Coreea de Nord porneşte un reactor nuclear oprit în 2007. SUA îl supraveghează cu distrugătorul

Coreea de Nord a anunţat marţi că intenţionează să repornească un reactor nuclear oprit în 2007 şi a sugerat că va putea să reia îmbogăţirea uraniului în scopuri militare, într-un context extrem de tensionat cu Coreea de Sud şi Statele Unite. Americanii au poziţionat preventiv în sud-vestul peninsulei un distrugător care interceptează rachete nucleare.
Iulian Tudor
02 apr. 2013, 09:12
Coreea de Nord porneşte un reactor nuclear oprit în 2007. SUA îl supraveghează cu distrugătorul

Coreea de Nord a precizat că „va reamenaja şi va reporni” toate instalaţiile complexului său nuclear de la Yongbyon, între care o instalaţie de îmbogăţire a uraniului şi un reactor de cinci megawaţi. Aceasta este singura sursă de plutoniu pentru programul nuclear militar al Phenianului, care dispune de o cantitate suficientă pentru producerea a patru până la opt bombe.

Această decizie este conformă cu intenţia Coreei de Nord de a-şi „consolida arsenalul nuclear atât în ceea ce priveşte calitatea, cât şi cantitatea” şi este necesară rezolvării penuriei „grave” de electricitate, potrivit unui purtător de cuvânt al programului de energie nucleară nord-coreean, citat de agenţia de presă oficială a regimului comunist KCNA, informează Mediafax.

Putere nucleară militară de la primul său test în 2006, Coreea de Nord a acceptat în 2007 să îşi întrerupă activităţile atomice în schimbul unui ajutor economic şi al unor garanţii de securitate. Procesul părea că se respectă după dezactivarea Yongbyon în iulie 2007 şi demolarea turnului său de răcire în iunie 2008, scrie Mediafax.

Dar Phenianul a refuzat permanent inspecţiile la instalaţiile sale şi s-a retras în decembrie 2008 din cadrul negocierilor multilaterale privind programul său nuclear la care participau China, Statele Unite, Japonia, Rusia şi cele două Corei, iar în 2010, a dezvăluit oamenilor de ştiinţă americani că lucrează la construirea unui reactor nuclear, cu uraniu îmbogăţit.

Coreea de Nord a testat trei bombe nucleare din 2006, atrăgându-şi de fiecare dată criticile comunităţii internaţionale. Aceasta sugerase în februarie 2012 că intenţionează să îşi suspende programele nucleare şi testele cu rachetă după un acord încheiat cu Statele Unite în privinţa ajutoarelor alimentare. Dar acordul a fost încălcat după un tir ratat în 13 aprilie, care ar fi fost, potrivit experţilor, un test de rachetă balistică disimulat.

Reacţii internaţionale şi iniţiativă de prudenţă

Coreea de Sud, China şi Japonia şi-au exprimat îngrijorarea faţă de anunţul Coreii de Nord privind intenţia de a reporni reactorul nuclear de la Yongbyon, Ministerul de Externe precizând că repornirea reactorului nuclear de la Yongbyon ar fi „profund regretabilă”, a informat presea sud-coreeană. MAE coreean i-a cerut, de asemenea, Phenianului „să îşi respecte promisiunile” privind „denuclearizarea Peninsulei Coreene”.

La rândul său, China şi-a exprimat „regretul” privind anunţul redeschiderii centralei nucleare nord-coreene şi a făcut apel la „reţinere” din partea regimului nord-coreean.

Japonia şi-a exprimat şi ea ‘îngrijorarea profundă’ faţă de anunţul privind redeschiderea reactorului nuclear de la Yongbyon.

SUA s-au dovedit a fi mai pragmatice, poziţionând un distrugător capabil să intercepteze rachete în apropierea coastelor Coreei de Sud, după cum au informat surse din Washington. Astfel, distrugătorul USS Fitzgerald, care tocmai a participat la manevre militare, a fost trimis în sud-vestul peninsulei în loc să se întoarcă în portul de staţionare din Japonia.  O sursă americană care a dorit să îşi păstreze anonimatul a mai declarat că această decizie, este o iniţiativă „de prudenţă” ce permite oferirea „mai multor opţiuni în materie de apărarea antirachetă dacă acest lucru se va dovedi necesar”.

DailyBusiness
Rusia își intensifică atacurile asupra Europei. Riscul unui pas greșit crește în fiecare zi
Spynews
O adolescentă de 16 ani, salvată de polițiști în Capitală. Ce au găsit agenții când au ajuns la locuință
Fanatik.ro
„Este ultimul la toate antrenamentele! Dacă el mănâncă cinci fripturi și vrea să joace fotbal…” Valeriu Iftime, ultimatum dur pentru Jovan Markovic
Capital.ro
Siegfried Mureșan, despre negocierile pentru învestirea Guvernului. Ce șanse are premierul desemnat de Nicușor Dan: Noi pornim de la 169 de voturi
Playtech.ro
Ce trebuie să conțină dosarul pentru finanțarea bateriilor fotovoltaice. Prosumatorii pot primi până la 15.000 de lei
Adevarul
Supertunelul care spulberă, după 52 de ani, recordul Transfăgărășanului. Tunelul Holdea vede lumina din ambele capete
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Dănuț, un tată a 9 copii din Suceava, și-a pierdut viața în urma unei tragedii la locul de muncă
iamsport.ro
Șterge pe jos cu componentul Generației de Aur: ”Proctologul lui Burleanu! Am fost de 1.000 de ori mai bun fotbalist decât el”
MediaFlux
Examenul vieții pentru Putin. Președintele Rusiei dă testul în fața oamenilor
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte