Corneliu Vadim Tudor, biografia completă. O viaţă între literatură şi politică VIDEO

Corneliu Vadim Tudor s-a născut pe 28 noiembrie 1949, la Bucureşti. El s-a făcut remarcat încă dinainte de 1989, prin activitatea literară, iar după 1990 a fost un actor important al scenei politice, prin partidul pe care l-a întemeiat, România Mare.
Filip Stan
14 sept. 2015, 16:26
Corneliu Vadim Tudor, biografia completă. O viaţă între literatură şi politică VIDEO

Corneliu Vadim Tudor a absolvit în 1967 Liceul Sf. Sava, iar în anul 1971 cursurile Facultăţii de Filosofie din cadrul Universităţii Bucureşti, obţinând licenţa cu o teză despre „Sociologia religiei”.

Citeşte şi CORNELIU VADIM TUDOR, poezie CUTREMURĂTOARE înainte de moarte: „Ultima cafea”

Corneliu Vadim Tudor şi-a început activitatea în presă la România Liberă şi revista Magazin (1972-1975), iar în anul 1972 a participat la Festivalul Mondial de poezie de la Struga (Iugoslavia).

Din 1975 a devenit redactor la agenţia de presă Agerpres (decembrie 1975-decembrie 1989), iar după 1989 a înfiinţat publicațiile România Mare, Politica și Tricolorul, precum și Editura Fundației „România Mare”.

Citeşte şi Corneliu Vadim Tudor A MURIT

Vadim Tudor a publicat 32 de cărți, din care volume de poezie și publicistică, unele editate și în franceză, engleză și arabă, și a scris piese de teatru.

    1977: Poezii, Editura Eminescu
    1977: Epistole vieneze, Ed. Eminescu
    1979: Poeme de dragoste, ură și speranță, Ed. Eminescu
    1981: Idealuri, Ed. Eminescu
    1983: Saturnalii, Ed. Albatros
    1983: Istorie și civilizație- Ed. Eminescu
    1983: Mîndria de a fi români- Ed. sport-turism
    1986: Miracole, Ed. Albatros,
    1986: Carte românească de învățătură, Ed. Fundației România Mare
    1990, 1991 și 1992: Jurnal de vacanță,
    1996: Poems, Ed. Fundației România Mare & Editura Aggi, Torino
    1998: Piesele de teatru radiofonic:
        Colindul puiului de cerb, 1968,
        Secerișul de iarnă, 1976
        Domnul Tudor din Vladimiri, 1977
        Adevărul la puterea I-a, 1977
        Toată lumea știe fotbal (premieră în decembrie 1989 la teatrul Constantin Tănase)
    Europa Creștină, 2010
    Artificii, 2010

Este co-autor, împreună cu Sergiu Nicolaescu, al scenariului filmului Triunghiul Morții, în regia celui de al doilea.

Corneliu Vadim Tudor și-a început cariera politică odată cu crearea Partidului România Mare (PRM) — 20 iunie 1991—fiind membru fondator al acestei formațiuni politice.

La 27 septembrie 1992, în urma scrutinului legislativ, Corneliu Vadim Tudor a fost ales senator în circumscripția electorală nr. 41 București. A fost secretar al Senatului, membru în grupul parlamentar „Partida Națională” (PN) și al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din partea PN (18 noiembrie 1993-23 octombrie 1995).

A fost reales senator, în cadrul aceleiași circumscripții, în urma alegerilor din noiembrie 1996. În cadrul acestei legislaturi a fost vicelider al Grupului Parlamentar al Partidului România Mare și membru în Comisia pentru politică externă.

În urma alegerilor legislative din 26 noiembrie 2000, a obținut un nou mandat de senator. A fost lider al Grupului parlamentar al Partidului România Mare, membru al Delegației Parlamentului României la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) de la Strasbourg (până în decembrie 2002).

Senator de București și între 2004-2008, când a ocupat funcțiile de vicepreședinte al Senatului și de membru al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și al Comitetului Director al Grupului Român al Uniunii Interparlamentare (din martie 2006).

La alegerile parlamentare în sistem uninominal din noiembrie 2008, nu a mai intrat în Parlament.

A candidat la alegerile prezidențiale din noiembrie 1996, obținând 4,72 % din totalul voturilor valabil exprimate, respectiv 597.508 voturi, clasându-se pe locul al cincilea din 16 candidați. La alegerile prezidențiale din 2000, în primul tur de scrutin, din 26 noiembrie, liderul PRM a primit 28,34% din totalul sufragiilor valabil exprimate, ocupând poziția a doua. În al doilea tur, din 10 decembrie 2000, a obținut 33,17% din voturi, fiind devansat de contracandidatul său, social-democratul Ion Iliescu (66,83% din voturi).

La alegerile prezidențiale din noiembrie 2004 (primul tur de scrutin), Corneliu Vadim Tudor s-a clasat pe locul al treilea, cu un procentaj de 12,57%. La alegerile prezidențiale din 22 noiembrie 2009, s-a clasat pe locul al patrulea, cu 5,56% din voturile valabil exprimate.

Corneliu Vadim Tudor a fost ales europarlamentar pe listele PRM (partid neafiliat) în cadrul scrutinului din 7 iunie 2009. În Parlamentul European, în legislatura 2009-2014, a făcut parte din Comisia pentru cultură și educație (16 iulie 2009-18 ianuarie 2012 și 19 ianuarie 2012-30 iunie 2014), din delegația pentru relațiile cu Elveția și Norvegia, Comisia parlamentară mixtă UE-Islanda și Comisia parlamentară mixtă a Spațiului Economic European (SEE) (16 septembrie 2009-30 iunie 2014).

A fost distins cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2004). În 2007 a primit Medalia de Bronz a Vaticanului, înmânată de Suveranul Pontif Papa Benedict al XVI-lea.


DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Cod portocaliu și galben de caniculă! Recomandările IGSU pentru români
Fanatik.ro
David Popovici, prima reacţie după calificarea în finală la 100 de metri liber cu record: „Am destule rezerve, dar cu el mă bat! O să îmi pună probleme”
Capital.ro
Regula pe care părinții trebuie să o știe înainte de 7 septembrie. Ce prevede proiectul ajuns în Parlament
Playtech.ro
De ce Wi-Fi-ul hotelului poate fi mai periculos decât internetul mobil. Ce date nu ar trebui să introduci
Adevarul
SURSE Noua Lege a salarizării, negociată în mai multe variante. Sindicatele cer 8 miliarde pentru Educație și 2 miliarde pentru Sănătate
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Imagini șocante pe un drum din Tulcea! Un copil a căzut dintr-o dubă aflată în mers și a ajuns în mijlocul șoselei, chiar în fața unui TIR
iamsport.ro
A numit cele două echipe care vor promova direct în SuperLiga: ”Dacă e vreun antrenor care să reușească, el e!”
MediaFlux
A fost cutremur în România! Seismul, revizuit în scădere la 4,3 pe Richter de la 4,5 resimțit în București și în zona Moldovei
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat