Corina Creţu a fost aleasă Raportor al Comisiei pentru Control Bugetar a PE privind adoptarea bugetului UE pentru 2020

Eurodeputatul Corina Crețu a fost aleasă în cadrul Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului European în calitate de raportor din partea grupului S&D privind adoptarea bugetului UE pentru anul 2020, potrivit caleaeuropeana.ro.
Filip Stan
17 iul. 2019, 09:50
Corina Creţu a fost aleasă Raportor al Comisiei pentru Control Bugetar a PE privind adoptarea bugetului UE pentru 2020

Luni, în prima sa intervenție în plen după revenirea în Parlamentul European, Crețu a făcut un apel pentru reluarea trilogului dintre Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul UE în vederea adoptării Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027.

Corina Crețu a transmis că ”peste o sută de mii de proiecte din toate statele membre sunt puse în pericol dacă bugetul UE nu e adoptat până la finalul anului în curs”.

”Cadrul Financiar Multianual reprezintă garanția unei Europe stabile și predictibile, iar adoptarea bugetului nu mai este doar o prioritate, ci a devenit o urgență”, a mai spus Crețu, fost comisar european pentru politică regională.

Aceasta a reamintit și faptul că ”politica de coeziune va avea un buget de 373 miliarde EUR” în noua perioadă de programare financiară, în condițiile în care, în calitate de comisar european, Corina Crețu a prezentat această propunere bugetară anul trecut.

DailyBusiness
Grindeanu îl atacă pe Bolojan după prăbușirea României în clasamentul competitivității: „Am fost depășiți de Kenya”
Spynews
Ei sunt concurenții de la Power Couple, sezonul 4! Cele 9 cupluri de vedete care intră în cea mai grea aventură a relației lor
Fanatik.ro
David Miculescu, out în derby-ul cu U Craiova? Cum arată piciorul căpitanului FCSB după accidentarea din meciul cu Petrolul
Capital.ro
Prețuri fixe la electricitate pentru următorii ani. Ce trebuie să știe consumatorii înainte de alegere oferta
Playtech.ro
Ai frânat imediat ce ai văzut radarul. Este deja prea târziu? De la ce distanță poate fi măsurată viteza mașinii
Adevarul
„Rusia ne caută punctele slabe“. Moscova ar putea folosi împotriva Marii Britanii propria sa tactică de război, avertizează șeful Marinei Regale
wowbiz.ro
Presimțire sumbră?! Ce a postat mama Mădălinei Apostol pe rețelele sociale chiar înainte de moartea fiicei sale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Maria, o creatoarea de conținut de 22 de ani, s-a stins din viață în mod fulgerător. Ce videoclip postase cu doar câteva zile înainte
iamsport.ro
Bombă! Adrian Ilie vrea să susțină financiar o echipă de tradiție: 'Am avut deja discuții cu oameni de afară'
MediaFlux
Femeia din spatele lui Siegfried Mureșan. Cu ce se ocupă soția lui, Cătălina Manea Foto
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte