Constantin Nicolescu, fostul şef al CJ Argeş, CONDAMNAT la 9 ani şi 6 luni de închisoare

Fostul preşedintele al Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a fost condamnat la 9 ani şi 6 luni închisoare cu executare, a decis vineri Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de fraudare de fonduri europene pentru reconstrucţia a două poduri, prejudiciul fiind de 1,2 milioane de euro.
Iulian Tudor
04 iul. 2014, 07:38
Constantin Nicolescu, fostul şef al CJ Argeş, CONDAMNAT la 9 ani şi 6 luni de închisoare

Constantin Nicolescu a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, dar a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu în formă continuată, la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual şi la 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, scrie Agerpres.

Instanţa a dispus contopirea pedepselor şi a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 ani închisoare, sporită cu 2 ani şi 6 luni, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 9 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării drepturilor.

Potrivit sursei citate, decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

CITEŞTE ŞI ICCJ a dispus rejudecarea dosarului lui Constantin Nicolescu, fostul preşedinte al CJ Argeş

Totodată, rectorul Universităţii Piteşti Ionel Didea, care la data comiterii faptelor exercita profesia de notar public, a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual, instanţa considerând că fapta ‘nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni’ şi aplicând în acest caz sancţiunea mustrării.

Grigore Dobre, asociat şi administrator la firma de construcţii SC Zeus SA din Piteşti, a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, urmând să execute o pedeapsă de 5 ani şi 2 luni de închisoare şi 3 ani interzicerea exercitării unor drepturi.

Mihail-Gabriel Nicoară, consilier superior la CJ Argeş – Direcţia Tehnică şi de Dezvoltare la data comiterii faptelor, a primit o pedeapsă de 5 ani şi 5 luni de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals.

Alte şase inculpate din dosar, toate angajate ale unor servicii din subordinea CJ Argeş la data comiterii faptelor, au primit pedepse de câte 4 ani de închisoare cu executare. Este vorba despre Codruţa-Lavinia Mercea, consilier superior în cadrul CJ Argeş – Direcţia Tehnică şi de Dezvoltare, Iuliana Mioara Pintilie, subinginer în cadrul Regiei Autonome Judeţene de Drumuri Argeş, Sabina-Elena Bocioacă, inspector superior CJ Argeş – Serviciul Financiar, Aurelia-Mirela Florescu, consilier juridic CJ Argeş – Serviciul Achiziţii Licitaţii, Cristina Dobre, consilier superior CJ Argeş – Serviciul Achiziţii Licitaţii şi Olga Stancu, economist CJ Argeş – Serviciul Unitate de Implementare Proiect Management Integrat al Deşeurilor Solide.

Ecaterina Pletoiu, asociat, administrator şi director la SC Proiect Infra 2005 SRL Piteşti, a fost condamnată la 5 luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, la data de 21 martie 2014, ca dosarul fostului președinte al Consiliului Județean (CJ) Argeș Constantin Nicolescu în care este acuzat de corupție să fie rejudecat de Curtea de Apel București.

CCJ a decis să admită recursurile inculpaților, să caseze sentința dată de instanța inferioară și să trimită spre rejudecare la CAB dosarul privind fapte de corupție în legătură cu efectuarea de lucrări de reabilitare a patru unități școlare de pe raza județului. Decizia este definitivă.

În 11 noiembrie 2013, Constantin Nicolescu a fost condamnat la trei ani și patru luni de închisoare cu executare de magistrații Curții de Apel București, care au admis atunci apelul procurorilor la decizia Tribunalului București care îl condamnase pe Nicolescu la un an de închisoare cu suspendare pentru fapte de corupție.

Constantin Nicolescu a fost trimis în judecată pe 18 mai 2011 de procurorii DNA Pitești pentru fraudarea fondurilor europene, fals intelectual în legătură directă cu infracțiunea împotriva intereselor financiare ale CE, luare de mită, toate în formă continuată, precum și de instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice în scopul obținerii pentru altul a unui avantaj patrimonial.

În 24 februarie, prefectul judeţului Argeş, Cristian Soare, a semnat ordinul privind încetarea mandatului lui Nicolescu, după ce instanţa supremă a decis definitiv că acesta a fost în conflict de interese.

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Câți bani încasează Istvan Kovacs, delegat la Tunisia – Japonia! Arbitrul român poate strânge o avere la Campionatul Mondial. Update
Capital.ro
Curtea de Apel Paris a decis predarea lui Paul de România către autoritățile române
Playtech.ro
Cum te deplasezi în Thassos fără mașină. Autobuze, taxiuri și feriboturi către cele mai frumoase plaje ale insulei
Adevarul
De ce războiul din Iran înseamnă pentru SUA o înfrângere mai severă decât în Vietnam. Explicațiile unui expert
wowbiz.ro
A murit Lucian Isar, cunoscut și ca Lucică Diamanta! Bărbatul s-a stins la doar 44 de ani din cauza unei boli autoimune
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 69 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat o bucată de brânză. Soția i-o oferise cadou de Ziua Îndrăgostiților
iamsport.ro
Gheorghe Hagi a dezvăluit care este cel mai mare regret: ”Ghinion”
MediaFlux
Premierul desemnat Adrian Veștea a definitivat Programul de guvernare! Ce conține documentul de 68 de pagini. Care sunt prioritățile
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?