Concedieri masive după Anul Nou. O mare copmpanie din România dă afară 40% din angajaţi

Unul dintre cei mai mari producători de mobilă, Taparo, companie intrată în insolvenţă în noiembrie, renunţă la aproape jumătate din personal.
Filip Stan
01 ian. 2025, 13:31
Concedieri masive după Anul Nou. O mare copmpanie din România dă afară 40% din angajaţi

Concedieri masive în industriile auto şi de mobilă la sfârşit de an 2024 şi început de an 2025. ​Producătorul de mobilă Taparo SA din Târgu Lăpuș, unul dintre cei mai mari din regiunea Maramureș, a intrat în insolvență, la propria cerere, și a depus notificare de concedieri colective.

Taparo, producător de mobilier care a intrat în insolvenţă în noiembrie la propria cerere, a trimit o notificare Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Maramureş prin care anunţă concedierea a 379 de oameni, adică peste 40% din numărul mediu de salariaţi raportat la Ministerul de Finanţe în anul 2023.

”Conform notificării primite de la compania SC Taparo SA Tărgu Lăpuş vor fi concediaţi 379 de salariaţi, activitatea principală a acestora fiind în domeniul fabricării de mobilă. În acest moment, nu deţinem date complete privind pregătirea profesională a persoanelor afectate”, a spus Mihaela Oana Oşanu, director executiv în cadrul AJOFM Maramureş, la solicitarea ZF.

Taparo a intrat în noiembrie în insolvenţă, după ce anterior ceruse deschiderea procedurii de concordat preventiv iar aceasta i-a fost respinsă.

Intrarea în insolvenţă a Taparo este primul semnal negativ important pentru sectorul mobilei, unde producţia de mobilă a scăzut în 2022 şi 2023, dar şi în primele luni din acest an.

Concedieri 2025. O companie cu o puternică prezenţă în România dă afară 35.000 de oameni

De alfel, ultimii ani nu au fost favorabili pentru compania din Maramureş. Compania a avut în 2023 o cifră de afaceri de 202 milioane de lei, în scădere cu 11% faţă de anul precedent, arată datele de la Ministerul de Finanţe. Compania a intrat pe profit însă în 2023, raportând un profit net de 1,7 milioane de lei, faţă de o pierdere de 23 de milioane de lei în anul anterior. Taparo este controlată de Ioan Filip (95% din acţiuni) şi Lucia Stelea.

Pe de altă parte, o altă companie din grup, Techtex, a intrat în concordat pre­ven­tiv, care este o procedură judiciară de pre­ve­ni­re a insolvenţei, a cărei deschi­dere sus­pendă exe­cutările silite şi oferă posibi­litatea de re­dresare a companiei pe baza unui plan de res­tructurare. Mihaela Oana Oşanu spune şi că pentru luna ianuarie AJOFM Maramureş a primit notificări pentru concedieri colective pentru 149 de angajaţi, dintre care 59 de angajaţi în fabricarea de textile neţesute, domeniu de activitate în care activează Techtex.

Industria mobilei este una dintre puţinele industrii pe excedent, cu o contribuţie însemnată în balanţa comercială a României, respectiv de 1,23 miliarde de euro în 2023, dar cu o medie de 1,5 miliarde de euro/an (înainte de pandemie), con­form datelor furnizate de Asocia­ţia Producătorilor de Mobilă din Ro­mânia. în plus, anul trecut industria mobilei a ocupat locul 6 între sec­toa­rele cu aport valutar pozitiv la balanţa comercială a României. În prezent, 90% din producţia de mobilă a Ro­mâ­niei merg la export. Iar un exportator important de mobilă este şi Taparo.

Fabrica românească de mobilă Rus Savitar (Casa Rusu), vândută unui investitor chinez

Probleme masjore sunt şi la Casa Rusu. Omul de afaceri Cristian Rusu, cunoscut pentru brandul de mobilier Casa Rusu, îi vinde unui investitor chinez fabrica de mobilă Rus Savitar, de la Dudeștii Noi, Județul Timiș.

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care compania chineză Yongyi (Hainan) Investment Consulting Co. Ltd. intenționează să preia, prin intermediul mai multor firme  vehicul, aflate în curs de înființare, compania timișeană Rus-Savitar SA.

Tranzacția va fi agreată prin semnarea unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, la momentul autorizării, contractul nefiind semnat.

Yongyi (Hainan) Investment Consulting Co. Ltd., o firmă de tip holding, înregistrată în Republica Populară Chineză, face parte din Grupul UE Furniture, care activează în producția și vânzarea de scaune ergonomice.

Rus-Savitar deține și operează o fabrică de mobilă în comuna Dudeștii Noi, Județul Timiș, fiind activă pe piața producției și comercializării de mobilă din România.

„În urma analizei acestei concentrări economice, Consiliul Concurenţei a constatat că  această operațiunea nu este în măsură să ridice obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piața românească sau pe o parte substanțială a acesteia și nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea cu un mediu concurenţial normal” – a informat, marți, Consiliul Concurenței, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.
Afacerea românească de familie Rus Savitar a fost lansată încă din anul 1994, de către Dorica și Iordache Rusu, fiii lor, Cristian și Raimond Rusu, intrând și ei în acționariat. Business-ul s-a dezvoltat atât pe partea de producție cât și în comerțul cu mobilier. La un moment dat, compania a ajuns la 20 de magazine de mobilă Casa Rusu, în toată țara și 2 fabrici Rus Savitar, având în total în jur de 1.000 de angajați.

În perioada 2019-2022, fondul de investiții suedez Greenbridge Partners a cumpărat business-ul Rus Savitar. Suma tranzacției nu a fost dezvăluită, dar ZF.ro a aflat că s-a ridicat la „câteva zeci de milioane de euro”.

Pe timpul pandemiei COVID-19, afacerea nu a mers bine deloc, iar proprietarul suedez a luat bani cu împrumut și a acumulat datorii cu business-ul Rus Savitar. Astfel, în octombrie 2023, Cristian Rus, împreună cu soția lui, Laura, a răscumpărat afacerea findată de familia sa, cu obiectivul de a salva partea de producție.

Ministrul Finanţelor, anunţ de ultimă oră despre concedieri şi austeritate: O reaşezare corectă, fermă, în detrimentul statului obez

Fabrica Rus Savitar de la Dudeștii Noi, Județul Timiș, a produs mobilier în principal pentru magazinele Casa Rusu, din același grup de business, dar și pentru alte magazine, cum este rețeaua Dedeman, a fraților Pavăl, liderul pieței românești de bricolaj. Magazinele Casa Rusu au acumulat cea mai mare parte a datoriilor către fabrica Rus Savitar, potrivit ZF.ro. Astfel, rețeaua de comerț Casa Rusu a intrat în insolvență și și-a închis cele 6 magazine pe care le mai avea, în octombrie 2024. Practic, omul de afaceri Cristian Rusu, prin firma de producție de mobilă Rus Savitar, a cerut insolvența firmei sale de comerț Casa Rusu, în ideea de a-și salva fabrica.

Iată că acum Laura și Cristian Rusu vând afacerea de producție de mobilă Rus Savitar către investitorul chinez Yongyi (Hainan) Investment Consulting Co. Ltd., așa cum a anunțat Consiliul Concurenței, care a autorizat tranzacția.

În anul 2023, firma Rus Savitar SA, specializată în fabricarea de mobilă, a obținut o cifră de afaceri de 94,7 milioane de lei și a ieșit pe pierderi de 9,3 milioane de lei, având 340 de angajați, conform datelor oficiale de la Ministerul Finanțelor.

DailyBusiness
Adrian Năstase, prezent la parada militară de la Beijing, unde sunt și Vladimir Putin, Xi Jinping și Kim Jong Un
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Tania Budi a făcut furori în costum de baie! Imagini incendiare cu vedeta în vârstă de 57 de ani! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
David Popovici l-a găsit în sfârșit pe omul pe care îl căuta de aproape o lună și despre care spunea: „Vreau să-l cinstesc”. Foto
Capital.ro
Decizie pentru românii cu cont la bancă. Se schimbă regulile. Cum se vor efectua plățile
Playtech.ro
Secretul japonez pentru o mașină de spălat curată și rezistentă. Ce să faci după fiecare utilizare
Adevarul
Cum arată un apartament de 7,4 metri pătrați închiriat cu 650 de dolari pe lună: „Asta nu e un apartament, e o celulă de închisoare”
wowbiz.ro
Doliu în lumea boxului! A murit Joe Bugner, fostul campion la categoria grea. Și-a dat ultima suflare la 75 de ani, la azil
Economica.net
Apare o nouă fabrică de autobuze electrice în România
Prosport.ro
FOTO. Cum arată mama a doi copii care a participat la Campionatele Mondiale de Bikini Fitness
kanald.ro
A fost găsită ascunzătoarea lui Emil Gânj. Unde a stat cel mai căutat criminal din România în tot acest timp
Cancan.ro
Singura condiție în care Ilie Bolojan și-ar da demisia din funcție: 'Sper să găsim o soluție pentru că…
iamsport.ro
Fostul jucător al Rapidului și-a spus părerea despre Radu Banciu: ”Am văzut că mulți încearcă să îl copieze!”
MediaFlux
Adeverință obligatorie pentru pensie, în luna septembrie. Casa Națională de Pensii anunță până când trebuie adus documentul
stirilekanald.ro
Ascunzătoarea lui Emil Gânj, găsită de polițiști! Ucigașul și-a construit un „adăpost” sub pământ
substantial.ro
Dacă partenerul tău vrea să facă duș cu tine, înseamnă că..