Cererea de urmărire penală a lui Titus Corlăţean, discutată în Senat după alegerile locale UPDATE

Solicitarea DNA de urmărire penală a senatorului PSD Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, a fost trimisă la Comisia Juridică de către conducerea Senatului. Comisia va transmite o primă evaluare pe 7 iunie, prima zi de activitate parlamentară după alegerile locale, urmând ca raportul să fie întocmit în maxim două săptămâni.
Alina Costache
30 mai 2016, 05:38
Cererea de urmărire penală a lui Titus Corlăţean, discutată în Senat după alegerile locale UPDATE

„Biroul permanent a luat act de scrisoarea procurorului general cu privire la dosarul care il priveste pe domnul senator Titus Corlatean. S-a fixat un prim termen pentru evaluarea dosarului la Comisia juridica – 7 iunie, imediat dupa alegeri, pentru ca respectiva comisie sa fie in plen si sa poata lucra, urmand ca tot in 7 iunie comisia sa prezinte prima evaluare Biroului permanent, iar acesta sa stabileasca in continuare conform Regulamentului Senatului foaia de parcurs a acestui dosar„, a precizat Ioan Chelaru, vicepresedintele Senatului, potrivit Agerpres.

Procedural, Comisia Juridica este cea care va studia dosarul lui Corlatean, il va audia pe acesta si va da apoi un raport asupra solicitarii, care este consultativ. Corlatean poate sa isi studieze dosarul impreuna cu avocatii sai, dupa ce acesta este desigilat la biroul comisiei. Votul decisiv se va da in plen.

Timp de două săptămâni, senatorii din Biroul Permanent au încercat să se reunească în şedinţă, însă de fiecare dată s-a constatat absenţa cvorumului de lucru. Dacă în prima săptămână au lipsit reprezentanţi de la toate formaţiunile politice, săptămâna trecută, reprezentanţii PNL s-a mobilizat şi au venit toţi la şedinţă. 

Cu toate acestea, având doar 4 membri în conducerea Senatului, nu au reuşit să asigure covrumul, în condiţiile în care de la şedinţă au lipsit reprezentanţii PSD din Biroul Permanent. 

De altfel, liberalii i-au acuzat pe social-democraţi că se aflau în cvorum, dacă vicepreşedintele Senatului din partea PSD, Constantin Mitu, nu ar fi părăsit şedinţa, astfel că nu s-a reuşit stabilirea cvorumului de lucru.

Potrivit procedurii prevăzute în Regulamentul Senatului, Biroul Permanent urmează să trimită solicitarea DNA la Comisia juridică, care are termen maxim 14 zile pentru elaborarea raportului legat de solicitarea făcută de către procurori. În această perioadă, Titus Corlăţean poate să-şi studieze dosarul la comisie.

După finalizarea raportului de către Comisia juridică, plenul se va pronunţa asupra cererii DNA, prin vot secret, cu bile.

Referatul DNA prin care se solicită încuviinţarea urmăririi penale a senatorului Titus Corlăţean, fost ministru de Externe, a sosit, în urmă cu două săptămâni, la Senat, anunţul fiind făcut de către purtătorul de cuvânt al preşedintelui Senatului, Andrei Alexandru.

”Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat Senatului să formuleze cererea de efectuare a urmăririi penale faţă de Corlăţean Titus, fost ministru al afacerilor externe, actual membru al Senatului, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, în modalitatea normativă prevăzută de art. 297 din Codul penal, cu aplicarea art.132 din Legea nr. 78/2000 şi împiedicarea exercitării drepturilor electorale, în modalitatea normativă prevăzută de art. 385 alin. 1 din Codul penal”, a anunţat anterior Biroul de presă al Parchetului instanţei supreme.

Titus Corlăţean a fost audiat în octombrie 2015 la DNA, el spunând atunci că s-a prezentat în calitate de martor, în dosarul privind votul din diaspora la algerile prezidenţiale.

La ambele tururi ale alegerilor prezidenţiale, din 2 şi 16 noiembrie 2014, în mai multe capitale europene cozile au fost uriaşe la secţiile de vot, iar mii de oameni nu au mai putut vota.

Titus Corlăţean a demisionat de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe între cele două tururi de scrutin de la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014, din cauza problemelor la votul din diaspora. 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT