Continuă șicanele Rusiei lângă graniță! O altă dronă a intrat, sâmbătă, în spațiul aerian al României. Două F-16, ridicate de la sol. Ro-Alert pentru locuitorii din Tulcea

Rușii continuă atacurile asupra Ucrainei în apropierea graniței cu România, context în care o nouă dronă a intrat, sâmbătă, în spațiul aerian al țării noastre. Două aeronave F-16 au fost ridicate de la sol, iar locuitorii din zona de nord a judeţului Tulcea au primit mesaj Ro-Alert.
Alina Costache
02 mai 2026, 08:29
Continuă șicanele Rusiei lângă graniță! O altă dronă a intrat, sâmbătă, în spațiul aerian al României. Două F-16, ridicate de la sol. Ro-Alert pentru locuitorii din Tulcea

O dronă a pătruns în noaptea de vineri spre sâmbătă, pentru scurt timp, în spaţiul aerian naţional, în zona Chilia, în contextul unor noi atacuri ale Rusiei în Ucraina, în apropierea frontierei cu România, anunță Ministerul Apărării Naționale (MApN).

”În dimineaţa zilei de sâmbătă, 2 mai, Federaţia Rusă a reluat atacurile asupra unor  obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei fluviale cu România. Un grup de douăzeci de drone aeriene ale Federaţiei Ruse au fost detectate de radarele MApN, în evoluţie spre zona localităţii Ismail (Ucraina)”, au anunțat reprezentanții ministerului.

Două aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliţie Aeriană au fost ridicate de la sol, în jurul orei 2.00, de la Baza 86 Aeriană de la Feteşti.

Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) privind instituirea măsurilor de alertare a populaţiei din nordul judeţului Tulcea, fiind transmis, la ora 02.03, mesaj RO-Alert.

Citește și O altă dronă a căzut în România! Fragmente din aparatul de zbor au fost găsite duminică la Tulcea. UPDATE: Drona avea încărcătură explozivă

”Radarele de la sol au detectat pătrunderea unei drone, pentru scurt timp, în spaţiul aerian naţional, în zona Chilia, continuându-şi evoluţia spre Ismail”, precizează MApN.

Pe fondul atacurilor Rusiei asupra Ucrainei, au fost raportate numeroase explozii pe malul ucrainean al Dunării, transmite news.ro.

Alerta aeriană a încetat la ora 2.50.

”MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea”, au mai precizat reprezentanții ministerului.

Citește și MAE l-a convocat de urgență pe ambasadorul rus după ce o dronă a căzut Galați: „Federația Rusă a încălcat suveranitatea spațiului aerian al României!”. UPDATE: Ce a cerut România Moscovei

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Lui Nick Rădoi i s-a făcut rău la capela unde a fost depus trupul Mădălinei Apostol. Afaceristul a avut nevoie de ajutor
Fanatik.ro
Vești bune pentru jucătorii de la CFR Cluj! „Am dat niște avansuri să poată oamenii să trăiască”
Capital.ro
Ai primit o amendă rutieră? Când se iau în calcul și zilele de sâmbătă și duminică
Playtech.ro
Orașul din România în care sunt mai multe locuințe decât familii. De ce au rămas atât de multe case goale
Adevarul
Oierii, spectatori la propriul protest: cum au transformat agitatorii revolta fermierilor într-o gherilă urbană
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ultimul rămas-bun pentru Mădălina Apostol. Trupul neînsuflețit a fost depus la capelă. Nick Rădoi și cei doi băieți ai ei, răpuși de durere
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un tânăr proaspăt căsătorit a fost găsit fără viață într-o pădure, la o săptămână după ce a fost dat dispărut. Ce a dezvăluit soția acestuia
iamsport.ro
Emil Grădinescu, atac direct la vedeta naționalei României: ”Are mai multe meciuri nereușite decât reușite”
MediaFlux
Noi dezvăluiri exclusive după „atențiile” din portbagajul șefului Inspecției Muncii. Șoferul lui Dantes Nicolae Bratu a împărțit „prada” și a plecat cu ea acasă. ITM-urile prinse în fapt o dau cotită | Foto și Video
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte