Controverse în jurul morţii jurnalistului Răzvan Tomescu. Familia îi acuză pe medici şi refuză să-l înmormânteze până nu i se face autopsia

Jurnalistul sportiv Răzvan Tomescu, de 53 de ani, de la Radio România Actualităţi, a murit vineri, 4 decembrie, la Spitalul Universitar din București, considerat deces Covid. Familia susține că nu au fost investigate durerile abdominale de care Răzvan se plângea încă de pe 30 noiembrie.
Daniel Spătaru
08 dec. 2020, 16:52
Controverse în jurul morţii jurnalistului Răzvan Tomescu. Familia îi acuză pe medici şi refuză să-l înmormânteze până nu i se face autopsia

Trupul neînsuflețit al lui Răzvan Tomescu se află încă la morga Spitalului Universitar de Urgență București. Familia jurnalistului refuză să-l înmormânteze înainte de a fi efectuată autopsia pentru a fi stabilită cauza decesului. Fiul și soția nu neagă existența infecției cu COVID, dar îi acuză pe medici că ar fi gestionat neglijent cazul lui Răzvan. „Vineri seara am întrebat la spital cum se procedează. Inițial, am trimis o cerere online. Ne-am luat avocat, am înțeles de la acesta că, la un deces Covid, trebuie acordul spitalului, al celor de la INML și al Procuraturii. Duminică am mai mers o dată la spital și am făcut cerere pentru necropsie. Cu bon! Apoi am trimis e-mailuri la INML și la Procuratură. Iar luni, am fost și fizic la aceste instituții”, a povestit Dan Tomescu, fiul jurnalistului sportiv, pentru Libertatea.

„Facem totul în memoria tatei, cel mai bun om de pe lumea asta. Nu a băut și nu a fumat niciodată, era sănătos, nu avea tensiune, diabet… Noi vrem să fim siguri, să știm ce s-a întâmplat, că nu vreau să vorbim cu păcat. Nu pot să dorm liniștit, cred că a murit cu zile”, a declarat mai fiul.

Răzvan Tomescu a ajuns la spital din 27 noiembrie, când a chemat ambulanța acasă, având saturația de oxigen 87%. Timp de o săptămână, la indicațiile medicului de familie a luat tratament de COVID cu azitromicină. Testul a apucat să-l facă abia în spital, care a avut rezultatul așteptat, pozitiv. A fost pus imediat pe oxigen cu flux ridicat. În a doua zi de internare, Răzvan a început să se plângă de dureri abdominale. „Când am vorbit de Sfântul Andrei, ne-a zis că-l doare rău stomacul. Ne-a și arătat în ce zonă”.

Abia luni, Dan Tomescu a aflat că tatăl lui a făcut un infarct mezenteric, o tromboză la nivelul membranei din sistemul digestiv care leagă intestinul de pereții abdominali. Că atunci când a fost deschis, intestinul subțire era plin de cheaguri de sânge și necrozat, neputând salva nimic. Doctorii susțin că e o complicație a infecției cu COVID, un virus parșiv, care dă „o boală perfidă și periculoasă, polimorfă și imprevizibilă”.

Familia crede însă că Răzvan nu a beneficiat de cel mai bun tratament. „Cineva din spital ne-a spus că lui tata nu i s-a făcut nicio investigație, tomografie abdominală, nimic. Avea Covid, a fost pe tratament pentru Covid, l-au trecut deces Covid, poate infecția a determinat problema, dar vorbesc din auzite, nu ne spune nimeni nimic clar. Nici nu știm dacă a mai fost operat ori nu! Nu suntem medici, vrem doar adevărul”, spune tânărul. Familia așteaptă aprobarea autopsiei și, ulterior, în funcție de rezultatul acesteia, va continua demersurile, inclusiv la Poliție.

Managerul Spitalului Universitar este la curent cu cazul pacientului Tomescu. „Familia e de înțeles, este o tragedie pe care nu o dorește nimeni. Pentru a nu plana nicio suspiciune asupra decesului, am luat decizia de a trimite foaia de observație la Parchet. E cea mai potrivită atitudine pe care o putem avea. Boala cauzată de infecția cu coronavirus are o evoluție ciudată, e mai mult decât o patologie respiratorie, e o problemă organică. Situația se poate schimba de la o oră la alta. Ce pot să spun este că toate tratamentele și protocoalele au fost respectate în cazul lui Răzvan Tomescu”, a spus medicul Cătălin Cîrstoiu, pentru Libertatea
.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Galerie foto. Atentat armat în Cracovia, orașul în care trăiesc Florentin Petre și Zeljko Kopic! S-a ajuns deja la 5 morți și peste 12 răniți. Video șocant
Capital.ro
Pensionarii vor afla în curând cu cât cresc pensiile în 2027. Luca Niculescu a anunțat când se stabilește procentul indexării și ce se întâmplă cu taxele
Playtech.ro
Greșeala făcută de mulți români când pleacă de acasă câteva zile iarna. La câte grade este mai bine să lași centrala
Adevarul
Un străin mutat în Cluj-Napoca a ajuns într-un „război” culinar cu o bunicuță, vecina sa
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Vești bune despre creșterea pensiei. Premierul Luca Niculescu a făcut anunțul pentru pensionari
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT