Conducera companiei de apă din Bacău estimează că vineri seara va fi reluată furnizarea serviciului

Reluarea furnizării apei potabile la capacitate maximă în municipiul Bacău va avea loc vineri seara, fiind în derulare procesul de umplere a conductei de aducţiune, potrivit unui comunicat de presă al Companiei Regionale de Apă Bacău (CRAB).
Iulian Tudor
19 iul. 2018, 15:56
Conducera companiei de apă din Bacău estimează că vineri seara va fi reluată furnizarea serviciului

Acest proces se derulează controlat astfel încât să nu apară o altă avarie, din cauza presiunii prea mari, aşa cum s-a întâmplat marţi.

‘La această oră continuă procesul de umplere a conductei de aducţiune Valea Uzului – Bacău. Estimăm că în jurul orei 20,00, pentru tronsonul Valea Uzului – Moineşti, umplerea va fi finalizată’, se arată în comunicatul de presă al CRAB.

Reparaţia la conducta de aducţiune, în zona Valea Uzului, a fost finalizată miercuri seara, în jurul orei 22,00, moment în care au fost iniţiate probele şi manevrele de umplere. Dată fiind distanţa de circa 64 de kilometri între Valea Uzului şi municipiul Bacău, procesul de umplere la maximum durează circa 48 de ore.

În unele zone ale municipiului Bacău, situate la un nivel mai jos, ar putea fi furnizată deja apa potabilă după programul 6,00 – 8,00 şi 18,00 – 20,00, se mai arată în comunicatul CRAB.

Sâmbătă, o avarie la conducta de aducţiune a municipiului Bacău, de la Valea Uzului, a lăsat oraşul fără apă potabilă. Iniţial s-a precizat că reluarea furnizării apei potabile va avea loc miercuri, însă o nouă avarie apărută în zona lucrării abia realizată a condus la o întârziere de încă trei zile. Astfel, locuitorii municipiului Bacău vor avea apă la robinete cel mai devreme vineri.

Autorităţile locale au luat decizia încă de sâmbătă să distribuite apă potabilă şi apă nepotabilă către populaţie.

Primăria livrează zilnic circa 70.000 litri de apă potabilă către populaţie, în 11 puncte din oraş, şi 700.000 litri de apă nepotabilă, în 58 locaţii ale oraşului.

Marţi seara, circa 200 de persoane au protestat mai multe ore în faţa Primăriei Bacău, blocând circulaţia rutieră, nemulţumite de faptul că se prelungeşte criza apei potabile, deşi iniţial trebuia reluată în acea zi furnizarea serviciului. O nouă avarie apărută la procesul de umplere a conductei a determinat prelungirea crizei până vineri.

Nu este pentru prima dată când apare o avarie la conducta magistrală de aducţiune a apei, în ciuda faptului că în perioada 2008 – 2011 au avut loc lucrări de reabilitare cu fonduri europene în valoare de peste 52 milioane euro.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Fosta jucătoare de Top 10 WTA și-a făcut cont pe o aplicație de dating și a spus ce tip de bărbat caută. „Dacă ai de gând să faci asta, nu-mi scrie”. Foto
Capital.ro
Călin Georgescu a anunțat decizia. Lovitură pentru AUR și POT: Nu le-am cerut să vorbească!
Playtech.ro
Ce obligații ai dacă închiriezi un apartament prin Airbnb. Ce verifică ANAF în 2026
Adevarul
Noul Donbas al Ucrainei. Cum se transformă Transcarpatia, regiunea de la granița cu România unde trăiesc și mulți etnici români, într-un centru industrial
wowbiz.ro
BREAKING NEWS! Accident CUMPLIT! Un autocar cu 50 de pasageri s-a răsturnat într-o prăpastie. Toți erau studenți
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Bani în plus pentru pensionari! Suma intră direct pe card. Cine se bucură de ajutor înainte de Crăciun
iamsport.ro
Gabi Tamaș și-a uluit colegul cu ceea ce a făcut: 'M-am închinat, i-am zis că nu e sănătos'
MediaFlux
Calculele care dau totul peste cap! Ce pensie primești după 40 de ani de muncă
stirilekanald.ro
Lovitură de teatru în cazul livratorului lovit și umilit! Incredibil ce se întâmplă ACUM
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai