Omicron cucereşte lumea. Franţa anunţă peste 90.000 de cazuri noi în 24 de ore, un record absolut. Italia reintroduce masca obligatorie

Comisia Europeană a decis marţi limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului verde pentru călătoriile intra-europene după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze.
Filip Stan
24 dec. 2021, 00:46
Omicron cucereşte lumea. Franţa anunţă peste 90.000 de cazuri noi în 24 de ore, un record absolut. Italia reintroduce masca obligatorie

Contaminările cu coronavirus au depăşit 90.000 de cazuri noi în Franţa înregistrate în 24 de ore, un prag niciodată atins şi un record absolut de la începutul pandemiei în martie 2020, potrivit datelor publicate joi de Agenţia franceză de sănătate publică, notează AFP.

Au fost înregistrate 91.608 de cazuri noi, sub efectul celui de-al cincilea val şi în contextul în care varianta Omicron se răspândeşte în Franţa. În ultimele şapte zile, media este de 61.274 de cazuri. Precedentul record absolut, 86.852 de cazuri, data de la începutul lui noiembrie 2020, la vârful celui de-al doilea val pandemic.

Purtarea măştii a redevenit obligatorie în spaţiile deschise din Spania

Guvernul şi Consiliul său ştiinţific estimează că numărul ar urma să depăşească rapid (până la sfârşitul lui decembrie) 100.000 de cazuri noi zilnice odată cu răspândirea variantei Omicron.

Presiunea continuă să crească şi asupra serviciilor de terapie intensivă, care au 3.208 de pacienţi faţă de 3.147 de marţi, cu 323 de noi internări.

În prezent, 16.060 de persoane sunt internate în spital, faţă de 16.118 cu o zi înainte, cu 1.347 de noi internări.

Numărul deceselor de la începutul pandemiei a ajuns la 122.295, cu 179 mai mult decât cu o zi înainte.

Bill Gates, anunţ de ultimă oră despre pandemia de Covid-19. Ce se va întâmpla cu omenirea în 2022

De la începutul campaniei de vaccinare în Franţa, 52.686.872 de persoane au primit cel puţin o injecţie (78,1% din populaţia totală) şi 51.585.838 de persoane au în prezent o schemă completă de vaccinare (76,5% din totalul populaţiei).

Şi de la începutul campaniei de rapel, 21.742.825 de persoane au primit o doză suplimentară, mai scrie AFP.

Guvernul italian a decis joi ca purtarea măştii medicale să devină obligatorie în exterior în toată Italia, a anunţat ministrul Sănătăţii, Roberto Speranza, după o reuniune a consiliului de miniştri, relatează AFP.

Guvernul nu a precizat de când va fi aplicată această măsură, dar a adăugat că masca având o protecţie superioară, FFP2, va deveni obligatorie pentru cinema, teatru, evenimente sportive sau în transportul public, autobuze, maşini, avioane sau nave.

”Nu este o etapă simplă” prin care trece ţara în faţa izbucnirii contaminărilor cauzate de varianta Omicron a coronavirusului, a admis ministrul italian, dând asigurări că noile măsuri ”pot crea o protecţie mai puternică pentru populaţia noastră şi sistemul nostru sanitar”.

Guvernul a decis astfel să reducă de la 1 februarie 2022 durata certificatului sanitar de la nouă la şase luni precum şi perioada de administrare a dozei de rapel ”booster”.

Coronavirus: Valabilitatea certificatului verde fără doza booster, limitată din 1 februarie la 9 luni pentru călătoriile intra-europene

Comisia Europeană a decis marţi limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului verde pentru călătoriile intra-europene după vaccinarea anti-COVID-19 cu schema completă alcătuită din două doze (sau o doză în cazul vaccinului Johnson & Johnson), pentru a încuraja astfel vaccinarea cu doza a treia (doza ‘booster’ sau de ‘supra-rapel’), a anunţat executivul comunitar, potrivit AFP.

Măsura va fi aplicată din 1 februarie şi este obligatorie pentru toate statele membre ale UE, dacă ea nu va fi respinsă de o majoritate calificată a acestora sau de un vot majoritar împotrivă în Parlamentul European (PE). Dar Comisia Europeană, care s-a consultat în prealabil cu statele membre şi cu PE, se declară încrezătoare că această decizie va fi aprobată.

Această reglementare privind certificatul verde se va aplica numai pentru călătoriile intra-comunitare, deciziile privind folosirea acestui certificat în alte scopuri pe plan intern (accesul în restaurante, la concerte sau la alte evenimente) revenind fiecărui stat membru.

Limitarea la nouă luni a valabilităţii certificatului de vaccinare în lipsa dozei de supra-rapel a fost propusă luna trecută de Comisia Europeană, ţinând cont de orientările Centrului European pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (ECDC), care a recomandat administrarea dozei ‘booster’ odată cu trecerea a şase luni de la încheierea schemei complete de vaccinare, întrucât eficacitatea vaccinului scade în acest timp.

Durata de valabilitate a certificatelor verzi, stabilită acum la 270 de zile, ”va da cetăţenilor şi companiilor certitudinea de care au nevoie pentru a-şi planifica deplasările în deplină încredere”, a declarat comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders.

”Revine acum statelor membre să vegheze ca rapelurile (dozele ”booster” n.red) să fie efectuate rapid pentru a ne proteja sănătatea şi a garanta siguranţa călătoriilor”, a indicat acesta.

Ecuadorul decretează vaccinarea obligatorie împotriva COVID-19 de la vârsta de cinci ani

Vaccinarea împotriva COVID-19 a fost declarată obligatorie în Ecuador de la vârsta de cinci ani, o premieră mondială pentru această grupă de vârstă, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii, notează AFP.

„În Ecuador vaccinarea a fost declarată obligatorie”, a scris ministerul într-un comunicat, precizând că „obligaţia se aplică de la vârsta de cinci ani”.

Până în prezent, doar câteva ţări au făcut vaccinarea obligatorie pentru adulţi. Două state cu regim autoritar din Asia Centrală, Tadjikistan şi Turkmenistan, au decretat acest lucru în iulie.

În Indonezia, vaccinarea împotriva COVID-19 este obligatorie din februarie 2021 sub sancţiune, dar numai 35% dintre indonezieni erau vaccinaţi la 1 decembrie.

În Oceanul Pacific, statul federal Micronezia a anunţat, în iulie, vaccinarea obligatorie pentru persoanele în vârstă de peste 18 ani.

Teritoriu francez din Pacificul de Sud cu o largă autonomie, Noua Caledonie a făcut vaccinarea obligatorie pentru toţi adulţii de la sfârşitul lunii decembrie.

În Europa, Austria este prima ţară din UE care doreşte să impună vaccinarea tuturor adulţilor săi. Măsura, anunţată în noiembrie, va intra în vigoare la începutul lui februarie.

Ministerul ecuadorian al Sănătăţii a făcut cunoscut că decizia este constituţională. Legea sănătăţii precizează că puterea executivă poate „declara vaccinarea obligatorie împotriva anumitor boli, în termenii şi condiţiile pe care realitatea epidemiologică naţională şi locală le impune”, a explicat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat.

DailyBusiness
Doi muncitori îngropați de vii la 5 metri sub pământ, într-o localitate din Prahova, după surparea unui mal. Pompierii militari intervin de urgență
Spynews
O tânără din Bacău, găsită decedată, lângă o șină de cale ferată. Ar fi fost ucisă aseară. Autorul este în continuare căutat
Fanatik.ro
“Ne-au făcut de râs! Desființăm Steaua și Dinamo!” Stenograme uluitoare cu Nicolae și Elena Ceaușescu după ce naționala României a pierdut meciul pentru Campionatul Mondial
Capital.ro
Monica Pop îi trezește pe români. Boala foarte des întâlnită care te poate orbi complet: Din 3 în 3 luni!
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă depășești termenul de acceptare a moștenirii. Explicații pe înțelesul tuturor
Adevarul
Cum era Ceaușescu să provoace un război cu URSS. Istoria secretă a unor planuri de invazie
wowbiz.ro
Mariana Moculescu și-a făcut apariția la priveghiul lui Horia Moculescu, chiar dacă anunțase că nu va participa! Preț de câteva momente, a dat la o parte toate neînțelegerile și și-a îmbrățișat fiica
Economica.net
Noi taxe! Cât vom plăti în plus şi pentru ce
kanald.ro
Cazul Sarei, fetița de 2 ani care a sfârșit în cabinetul stomatologic, ar putea schimba legea. Anunţul făcut de ministrul Sănătății
iamsport.ro
Nu a mai rezistat! Fostul discipol al lui Lucescu, atac neașteptat: ”Mediocritate, ăsta e dezastrul fotbalului românesc! Tremurăm cu Cipru și vrem la Mondial”
MediaFlux
Permisul auto, suspendat mai ușor. Șoferii riscă și amenzi de până la 1.600 de lei pentru folosirea telefonului
stirilekanald.ro
Prima declarație oficială a clinicii unde a murit Sara, fetița de doar 2 ani. Ce s-a întâmplat, de fapt, în cabinet: "Suntem profund marcați"
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume