Corpul de Control al Ministrului Economiei sesizează organele de urmărire penală şi ANI pentru neregulile găsite la SNAM

Corpul de control al ministrului Economiei a finalizat misiunea de control dispusă de ministrul Alexandru Petrescu la Societatea Naţională a Apelor Minerale (SNAM). Ministerul Economiei a anunţat joi seara că a constatat "potenţiale conflicte de interese, dar şi suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni în exercitarea atribuţiilor de serviciu", mai ales în ceea ce priveşte selectarea şi recrutarea membrilor Consiliului de Administraţie al societăţii, astfel că vor fi sesizate atât Agenţia Naţională de Integritate (ANI) cât şi organele de urmărire penală.
Filip Stan
09 feb. 2017, 19:43
Corpul de Control al Ministrului Economiei sesizează organele de urmărire penală şi ANI pentru neregulile găsite la SNAM

„Principalele concluzii ale raportului relevă posibile conflicte de interese și vicii de procedură în ceea ce privește selectarea și recrutarea, în conformitate cu OUG 109/2011 a membrilor Consiliului de Administrație al societății, în sensul că semnatarul contractului cu recrutorul a fost, în urma depunerii candidaturii, selectat ca membru în Consiliu de Administrație. De asemenea, existau deja, în derulare, relații contractuale de muncă între unul dintre membrii comisiei de intervievare a candidaților înscriși pe lista scurtă și unul dintre candidați”, potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei transmis, joi, AGERPRES.

Un al doilea tip de nereguli descoperite de reprezentanții Corpului de Control vizează modul de îndeplinire a responsabilităților din contractul de mandat semnat de membrii Consiliului de Administrație.

Astfel, trei dintre cei cinci membri ai CA nu și-au asumat Proiectul componentei de administrare din Planul de Administrare a SNAM, neîndeplinindu-și astfel atribuțiile din contractul de mandat. De asemenea, Comitetul de Audit și Comitetul de Nominalizare și Remunerare nu au fost constituite legal și nu există dovada activității lor, iar membrii CA aveau obligativitatea, ca în 30 de zile de la semnarea contractelor de mandat, să constituie cele două comitete. Constituirea celor doua comitete este obligație legală impusă de OUG 109/2011, precizează Ministerul Economiei.

„Pentru că faptele constatate relevă potențiale conflicte de interese, dar și suspiciuni de săvârșire a unor infracțiuni în exercitarea atribuțiilor de serviciu, vor fi sesizate, atât Agenția Națională de Integritate, cât și organele de urmărire penală”, se precizează în comunicat.

În data de 11 ianuarie, ministrul Economiei, Alexandru Petrescu, a trimis Corpul de Control la Societatea Națională a Apelor Minerale SA și a cerut constituirea unei comisii de analiză pentru verificarea sesizărilor primite la minister, în luna decembrie 2016, referitoare la activitatea administratorilor acestei societăți.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
România, în stare de urgență energetică! Cum ar putea fi afectați milioane de români! Vor exploda facturile?
Fanatik.ro
El e „bărbatul” de care Gigi Becali are nevoie la FCSB! Cum și-a câștigat noua feblețe a patronului respectul în vestiar
Capital.ro
România face un nou pas spre euro. Anunțul făcut de președintele Nicușor Dan: Există acord politic
Playtech.ro
10 greșeli pe care le faci când folosești aerul condiționat și care îți măresc factura la energie. Așa pierzi zeci de lei lunar
Adevarul
Festivalul care aduce în doar 4 zile 100 de milioane de euro unui oraș românesc. Dubai l-a importat deja, urmează Columbia și Japonia
wowbiz.ro
Petrișor Ruge, mesaj emoționant după despărțirea profesională de Andreea Bălan. Ce le-a transmis fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Primul caz de îmbolnăvire cu virusul West Nile confirmat la Iași. Alți doi pacienți sunt suspecți
iamsport.ro
Dorin Goian a numit fotbalistul care ar fi ”un mare câștig” pentru FCSB: ”Are nevoie de cineva de calibrul și valoarea lui”
MediaFlux
Energie gratis timp de patru ore, din luna august. Soluția propusă consumatorilor de către unul dintre furnizori
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România