Copil de 4 ani, în stare gravă, după ce tatăl lui a dat foc unor gunoaie

Întâmplare halucinantă, în Botoșani. Un copil de numai 4 ani a ajuns la spital în stare gravă, cu arsuri pe aproape tot corpul, după ce un foc controlat făcut în curtea bunicilor a degenerat.
Iulian Tudor
20 iul. 2019, 09:31
Copil de 4 ani, în stare gravă, după ce tatăl lui a dat foc unor gunoaie

Băiatul venise de la Hunedoara, pentru a petrece timp alături de părinți și bunici, la locuința celor din urmă, din Havârna, Botoșan, scrie botosaninews.ro.

Vineri seara, tatăl copilului a dat foc unor resturi menajere, în curte. Însă, nu și-a dat seama că printre resturi se afla și o sticlă cu diluat. Odată cu incinerarea, aceasta a explodat, moment în care băiețelul se afla în apropiere.

Citeşte şi Accident cu patru victime la Constanţa produs de un şofer beat

Flăcările i-au cuprins hainele și i-au produs arsuri grave, în special la mâini și degete.

Tatăl a intervenit imediat, apoi a sunat la 112, la fața locului venind o ambulanță și o ambulanță SMURD.

Copilul a fost dus direct pe Aeroportul Salcea din Suceava, de unde a fost preluat de avionul SMURD, pentru a fi transferat la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din București.

DailyBusiness
PSD cere reducerea urgentă a prețului la motorină pentru fermieri și îl presează pe Bolojan să decidă rapid
Spynews
Irina Fodor, detalii impresionante din culisele căsniciei cu Răzvan Fodor. Prin ce momente grele au trecut de-a lungul timpului
Fanatik.ro
Radu Drăgușin, criticat dur de suporterii lui Tottenham pentru prestația cu Atletico Madrid: „E foarte slab. Asta e soluția”
Capital.ro
UE pune restricții la plățile în numerar: limită de plată și verificarea identității. Se aplică în statele membre din 2027
Playtech.ro
Cum funcționează metoda „firul invizibil” la bancomate. Hoții îți pot afla PIN-ul în câteva secunde
Adevarul
„Judecați-l ca pe un criminal de război”. Un loialist al regimului lui Putin, răbufnire rară în mediul online
wowbiz.ro
Vârful MApN avertizează! 21 de drone au fost lansate de Rusia spre România, anunță Radu Miruță
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Constantin Gâlcă este îndoliat. Tatăl antrenorului de la FC Rapid s-a stins din viață
iamsport.ro
Uluitor! Fără Balaci, Dobrin, Chivu sau Mutu. Florin Prunea a alcătuit echipa ideală din istoria României și a surprins pe toată lumea
MediaFlux
Se ia în calcul uciderea lui Putin. Măsuri extreme au fost luate pentru siguranța președintelui rus
stirilekanald.ro
S-a dat lege! Miercuri e zi liberă!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj