Consultări la Cotroceni. Nicușor Dan i-a invitat pe liderii fostei coaliții de guvernare la discuții. Grindeanu, către liberali: „Brătienii second-hand s-au trezit brusc în conştiinţă şi luptă cu PSD. Aţi devenit obositori şi o sursă permanentă de blocaj”

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat luni, la Cotroceni, liderii fostei coaliţii de guvernare, în încercarea de a găsi o rezolvare a crizei politice actuale, deşi afirma că nu simte că se degajă o soluţie. Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, le-a transmis liberalilor că de şapte ani sunt la guvernare fără să fi câştigat alegerile şi au avut patru premieri. ”Aţi devenit obositori şi o sursă permanentă de blocaj”, le transmite Grindeanu liberalilor, înainte de întâlnirea de luni de la Cotroceni, unde ar trebui să se găsească o soluţie la criza politică.
Alina Andrei
12 iul. 2026, 16:29
Consultări la Cotroceni. Nicușor Dan i-a invitat pe liderii fostei coaliții de guvernare la discuții. Grindeanu, către liberali:

Liderii fostei coaliţii de guvernare au fost invitați luni la Cotroceni la consultări cu președintele Nicușor Dan. Administraţia Prezidenţială a anunţat oficial că întâlnirea este programată pentru luni, de la ora 09.00. Au fost invitaţi la discuţii preşedintele Partidului Social Democrat, Sorin Grindeanu, preşedintele Partidului Naţional Liberal, Ilie Bolojan, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dominic Fritz, preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România, Kelemen Hunor, şi liderul Grupului Parlamentar al Minorităţilor Naţionale, Varujan Pambuccian.

Aflat la Ankara în această săptămână, preşedintele Nicuşor Dan a anunţat că va avea din nou discuţii cu liderii fostei coaliţii de guvernare, chiar dacă preciza că, strict în momentul respectiv, nu simţea că se degajează o soluţie. Preşedintele a anunţat că nu va propune un premier despre care să ştie că nu are nicio şansă să strângă majoritatea.

El a declarat că cele două propuneri care au fost avansate – Sorin Grindeanu şi Siegfried Mureşan – nu au şanse să strângă voturile necesare pentru învestire.

Şeful statului a avertizat că majoritatea parlamentară este la partide şi răspunsul trebuie să vină de la liderii partidelor din Parlament.

Preşedintele a menţionat din nou că nu va accepta o majoritate formată cu voturi de la AUR.
„Nu voi propune un premier de care să ştim că nu are nicio şansă să strângă majoritatea, şi, în momentul de faţă, cele două propuneri care au fost avansate nu au şanse să strângă majoritatea. Nu o să le propun, ca să fac un exerciţiu de imagine”, a declarat preşedintele Nicuşor Dan, la Ankara.

Citește și: Mesajul lui Ilie Bolojan înainte de consultările de luni de la Cotroceni: ”Dacă nu am fi risipit fondurile publice, am fi avut sute de pasaje sau poduri realizate în fiecare an”

 

Sorin Grindeanu, atac virulent la liberali înaintea întâlnirii de la Cotroceni: De şapte ani sunteţi la putere, cu patru premieri liberali, deşi n-aţi câştigat niciodată alegeri. Aţi devenit obositori şi o sursă permanentă de blocaj

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, le transmite, duminică, liberalilor că de şapte ani sunt la guvernare fără să fi câştigat alegerile şi au avut patru premieri. ”Aţi devenit obositori şi o sursă permanentă de blocaj”, le transmite Grindeanu liberalilor, înainte de întâlnirea de luni de la Cotroceni, unde ar trebui să se găsească o soluţie la criza politică.

„Brătienii second-hand s-au trezit brusc în conştiinţă şi luptă cu PSD. Asta în timp ce se ţin legaţi de scaune în frunte cu un premier demis cu 281 de voturi care va îndatora România cu 25 de miliarde lei mai mult în acest an decât a făcut-o Marcel Ciolacu în 2024. 900 de euro împrumutaţi pe oră. 165 de locuri de muncă pierdute în fiecare zi. Şi 70 de firme care dau zilnic faliment”, a scris, duminică, pe Facebook, Sorin Grindeanu.

Preşedintele PSD afirmă că „propaganda obraznică şi armata digitală duduie însă de reforme”: „Ultima dintre ele – 15 mii de posturi de «bugetari» rase din Educaţie. Din EDUCAŢIE! Aplauze”.

Potrivit lui Grindeanu, în tot acest timp, „miniştrii demişi – ca Pîslaru, împart contracte de milioane de lei firmelor de casă, înfiinţate tot de ei”.

„S-a stins lumina în cămară şi au dispărut şi rafturile! Iar o doamnă pe care n-a votat-o nimeni ne spune cu emfază ipocrită că discordia în coaliţie a apărut când s-a ajuns la companiile de stat. Nu, doamnă! Iar nu aţi înţeles nimic. Măsurile pe companiile de stat, reducerile de indemnizaţii şi de membri în CA-uri, s-au luat prin pachetul doi şi au fost lucrate de Radu Oprea de la PSD. Dvs. nu aţi făcut nicio reformă. Doar aţi vrut să vindeţi netransparent, pe repede înainte şi la super-discount perlele economiei româneşti – precum Hidroelectrica, unor fonduri de investiţii din afară selectate de voi. Şi aţi făcut multe combinaţii pe multe milioane de euro cu tot felul de firme străine. Atât”, o acuză preşedintele PSD pe vicepremierul interimar Oana Gheorghiu.

Potrivit acestuia, „lupta anti-PSD nu a generat niciodată vreo soluţie reală pentru români”.

„Lipsa de soluţii nu poate fi hrănită cu teze anti-PSD din partea unora care atârnau pe la mese să prindă un loc pe listele comune cu noi. Nu-i aşa, Dani Motreanu?! Nu-i aşa, Siegfried?!

Potrivit acestuia, „memoria românilor nu poate fi rescrisă”.

„Mâine la Cotroceni se va vedea clar cine vrea să găsească o soluţie raţională şi rezonabilă şi cine vrea să ţină România blocată în continuare pentru propriile privilegii. Atunci când nu ai un program pentru economie şi pentru cetăţeni, singurul care îţi rămâne la îndemână este programul anti-PSD”, susţine Grindeanu.