașilor plecați din Transilvania
wowbiz.ro
Ea este doctorița moartă în accidentul din Târgu Jiu! Traversa strada atunci când a fost lovită de o mașină
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea este tânăra înjunghiată de fostul iubit, subofițer ISU. Gestul care l-a scos din minți pe bărbatul de 25 de ani
iamsport.ro
Prunea șterge pe jos cu MM Stoica și cu 2 jucători de la FCSB: ”E total depășit, nu mai merge doar să latri la TV și să faci circ, trebuie să muncești!”
MediaFlux
„Noul Nostradamus” anunță un „eveniment major” în Familia Regală. Ce s-ar întâmpla cu Prințul Harry și Meghan Markle
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat