Conflict constituțional pe Legea Minelor: Președintele Nicușor Dan refuză promulgarea și acuză Camera Deputaților că a ignorat Senatul

Președintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, proiectul care modifică Legea minelor, reclamând încălcarea principiului constituțional al bicameralismului.
Mircea Filipescu
16 iun. 2026, 19:28
Conflict constituțional pe Legea Minelor: Președintele Nicușor Dan refuză promulgarea și acuză Camera Deputaților că a ignorat Senatul

Preşedintele Nicușor Dan a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea OUG 77/2024, care modifică şi completează Legea minelor nr. 85/2003. „Considerăm că prin intervenţiile operate la nivelul Camerei Deputaţilor, au fost întrunite criteriile esenţiale ce stau la baza încălcării principiului bicameralismului, plasând pe o poziţie privilegiată camera decizională şi negând rolul de cameră de reflecţie a Senatului”, conform unui comunicat transmis marţi de Administraţia Prezidenţială şi preluat de Agerpres.

Modificările aduse prin OUG vizează redeschiderea exploatărilor miniere neenergetice, continuarea activităţilor miniere pentru societăţile în insolvenţă şi valorificarea golurilor miniere din saline pentru turism sau scopuri medicale.

Senatul a aprobat, fără completări şi modificări, Ordonanţa de Urgenţă 77/2024. În schimb, la Camera Deputaţilor au fost adoptate mai multe amendamente în Comisia pentru industrii şi servicii, care vizează: stabilirea taxei pentru utilizarea golurilor miniere, stabilirea redevenţei apei minerale naturale în funcţie de scopul utilizării, precum şi controlul asupra respectării scopului declarat al utilizării apei minerale şi al aplicării corecte a redevenţei diferenţiate.

Citește și: AUR fuge de Guvernul Veștea. Dan Dungaciu: „Nu se pune problema să votăm un guvern din care nu facem parte. Tot blocajul ăsta duce către alegeri anticipate”

„Se stabileşte ca apei minerale pentru utilizarea în scopuri comerciale să i se aplice redevenţa stabilită prin lege pentru ape minerale, iar apei utilizate în scopuri terapeutice şi balneare să i se aplice cota de redevenţă pentru ape minerale terapeutice, care este o cotă procentuală de 5% din valoarea producţiei miniere”, se precizează în comunicat.

Totodată, se introduce controlul asupra respectării scopului declarat al utilizării apei minerale şi al aplicării corecte a redevenţei diferenţiate, care va fi realizat de către autoritatea competentă şi de reglementare, în colaborare cu alte instituţii cu atribuţii în domeniu.

De asemenea, Camera Deputaţilor a introdus un articol conform căruia: „În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Instrucţiunile tehnice privind modul de evidenţă, raportare, calcul şi plată a taxei pe activitatea minieră şi a redevenţei miniere, aprobate prin Ordinul nr. 241/2025 al preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier şi al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon, se modifică şi se completează conform completărilor aduse prin prezenta lege”.

Preşedintele atrage atenţia că legea transmisă la promulgare contravine prevederilor art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţie referitoare la principiul bicameralismului.

„Se poate observa faptul că modificările aduse în camera decizională contravin intenţiei iniţiatorului, acesta motivând adoptarea actului normativ cu privire la creşterea gradului de securitate şi sustenabilitate a aprovizionării cu materii prime critice esenţiale în sectoare industriale cheie pentru economia naţională şi europeană. Astfel, iniţiatorul a avut în vedere doar materiile prime critice esenţiale şi nu apa minerală terapeutică, care este o resursă naturală de importanţă strategică, dar nu se încadrează în categoria materiilor prime critice”, se argumentează din comunicat.

Camera Deputaţilor, subliniază şeful statului în cerere, a adus „modificări substanţiale” formei legii adoptate de către Senat, modificări „neavute deloc în vedere” de către Camera de reflecţie.

Citește și: Televiziunile și site-urile de știri pierd teren în favoarea mediului digital. Principalele surse de informare ale persoanelor de până în 45 de ani: rețelele sociale, platformele video și chatboții AI

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT