Copil infectat cu coronavirus, operat pentru prima dată la Sibiu

Trei medici au operat pentru prima dată la Sibiu un copil infectat cu coronavirus. Micuţul are cinci ani, este din Braşov şi a aflat că este infectat cu COVID-19 după ce şi-a rupt braţul şi a ajuns la spital. 
Filip Stan
21 mai 2020, 16:59
Copil infectat cu coronavirus, operat pentru prima dată la Sibiu

Din echipa de medici care l-au operat pe copilul infectat cu coronavirus au făcut parte: şeful Secţiei de Chirurgie Pediatrică, Cristian Berghea Neamţu, Daniel Constantin, medic specialist ortopedie şi traumatologie şi Ştefania Manea, coordonatoarea Blocului operator.

„Încercăm să nu aducem cazuri COVID în Blocul operator şi în secţiile de chirurgie şi Spitalul Judeţean fiind spital COVID, protocolul este să mergem cu pacienţii noştri şi să-i operăm acolo, după care aceşti pacienţi se întorc şi sunt supravegheaţi în post operator în Secţia de Boli Infecţioase”, a declarat pentru Agerpres șeful Secţiei de Chirurgie Pediatrică, Cristian Berghea Neamţu.

Potrivit acestuia, niciunul din medicii care au ajutat acest copil cu COVID nu a simţit frică, ci doar emoţie, fiind primul caz de acest fel care a trebuit operat la Sibiu. Mai mult, pentru a-şi proteja colegii chirurgi ortopezi pediatri mai în vârstă, medicii care au realizat intervenţia s-au oferit voluntari ca să facă această operaţie.

„Nu cred că i-a fost frică nimănui din echipă. Eu m-am oferit voluntar în această echipă, pentru că ceilalţi medici ortopezi sunt mai în vârstă şi atunci mi se pare normal, din respect faţă de colegi, să fac asta”, a precizat medicul Cristian Berghea Neamţu.

Şi ceilalţi doi medici tineri au decis ca să facă parte din echipă, cu dorinţa de a-l ajuta pe băieţel, dar în acelaşi timp pentru a-şi proteja colegii mai în vâstă.

„Frică nu am avut, emoţii, da. (…) Medicul Banciu s-a oferit să facă operaţia, dar discutând cu medicul şef de pe Ortopedie, am decis că cea mai bună echipă operatorie ar fi aceasta. Eu doar am auditat cazul, ei (Cristian Berghea Neamţu şi Daniel Constantin n.r.) sunt cei care l-au operat. Copilul este bine acum. Postoperator evoluţia a fost favorabilă, nu au fost probleme intra-operatorii. Copilul a fost transferat pentru patologia ortopedică de la spitalul din Braşov la noi, noi fiind spital COVID”, a explicat coordonatorul Blocului operator, medicul Ştefania Manea.

Întrebată dacă a avut vreo reţinere să facă parte din echipa de medici care a ajutat pacientul cu COVID-19, Ştefania Manea a spus: „Sub nicio formă. Este datoria noastră”.

Şi medicul Daniel Constantin a evidenţiat faptul că este important să fie ajutaţi pacienţii care au COVID-19, dar şi alte patologii. Pentru echipa medicală, siguranţa şi protecţia a fost primordială.

„A fost o intervenţie normală, singurul lucru care era în plus era că a trebuit să respectăm circuitele şi echipamentele de protecţie, potrivit protocolului. Întotdeauna o să ai în minte riscul respectiv şi o să ai stresul că există riscul că te poţi infecta şi tu, dar asta nu înseamnă că nu îţi desfăşori activitatea. Ai o profesie, îţi asumi riscurile. Acum un pic mai mult. Am luat măsurile de precauţie, care trebuiau luate, am respectat circuitele şi ne-am făcut treaba”, a declarat medicul Daniel Constantin.

Practic, băieţelul în vârstă de cinci ani a ajuns, miercuri, la spitalul de copii din Braşov, cu o fractură la antebraţul stâng. La spitalul din Braşov, medicii l-au testat pe copil şi aşa au aflat că acesta este infectat cu noul coronavirus. Copiii care au COVID-19 şi au nevoie de intervenţii chirurgicale nu pot fi operaţi la Braşov, pentru că acolo nu este un spital COVID care să poată rezolva astfel de cazuri. Aşa s-a luat decizia ca acest copil să fie transferat la Sibiu, unde atât Spitalul de Pediatrie, cât şi Judeţeanul sunt spitale COVID şi au decis să se ajute reciproc, în beneficiul pacienţilor, indiferent de vârstă. Deşi există sală de operaţie la Pediatrie, copilul a fost operat la spitalul de adulţi, unde s-au mai făcut operaţii la bolnavi de noul coronavirus. Astfel, copiii care nu au COVID-19 din Sibiu, dar au nevoie de operaţii după fracturi, pot fi operaţi în oraş, la Pediatrie, în condiţii de maximă siguranţă.

Pentru spitalul de adulţi, cel Judeţean, este ceva inedit ca aici să fie operaţi copii.

„Suntem bucuroşi că i-am putut sprijini pe colegii de la Spitalul de Pediatrie prin punerea la dispoziţie a blocului operator de la ortopedie pentru a-l opera pe micuţul pacient”, a precizat directorul medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, Florin Grosu.

Dacă acest copil a aflat că are COVID fiind testat la spitalul din Braşov, tatăl lui a descoperit că şi el are noul coronavirus, fiind testat la Spitalul de Pediatrie din Sibiu. Aşa că ambii sunt internaţi acum la Spitalul de Pediatrie din Sibiu şi trataţi de COVID-19.

Spitalul de Pediatrie din Sibiu este unul din puţinele din ţară care au şi secţie COVID cu terapie intensivă, dar şi secţii non-COVID pentru restul bolilor.

„Pot declara că suntem unul dintre puţinele spitale de pediatrie din ţară care avem şi secţie COVID cu terapie intensivă şi secţii non-COVID, pentru restul patologiilor. Am făcut protocolul cu Spitalul Judeţean (care este tot spital COVID) pentru a folosi sălile lor de operaţii în perioada de pandemie, pentru a păstra cele trei săli de operaţii din Spitalul de Pediatrie pentru patologie non-COVID, fiind conştienţi că în lunile care vor urma vom avea pacienţi cu patologie obişnuită, că vor fi accidente, cazuri acute care vor trebui operate şi am luat toate măsurile pentru a nu contamina secţiile de chirurgie şi ortopedie pediatrică, deoarece suntem singurul spital de pediatrie din judeţ cu secţii chirurgicale. Colegii din secţiile chirurgicale au fost de acord să primească pacientul din Braşov deoarece tratăm în mod obişnuit pacienţi din judeţele învecinate care se adresează spitalului nostru datorită profesionalismului medicilor noştri şi a disponibilităţii lor în a trata copiii aflaţi în suferinţă”, a precizat directorul Spitalului Clinic de Pediatrie, medicul Camelia Grigore.

Spitalul de Pediatrie din Sibiu se mândreşte cu performanţa să fi vindecat de COVID-19 şi pe cel mai mic pacient cu noul coronavirus din judeţele Sibiu şi Alba. Este vorba despre un copil de doar 17 zile, depistat cu COVID la Alba, tratat şi vindecat de medicii infecţionişti pediatri din Sibiu. Acum a fost a doua oară când un copil din alt judeţ, cu COVID, găseşte ajutor la Sibiu.

Citeşte şi Un apropiat al lui Marcel Vela, confirmat cu coronavirus. Familia ministrului, în pericol

DailyBusiness
Tanczos Barna: România nu-și poate permite să piardă încrederea recâștigată
Spynews
Tinerii care i-ar fi furnizat droguri lui Rareș Ion au fost trimiși în judecată. Maru și Pika se află în continuare în arest preventiv
Bzi.ro
Elena Gheorghe a făcut senzație în costum de baie, la 39 de ani! Câte operații estetice are cântăreața – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Secretul pe care îl ascunde fiecare televizor din casele românilor. Oricine are un port HDMI deține, de fapt, o comoară tehnologică. La ce anume servește
Capital.ro
Codul Rutier 2025. Interzis să te îmbraci așa la volan? Se dau 4-5 puncte de penalizare și o amendă de până la 1.100 de lei
Playtech.ro
Oraşul din Spania unde românii sunt mereu bineveniţi. Nimeni nu vrea să se mai întoarcă în ţară după ani petrecuţi acolo
DailyBusiness
Roamingul în afara Europei te poate costa scump. Ce recomandă ANCOM
Adevarul
Trump se teme că Iranul va deveni o „nouă Libie”: „Ar prefera o înțelegere”
wowbiz.ro
Ți se face pielea de găină! Mama Teodorei Marcu, distrusă de durere la aproape 3 săptămâni de când și-a pierdut fiica. Ipostaza sfâșietoare în care a fost surprinsă femeia
Spynews
Cum își răsfață Alex Bodi iubita, la Monaco! Afaceristul și Anca au atras din nou toate privirile / VIDEO
Spynews
Monica Tatoiu, jefuită în vacanță. Era în locuință când hoții au intrat peste ea. Femeia de afaceri a apelat la autorități
Evz.ro
Gustul verii într-o rețetă. Vinete umplute cu legume și cașcaval
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
„Cea mai frumoasă femeie pe care am văzut-o”, implicată în afacerea de 150.000.000 de euro
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul asistentei moarte la Spitalului Județean Sibiu! Ce mărturisiri fac colegii ei
Cancan.ro
A picat BAC-ul, deși a luat 8.30 la română, 9.65 la matematică și 8.35 la fizică. Motivul este INIMAGINABIL!
Playsport.ro
Dan Negru: „E un miracol că mai existăm ca națiune, am avut şase imnuri”
Capital.ro
Lege nouă după moarte. Se schimbă regulile în România pentru locurile de veci din cimitir. Va fi direct
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, apariție îndrăzneață, în lenjerie intimă: „Crioterapie”
stirilekanald.ro
Doctoriță ucisă de iubit, tot medic! Au urmat zile întregi de chin pentru femeie. Cei doi lucrau la același spital
Adrian Alexandrov, dezvăluiri sfâșietoare despre micuța Eva. Copila suferă enorm de dorul Elenei Udrea: „Când vine mami?”
MediaFlux
Amenzi pentru chiriașii care nu au noua adresă în buletin. Legea a intrat deja în vigoare
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bacalaureat 2025: prima generație care își poate vedea lucrările înainte de contestații