Condiția liberalilor pentru noul Guvern. Mircea Abrudean: „Să nu se regăsească colegi sau foşti colegi care au făcut parte din gruparea care a încercat să destabilizeze PNL”/ Ce spune despre autonomia cerută de Grindeanu

Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean spune că mai e timp pentru învestirea unui nou Guvern, el arătând că, dacă astăzi se ajunge la o soluţie, se face o desemnare, mâine, toată ziua, până noaptea, Parlamentul poate învesti un guvern. El a mai spus că Ilie Bolojan nu se ţine agăţat şi PNL vrea să deblocheze situaţia.
Alexandra Dumitrescu
29 iun. 2026, 15:13
Condiția liberalilor pentru noul Guvern. Mircea Abrudean: „Să nu se regăsească colegi sau foşti colegi care au făcut parte din gruparea care a încercat să destabilizeze PNL”/ Ce spune despre autonomia cerută de Grindeanu

Preşedintele Senatului a declarat, luni, despre o nouă rundă de discuţii între PSD, PNL, USR şi UDMR, care să se aşeze astăzi la masă, că cu toţii îşi doresc asta.

„Sperăm să existe această şansă, pentru că e clar că România are nevoie de un guvern cu puteri depline, în această perioadă. Sper că acest lucru să se întâmple, sper ca toată lumea să înţeleagă situaţia şi să respecte angajamentele asumate”, a spus Abrudean, conform News.ro.

El a menţionat că timp este pentru o decizie.

„Timp este. Dacă astăzi se ajunge la o soluţie, se face o desemnare, mâine, toată ziua, până noaptea, Parlamentul poate învesti un guvern”, a subliniat preşedintele Senatului.

El a menţionat că „Parlamentul are timp până mâine la ora 24.00 să facă o învestire, dacă e cazul”.

„Dacă nu, Parlamentul poate fi convocat în sesiune extraordinară oricând şi poate să facă o investire. Deci nu e o problemă din punctul ăsta de vedere, există această prevedere”, a arătat Abrudean.

Mircea Abrudean a subliniat că a fost parte a delegaţiei care a fost şi la Cotroceni şi a fost alături de preşedintele PNL Ilie Bolojan, inclusiv la ieşirea de la declaraţii, unde lucrurile au fost cât se poate de clare.

„Există cele două variante, guvern în jurul PSD sau guvern în jurul PNL, USR, UDMR, cu acele condiţii, respectiv asumarea acelui angajament, acelui acord pentru România. Acestea au fost lucrurile şi nu s-a schimbat nimic, de atunci până astăzi”, a spus el.

Mircea Abrudean nu a dorit să comenteze mesajul transmis de preşedintele Nicuşor Dan, că PNL s-a răzgândit.

„Nu comentez acest lucru, eu cred că e nevoie să fim constructivi şi să găsim o soluţie. Dacă ne criticăm, nu cred că ajungem la vreo soluţie, indiferent despre cine este vorba”, a spus el.

Abrudean a mai menţionat că nu a fost o condiţie rotativă la guvernare.

„Noi, atunci când am fost la discuţii, nu am discutat despre rotativă, am discutat despre cele două variante. Ulterior, sigur că a apărut şi posibilitatea rotativei.

Preşedintele Senatului a fost întrebat dacă nu ar avea o problemă să facă în 24 de ore audieri şi vot în plen în cazul în care preşedintele l-ar nominaliza pe Sorin Grindeanu premier.

„S-a mai procedat aşa, nu există nicio noutate, adică nu se întâmplă nimic, dacă lucrează Parlamentul şi noaptea, din punctul ăsta de vedere, câtă vreme România are nevoie de un guvern”, a răspuns el.

El a mai afirmat că „trebuie să se înţeleagă cele două blocuri asupra acelui acord şi asupra condiţiilor în care una dintre părţi susţine învestirea celeilalte părţi”.

Despre o înţelegere, el a răspuns: „Nu avem acum, poate peste o oră o să avem”, a afirmat el.

Citește și: Incident grav la Călărași, de ”Zilele Dunării”. O pasarelă plină cu turiști s-a prăbușit în ziua inaugurării

Potrivit lui Abrudean, e important ca România să aibă un guvern cu puteri depline.

„Guvernul nu poate emite ordonanţe de urgenţă, proiecte de legi, avem de închis jaloane în PNRR, avem de închis atâtea situaţii complicate pentru care este normal ca România să aibă un guvern. Nu-şi doreşte nimeni o situaţie de interimat prelungită la nesfârşit. Ilie Bolojan nu se ţine agăţat de această situaţie pentru că nu ajută România, asta este realitatea. Aşa că vrem să deblocăm situaţia. Noi am venit cu variantele. (…) Condiţiile sunt de bun simţ, adică acel acord pentru România prevede nişte lucruri clare care înseamnă continuarea reformelor, înseamnă banii din PNRR, înseamnă OCDE”, a afirmat Abrudean.

Despre declaraţia lui Sorin Grindeanu că îşi doreşte autonomie în deciziile privind guvernul, Mircea Abrudean a spus: „E un pic complicat să ceri autonomie totală câtă vreme noi vorbim de un acord care presupune nişte acţiuni din partea guvernului pe care teoretic îl susţinem”.

„Dacă nu se deblochează acum, de ce s-ar debloca în toamnă? Ar trebui ca lucrurile să se întâmple acum”, a mai spus el despre o prelungire a interimatului la Palatul Victoria.

Abrudean a ţinut să precizeze că PNL nu se teme de alegeri anticipate, dar nu ştie dacă e o soluţie în momentul de faţă pentru România.

„Condiţia noastră e clară şi de bun simţ, în acest guvern să nu se regăsească colegi sau foşti colegi care au făcut parte din gruparea care a încercat să destabilizeze PNL”, a menţionat el.

El a mai arătat că există nişte prevederi statutare, există nişte termene, dar procedura de sancţionare a acestor liberali merge înainte.

„Eu cred că ar fi nevoie să ne răcorim un pic şi să nu mai recurgem la atacuri în această perioadă. Dacă ne dorim cu toţii, cu adevărat, să ajungem la o soluţie pentru România, eu cred că astfel de atacuri nu îşi au locul. Haideţi să ne punem la masă, să vedem cum putem debloca situaţia şi să mergem înainte. Pentru că dacă ne batem în comunicate şi în postări, cred că nu rezolvăm nimic”, a afirmat el.

Citește și: Măsurile de sprijin pentru carburanți nu vor mai fi valabile de la 1 iulie. Avertismentul unui expert: „Soluția ar fi să se lucreze la taxe”