Concedieri în masă la o fabrică americană din România. Peste 400 de angajaţi urmează să-şi piardă locurile de muncă

Compania americană Trico Wipers, specializată în producția de ștergătoare auto, a anunțat că va efectua o serie de disponibilizări la fabrica sa din Ariceștii Rahtivani, județul Prahova. Decizia afectează direct aproximativ 400 de angajați, iar fabrica urmează să fie închisă complet. Această măsură vine într-un context economic dificil pentru județ, după ce o altă multinațională de renume a decis închiderea unei unități de producție și concedierea tuturor angajaților săi.
Mircea Filipescu
31 ian. 2025, 16:39
Concedieri în masă la o fabrică americană din România. Peste 400 de angajaţi urmează să-şi piardă locurile de muncă

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Prahova a confirmat primirea unei notificări oficiale din partea companiei Trico Wipers, prin care aceasta își anunță intenția de concediere colectivă. Potrivit informațiilor oferite de Cristina Stoichici, directorul executiv al AJOFM, procesul de disponibilizare se va desfășura în mai multe etape, întinzându-se până în al treilea trimestru al anului 2025.

„Am primit o notificare, astăzi, privind intenția de concediere colectivă de la firma Trico Wipers Ploiești SRL, din Parcul Industrial Ariceștii Rahtivani. Este vorba de aproximativ 400 de angajați. Concedierile vor avea loc în tranșe, până în trimestrul al III-lea al acestui an, cu aplicarea unor criterii de prioritate în procesul de concediere colectivă.

Vor exista măsuri pentru atenuarea consecințelor concedierilor și compensații financiare acordate în funcție de vechime. Concedierile vor începe la finalul lunii martie și vor continua până în al III-lea trimestru al anului 2025”, a declarat pentru Observatorulph.ro Cristina Stoichici.

Trico Wipers, afaceri de sute de milioane în România

Trico Wipers Ploiești SRL, parte a grupului Trico, și-a extins operațiunile în România în ultimii ani, având un punct de lucru și în București. În 2023, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 192 de milioane de lei și un profit net de 1,4 milioane de lei. Cu toate acestea, decizia de a închide fabrica din Ariceștii Rahtivani a fost influențată de factori economici și de strategiile globale ale companiei.

Județul Prahova traversează o perioadă critică din punct de vedere economic, având în vedere că nu doar Trico Wipers a anunțat concedieri masive. Recent, și compania Haier Europe a decis să închidă fabrica sa de frigidere din aceeași zonă industrială, ceea ce ridică numărul total al angajaților disponibilizați în județ la peste 900.

Decizia celor două companii ridică îngrijorări privind stabilitatea pieței muncii din Prahova și impactul pe termen lung asupra economiei locale. Închiderea fabricii Haier a fost justificată prin stagnarea pieței electrocasnicelor în Europa, scăderea cererii și creșterea costurilor de producție.

Citeşte şi: O nouă lovitură financiară dată de fraţii Pavăl. Este tranzacţia momentului pe piaţa construcţiilor din România

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT