Contre dure între Lucian Bute şi Jean Pascal, înaintea meciului din 25 mai, în presa canadiană

Boxerul român Lucian Bute şi cel canadian Jean Pascal, care se vor înfrunta pe 25 mai, la Montreal, într-un meci la categoria semigrea, s-au contrat dur în presa canadiană, care remarcă agresivitatea şi determinarea pugilistului gălăţean.
Iulian Tudor
23 apr. 2013, 08:23
Contre dure între Lucian Bute şi Jean Pascal, înaintea meciului din 25 mai, în presa canadiană

„Voi da totul pentru a-i închide gura„‘, a declarat Bute pentru canalul TVA Sports, citat de Agerpres, după un antrenament intens în cantonamentul său din Florida.

„Personal, n-am nimic cu el, am urcat în clasamente cam în acelaşi timp, în acelaşi oraş. Dar, după tot ce a spus în ultima vreme despre mine, sunt mai motivat decât de obicei”, a mai spus Bute, despre care TVA Sports afirmă că rareori a putut fi văzut atât de determinat şi de agresiv faţă de un adversar.

Declaraţia lui Bute nu a rămas fără ecou, iar Pascal, fost campion mondial WBC la semigrea, a replicat pe Twitter: „Lucian are nevoie de un curs de politeţe. Nu sunt un câine căruia să-i închidă gura. Este o lipsă flagrantă de respect”.

Bute e conştient de miza meciului din 25 mai. „Este un meci foarte important, mai important decât toate pe care le-am avut până acum. Este în joc cariera mea şi nu vreau să îmi dezamăgesc fanii”, a subliniat fostul campion mondial IBF la categoria supermijlocie.

Lucian Bute se pregăteşte la West Palm Beach, printre alţii cu preparatorii fizici Alain Delorme şi Kevin Roux.

Delorme a indicat că nu l-a văzut niciodată pe Bute aşa de senin şi în formă: ”Pentru noi este un vârf de pregătire, tot ce am văzut mai bun în ultimii ani”. Roux a întărit spusele colegului său: ”Sunt alături de Lucian din 2010 şi, serios vorbind, nu l-am văzut mai în formă ca acum”.

„Sunt foarte bune aceste antrenamente, sunt mulţumit, îmi plac. Nu e prea plăcut să suferi în sală, dar ştiu că dacă va fi mai greu în sală îmi va fi mai uşor în ring. Sunt motivat, entuziast şi, ca să fiu sincer, nu m-am mai simţit aşa de câţiva ani”, a mărturisit Bute.

Seara de 26 mai 2012 va rămâne mult timp în memoria lui Bute, deoarece a suferit un dureros eşec prin KO în faţa britanicului Carl Froch. Bute (33 ani) recunoaşte că a avut nevoie de timp pentru a depăşi, din punct de vedere psihologic, acest moment dificil.

”Da, am avut parte de o experienţă neplăcută în Anglia. Am fost afectat şi am avut nevoie de timp pentru a-mi reveni. La precedentul meu meci (cu Denis Gracev, n. red.), nu eram la sută la sută, dar de atunci am lucrat şi obiectivul este de a fi la sută la sută în faţa lui Pascal. În acest moment cred că sunt la 70-80%”, a precizat Bute.

Bute a dezvăluit că în fiecare zi are consiliere psihologică: ”În fiecare zi, dimineaţa, îl am pe Jena Pascal în mintea mea şi lucrez cu un psiholog. Chiar dacă iau masa cu cineva, eu vizualizez meciul cu Pascal în minte, mă văd în ring cu el, pe 25 mai, şi îmi place senzaţia aceasta. Voi câştiga”.

Bute a subliniat că pentru a evita orice surpriză va trebui să fie ”concentrat mereu, fiecare rundă, fiecare minut. Pascal este imprevizibil şi nu trebuie să las garda jos nicio secundă”.

Lucian Bute a conchis că, indiferent de rezultatul meciului cu Jean Pascal, va fi mândru de ce a realizat în ultimele săptămâni: ”Ştiu că voi fi împăcat cu mine însumi, voi fi mulţumit, indiferent de ce se va întâmpla, însă voi da totul pentru a câştiga”.

Fost campion mondial IBF la supermijlocie, românul Lucian Bute are un palmares de 31 de victorii (24 prin KO) şi o înfrângere la profesionişti, iar Jean Pascal, fost campion mondial WBC la semigrea, a obţinut 27 de victorii (16 prin KO), a pierdut de două ori şi a făcut un meci egal.

DailyBusiness
Inflația a urcat la 6,61% în septembrie 2026. Chiriile s-au scumpit cu aproape 40%, iar motorina și benzina, cu peste 28%
Spynews
Ei sunt norocoșii zilei! 5 nativi care dau lovitura astăzi, 16 octombrie, după ce Pluto iese din retrogradare
Adrian Porumboiu, dezvăluiri tari despre antrenorul-agresor: ”Nu este un țăran, a dat gol cu Zaragoza”. Atac la AJF Vaslui: ”Un milițian!”
Capital.ro
Curs valutar vineri, 16 octombrie. Cât valorează euro, dolarul american și francul elvețian la final de săptămână. BNR a publicat noile cifre
Playtech.ro
Când vine iarna adevărată în România. Prognoze: sunt așteptate ninsorile serioase, cât ar putea ține zăpada
Adevarul
„Zici că ne-am întors în anii 2000”. Lista posibililor miniștri din Guvernul Niculescu, întâmpinată cu ironii pe rețelele sociale
wowbiz.ro
Răsturnare incredibilă în cazul crimei din valiză! Valentina ar fi fost ucisă cu un cuțit, dar arma a dispărut. Ce arată fotografiile apărute după tragedie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un pădurar a fost găsit fără viață în incinta unui complex de vânătoare din Maramureș. Ce ar fi dus la moartea acestuia
iamsport.ro
Uluitor! Ce mesaj i-a lăsat Adrian Mititelu lui Ilie Bolojan la anunțul zilei
MediaFlux
Victor Ponta, cu iubita la doctor! Fostul premier, moment de tandrețe în public alături de Cristina Petrovici | Foto Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT