Constantin: Străinii pot cumpăra teren agricol fără restricţii

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat că cetăţenii străini pot cumpăra deja teren în România începând cu 1 ianuarie, potrivit Tratatului de aderare cu UE, iar legea respinsă de preşedintele Traian Băsescu le dădea românilor drept de preempţiune la achiziţa terenurilor.
Iulian Tudor
09 ian. 2014, 15:40
Constantin: Străinii pot cumpăra teren agricol fără restricţii

Preşedintele Traian Băsescu a cerut marţi Parlamentului reexaminarea Legii privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice şi de înfiinţare a Autorităţii pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare.

„Lucrăm la lege şi sperăm să fie aprobată cât mai curând. Prevederile privind liberalizarea pieţei funciare din Tratatul de aderare al României la Uniunea Europeană au intrat în vigoare de la 1 ianuarie 2014, dată de la care străinii sunt liberi să cumpere teren în România. În absenţa legii, românii nu au drept de preempţiune la cumpărare”, a spus Constantin, potrivit Mediafax.

El spune că legea va fi modificată astfel încât să fie aprobată cât mai repede.

„Am luat act de cererea de reexaminare a legii formulată de preşedinte. Dreptul de preempţiune al arendaşului, vecinilor şi statului – în fapt esenţa acestei legi – nu au fost contestate. Credem că trebuie făcut tot ce e posibil pentru a grăbi procesul de reexaminare astfel încât interesul agricultorilor şi al comunităţilor locale să fie cât mai bine protejat”, a mai spus ministrul.

Prin proiectul de lege se stabilea că arendaşii, vecinii, tinerii fermieri, până în 40 de ani, şi statul vor avea drept de preempţiune la cumpărarea terenurilor agricole în faţa persoanelor fizice străine, începând cu 1 ianuarie 2014.

Conform Tratatului de aderare la UE, România s-a angajat ca la 1 ianuarie 2014 să liberalizeze piaţa funciară, astfel încât cetăţenii străini, persoane fizice, din comunitatea europeană să poată cumpăra fără restricţii terenuri agricole.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale, titlul legii transmisă promulgării face referire la „unele măsuri de reglementare a vânzării – cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan de către persoane fizice”.

„Aceeaşi menţiune se regăseşte şi în Art. 1 lit. b) din lege. În acelaşi timp, Art. 2 alin. (2) prevede că legea se aplică atât persoanelor fizice, cât şi «persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene». În consecinţă, consider că aceste prevederi contradictorii pot crea o confuzie cu privire la sfera de aplicare a prezentei legi”, se arată în cererea de reexaminare semnată de şeful statului.

Preşedintele mai menţionează în cerere faptul că articolul. 2 alineat (2) din legea supusă reexaminării stabileşte că „prevederile prezentei legi se aplică cetăţenilor români, respectiv cetăţenilor unui stat membru al Uniunii Europene sau ai statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE)…” şi „persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene sau a statelor care sunt parte la Acordul privind Spaţiul Economic European (ASEE)”.

„Această reglementare nu este clară, întrucât trebuie prevăzut expres dacă legea se aplică şi persoanelor juridice având naţionalitatea română sau numai persoanelor juridice având naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene, altele decât cele române”, se precizează în cerere, adăugându-se că această menţiune „este utilă deoarece un act normativ trebuie sa fie predictibil şi previzibil”.

Totodată, aşa cum prevede articolul 2 alineat (2), această lege ar urma să fie aplicabilă persoanelor juridice care au naţionalitatea unui stat membru al Uniunii Europene şi, implicit, şi Agenţiei Domeniilor Statului (agenţie care urmează a fi preluată de Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare), persoană juridică ce se încadrează în această categorie, menţionată în prezentul act normative, se mai arată în cererea de reexaminare.

Potrivit sursei citate, „vânzarea terenurilor agricole extravilane care se află în patrimoniul Agenţiei Domeniilor Statului trebuie să se realizeze exclusiv printr-o procedură de licitaţie publică şi nu prin parcurgerea procedurii de vânzare-cumpărare reglementată de prezenta lege”.
Preşedintele mai arată că în articolul 4 din lege se reglementează dreptul de preempţiune în cazul înstrăinării, prin vânzare, a terenurilor agricole situate în extravilan.

„Printre persoanele titulare ale dreptului de preempţiune sunt menţionate şi persoanele care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii. În această situaţie, legea nu oferă criteriile prin care aceste persoane pot face dovada calităţii de agricultor, Art. 25 din lege prevăzând că se vor elabora norme metodologice pentru aplicarea legii. Apreciez oportun ca aceste criterii să fie prevăzute în cuprinsul legii, iar nu într-un act normativ inferior legii”, se precizează în cerere.

„În conformitate cu Art. 9 – 13 din lege se înfiinţează Autoritatea pentru Administrarea şi Reglementarea Pieţei Funciare (Autoritatea). Potrivit Art. 9 alin. (5) această Autoritate preia atribuţiile Agenţiei Domeniilor Statului. Conform Art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului, această entitate (ADS) exercită în numele statului prerogativele dreptului de proprietate asupra terenurilor cu destinaţie agricolă aparţinând domeniului privat al statului.

În consecinţă, Autoritatea, având un drept de preempţiune, potrivit Art. 4, va putea cumpăra, în numele statului român, terenurile agricole extravilane. În conformitate cu Art. 13 din legea supusă reexaminării, Autoritatea îndeplineşte şi atribuţii cu privire la verificarea exercitării dreptului de preempţiune, cât şi a condiţiilor legale de vânzare-cumpărare de către potenţialul cumpărător”, se mai arată în cerere.

Preşedintele menţionează că „această autoritate, pe de o parte, are un drept de preempţiune similar persoanelor prevăzute la Art. 4 (coproprietarii, arendaşii, proprietarii vecini, persoanele care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii, precum şi statul român), iar, pe de altă parte, verifică şi îndeplinirea procedurii referitoare la exercitarea dreptului de preempţiune”.

„Consider oportun ca această verificare a procedurii să fie conferită prin lege unei alte autorităţi, iar nu celei implicate efectiv în desfăşurarea procedurii, în calitate de beneficiar al dreptului de preempţiune”, solicită şeful statului în cererea de reexaminare.

În cererea de reexaminare se mai arată că, potrivit articolului 13 lit. d) din lege, Autoritatea emite avizul încheierii contractului de vânzare-cumpărare al terenurilor cu destinaţie agricolă de către persoanele fizice prevăzute la Art. 2 alin. (2) şi (3).

Şeful statului consideră că „această reglementare este deficitară sub două aspecte, avizul se emite numai persoanelor fizice, nu şi persoanelor juridice, ceea ce ar conduce la o reglementare discriminatorie, iar emiterea avizului de către o autoritate centrală va duce, inevitabil, la îngreunarea procedurilor privind vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole din extravilan”.

„Astfel, se impune instituirea unei proceduri de verificare şi conformitate a respectării dreptului de preempţiune clară, flexibilă şi apropiată de interesele persoanelor ce intenţionează să înstrăineze terenuri agricole în extravilan”, se cere în document.

În ceea ce priveşte aplicarea legii trimisă spre promulgare, articolul 25 prevede că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice vor elabora, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, norme metodologice.

„În acest context, pentru a se evita un blocaj în ceea ce priveşte tranzacţiile care au ca obiect vânzarea-cumpărarea de terenuri agricole extravilane, consider că ar trebui să se prevadă ori că legea va intra efectiv în vigoare la data aprobării prin hotărâre a Guvernului a normelor metodologice, ori că, în intervalul de timp de la data intrării în vigoare a legii până la data aprobării normelor metodologice, urmează a se aplica legislaţia civilă, de drept comun, în materia dreptului de preempţiune”, arată cererea de reexaminare.

Preşedintele Traian Băsescu mai menţionează în cererea de reexaminare că legea trebuie să prevadă şi procedura de urmat în cazul în care dreptul de preempţiune nu este exercitat de către beneficiarii legali (coproprietarii, arendaşii, proprietarii vecini, persoanele care desfăşoară activităţi agricole pe raza administrativ-teritorială a localităţii, precum şi statul român), iar vânzătorul terenului, pe piaţa liberă, primeşte o ofertă de preţ mai mică decât cea din oferta de vânzare a terenului agricol extravilan făcută la momentul declanşării procedurii de vânzare.

DailyBusiness
Guvernul va declara situație de criză pe piața carburanților și urmează să adopte măsuri pentru protejarea economiei și populației
Spynews
Alertă medicală în România! Trei copii sunt suspecți de malarie după ce au călătorit în Africa
Fanatik.ro
Ofertă pentru fotbalistul convocat în premieră de Mircea Lucescu pentru Turcia – România: „Salariul, mai mult decât dublu!”
Capital.ro
Facturi mai mici la energie pentru clienții Hidroelectrica. Obligație până pe 26 martie. Doar așa pot avea un cost redus
Playtech.ro
Cum poţi recupera banii împrumutaţi cunoştinţelor chiar dacă nu ai făcut contract. Sfatul avocaţilor: ai 3 ani la dispoziţie pentru demersurile legale
Adevarul
Cum reușesc japonezii să aibă case lipsite de praf. Patru obiceiuri zilnice care îți ușurează curățenia locuinței
wowbiz.ro
Elena Gheorghe a anunțat despărțirea în lacrimi! Artista trece prin momente dificile: „Astăzi ne luăm rămas-bun”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Antrenorul Eugen Neagoe este îndoliat. Mama lui s-a stins din viață chiar înaintea unui meci important
iamsport.ro
”Îl cunosc pe Mario Iorgulescu de când era puști, e un om bolnav care nu a fost ajutat! Consumatorul nu are nevoie să fie abuzat, ci să fie înțeles”
MediaFlux
PAPARAZZI Sorin Brotnei, distracție pe timp de zi la terasă! Akcentul, pus pe voie bună și alcool în sticle mici FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
(P) Rolul farmacistului în consilierea pacientului cu probleme ale părului
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj