Consiliul Local Timişoara respinge oferta de a folosi temporar clădirea evacuată de la Spitalul de Copii

Consiliul Local Timişoara a respins, joi, propunerea lui Vladimir Cârpaci de a folosi, pentru doi sau trei ani, clădirea de la Spitalul de Copii evacuată la cererea acestuia, mai ales că în perioada respectivă municipalitatea ar fi trebuit să facă investiţii în imobil.
Filip Stan
21 nov. 2013, 15:03
Consiliul Local Timişoara respinge oferta de a folosi temporar clădirea evacuată de la Spitalul de Copii

Consilierii locali din Timişoara au respins, prin vot, propunerea făcută de Vladimir Cârpaci într-o discuţie cu primarul Nicolae Robu, ca municipalitatea să folosească doi sau trei ani clădirea evacuată a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”, timp în care ar fi urmat să se facă mai multe investiţii în imobil, relatează Mediafax.

„S-a făcut o ofertă, să se pună la dispoziţie clădirea pe care tocmai am evacuat-o cu câteva săptămâni în urmă, în mod gratuit, pentru o perioadă de câţiva ani, până vom finaliza noul corp al Spitalului de Copii. Zilele trecute am inaugurat noua secţie, spaţiile pe care le-am amenajat pentru a muta saloanele. Noi am refuncţionalizat clădirea în care funcţiona Ambulatoriul, am desfiinţat anumite cabinete care erau pe acolo şi, acum, copiii au condiţii foarte bune. Şi medicii la fel. După mine, nu prezintă interes această ofertă care ne-a fost făcută. Am şi risca, presupunând că am accepta să o folosim şi, într-o bună zi, să ni se spună să o evacuăm. Am fi nevoiţi să facem cheltuieli de reparaţii. Nu cred că merită să preluăm acea clădire pentru a o mai folosi doi-trei ani”, a spus primarul Nicolae Robu, înainte de vot.

Zece consilieri locali au votat împotriva folosirii acestei clădiri. Consilierul PDL Adelina Târziu a fost singurul care a votat „pentru”, iar alţi patru s-au abţinut: Flavius Boncea (PNŢCD), Ovidiu Ciuhandu (PDL), Ramona Olteanu (PSD) şi Elena Wolf (FDGR).

Marţi, Vladimir Cârpaci, însoţit de avocat şi de doi lideri ai romilor, a fost în audienţă la primarul Timişoarei, Nicolae Robu, pentru a discuta despre o executare silită pe care primarul a iniţiat-o, pentru o amendă neplătită în valoare de 365.000 de lei. În timpul întâlnirii, Vladimir Cârpaci şi avocatul acestuia şi-au arătat disponibilitatea de a ceda gratuit spaţiul în care a funcţionat secţia de Pneumologie a Spitalului de Copii, însă doar pentru o perioadă de doi-trei ani, timp în care Primăria s-ar obliga să facă nişte investiţii în acel imobil pentru a-l readuce într-o stare decentă.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a cerut executarea silită a lui Vladimir Cârpaci, proprietarul corpului de clădire evacuat de la Spitalul de Copii, pe motiv că el nu a respectat o decizie a instanţei privind alt imobil, iar în contul sumei adunate ca sancţiune să returneze clădirea spitalului.

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, anunţa, în 11 noiembrie, că Vladimir Cârpaci, cel care a evacuat un corp de clădire în care funcţiona Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din municipiu şi care este proprietarul altui imobil, de pe strada Mihai Eminescu nr. 6, face lucrări neautorizate la această casă, deşi există o sentinţă irevocabilă prin care se cere „readucerea construcţiei în starea iniţială”.

Familia Cârpaci a intrat oficial, în 1 noiembrie, în proprietatea unui corp de clădire de la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, astfel că Secţia de Pneumologie şi laboratorul, care funcţionau în acest imobil, au fost mutate într-una din celelalte şapte clădiri rămase ale spitalului.

Clădirea respectivă a fost retrocedată foştilor proprietari în anul 1995. Prin vânzări succesive, imobilul a ajuns în proprietatea familiei de romi Cârpaci, care a cerut evacuarea. În 1 noiembrie a expirat ultimul termen de evacuare, astfel că Vladimir Cârpaci s-a prezentat pentru a-şi prelua proprietatea.

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Iubita lui Mario Fresh și-a etalat silueta de invidiat! Cât de bine arată Miruna în costum de baie
Fanatik.ro
Schimbarea suferită de cea mai frumoasă sportivă din lume. Decizia luată la 6 ani de la retragere
Capital.ro
Proprietarii de apartamente și garsoniere, taxați în plus. Se va achita mai mult la întreținere: Administratorii nu vor avea alternative
Playtech.ro
Pedepse mai dure pentru şoferii care nu plătesc parcarea! Noutăţile din 2026 pentru proprietarii de maşini
Adevarul
Unul dintre fiii lui Ramzan Kadîrov este, la vârstă de 9 ani, proprietarul unei vile în valoare de 10 milioane de dolari
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Teo Trandafir a dormit în același pat cu Julio Iglesias! Prezentatoarea a dezvăluit totul în platoul „Follow us”. Cum a reacționat Ilinca Vandici
iamsport.ro
Fostul finanțator din Liga 1, convins că deja a fost decisă campioana: ”Acolo merge trofeul! Praful și pulberea se aleg”
MediaFlux
Ministrul Muncii anunță bani în plus la pensie. Cum se vor da banii românilor în 2026
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend