Constanţa. Pesta porcină africană, confirmată la 7 mistreţi din 3 fonduri de vânătoare

Pesta porcină africană a fost confirmată la şapte mistreţi din trei fonduri de vânătoare din judeţul Constanţa. Animalele au fost găsite moarte, iar analizele de laborator au confirmat că aveau pesta porcină africană. Peste 100 de cazuri de pestă porcină africană s-au înregistrat în judeţul Constanţa.
Iulian Tudor
18 feb. 2019, 14:08
Constanţa. Pesta porcină africană, confirmată la 7 mistreţi din 3 fonduri de vânătoare

Mistreţi au fost găsiţi morţi săptămâna trecută, iar analizele efectuate au arătat că sufereau de pestă porcină africană, scrie news.ro.

În urma acestor cazuri, autorităţile au decis mai multe măsuri, printre care prinderea integrală a mistreţilor din zonă, prin metode de vânătoare, cu personal silvic, vânători autorizaţi şi personal abilitat, dar şi examinarea de către medicii veterinari abilitaţi a mistreţilor sacrificaţi sau găsiţi morţi şi recoltarea de probe.

De asemenea, cetăţenii din zonă vor fi informaţi asupra măsurilor de siguranţă care se impun în perioada următoare, cum ar fi restricţionarea prezenţei persoanelor neautorizate şi a animalelor domestice în pădurile din zonă, ţinerea porcilor din exploataţii/gospodarii, de către proprietarii animalelor, în adăposturile lor sau locuri unde pot fi izolaţi de porcii mistreţi.

Până în prezent, în judeţul Constanţa au fost confirmate 91 de focare de peste porcină africană în gospodăriile populaţiei şi 12 cazuri la mistreţi.

Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 299 localităţi din 21 de judeţe, cu un număr de 1.131 de focare, iar în două judeţe există doar cazuri la mistreţi, au anunţat, luni, reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Au fost sacrificaţi peste 365.000 de porci şi s-au plătit despăgubiri de peste 250 de milioane de lei.

Potrivit ANSVSA, pesta porcină este prezentă în România în 1.131 de focare, iar în două judeţe există doar cazuri la mistreţi. 18 dintre focare sunt la exploataţii comerciale.

”În total au fost eliminaţi 365.197 de porci afectaţi de boală şi există 1.007 cazuri la mistreţi”, au anunţat oficialii ANSVSA.

Potrivit acestora, au fost stinse 20 de focare în judeţul Satu Mare, 2 focare în judeţul Dâmboviţa (dintre care unul într-o exploataţie de tip A), 5 focare în judeţul Buzău, 3 focare în judeţul Maramureş, 42 de focare în judeţul Brăila (dintre care unul într-o exploataţie comercială), un focar în judeţul Dolj, un focar în judeţul Vrancea şi 7 focare în judeţul Bihor.

Până luni au fost despăgubiţi 8.545 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de 251.261.010 de lei.

Prezenţa virusului PPA în ţara noastră a fost semnalată pentru prima oară pe 31 iulie 2017, în judeţul Satu-Mare.

Orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar. 

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Maria Covașa, ironie fină la adresa lui Dany Boy după ce i-a cunoscut actuala iubită! Fosta concurentă de la Insula Iubirii nu s-a putut abține
Fanatik.ro
Cum se înțeleg „cea mai frumoasă actriță din lume” și fotbalistul marocan acuzat de viol, la 3 ani de la divorț: ”Am eșuat ca soț și soție”
Capital.ro
Ce ar însemna categoria „junk” pentru România. Statul ar putea rămâne fără bani dacă scade ratingul de țară
Playtech.ro
Cu ce document nu poate ieși un copil din România? Confuzia care îi poate lăsa pe mulți părinți în aeroport
Adevarul
„Cel mai bine păstrat secret din Europa”. Insula spectaculoasă din Italia, alternativa ieftină la Coasta Amalfi
wowbiz.ro
Andreea Ibacka a izbucnit în plâns! Ce a emoționat-o până la lacrimi pe vedetă: „Nu-mi mai e rușine să fiu vulnerabilă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
Naum, dat pe spate de un tânăr jucător român: ”A vorbit excelent, unde ați mai auzit asta? Înseamnă că are educație, trebuie să mai aibă și fotbal”
MediaFlux
Se închid spitalele! Grevă generală în sănătate
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România