Cosmin Contra: Cu puţină şansă ne puteam întoarce cu cele trei puncte

Selecţionerul Cosmin Contra a declarat, luni, că este mulţumit de evoluţia jucătorilor români în meciul cu Serbia, subliniind că, dacă avea puţină şansă, România putea câştiga cele trei puncte. Însă, Contra nu este mulţumit de faptul că România are doar două puncte după două jocuri în Liga Naţiunilor.
Filip Stan
11 sept. 2018, 03:31
Cosmin Contra: Cu puţină şansă ne puteam întoarce cu cele trei puncte

„Sunt mulţumit şi fericit, a fost un meci cu ocazii de ambele părţi, dar cu puţină şansă ne puteam întoarce cu cele trei puncte. Felicit jucătorii, nu s-au mai speriat de echipa sârbilor, am demonstrat că suntem o echipă în ascensiune, care joacă fotbal. Cu Muntenegru a fost o lecţie, era o echipă care nu juca fotbal, dar azi ne-am ridicat la nivelul sârbilor. Importantă a fost atitudinea, că am revenit de la 0-1 şi 1-2, arată că avem caracter, că băieţii îşi doresc să câştige fiecare meci. Nu mă mulţumeşte că avem doar două puncte după primele două meciuri, am fi vrut 4 puncte. Cel mai important meci vine luna viitoare, cu Lituania, este o echipă agresivă, va trebui să analizăm bine, să vedem cum pregătim acest meci”, a declarat Cosmin Contra, la Pro TV, subliniind că golurile marcate de sârbi puteau fi evitate.

El a mai spus că este mulţumit de evoluţia lui Denis Drăguş, aflat la debutul la echipa naţională. „Mă gândeam să încep Mitriţă, dar a simţit ceva pe inghinali la antrenament şi mi-a fost frică să-l bag de la început. Asta m-a făcut să mă gândesc la Drăguş, aveam nevoie de un jucător tânăr, cu tupeu în joc, a făcut un meci bun la debut”.

Ţucudean: Era urât să pierdem acest meci. Dacă era inspirat Mitriţă, puteam să şi câştigăm

Atacantul George Ţucudean a declarat, luni, că România nu ar fi meritat să piardă în Serbia şi crede că, dacă Mitriţă ar fi reuşit să marcheze la ocazia avută în final, „tricolorii” ar fi câştigat.

„Golul a fost meritat, am avut câteva ocazii înainte şi era urât să pierdem acest meci. Dacă era inspirat Mitriţă puteam să şi câştigăm. Dar de aceea este fotbalul aşa frumos şi se joacă pe ocazii şi pe goluri. Serbia a fost net superioară Muntenegrului, cu jucători mult mai valoroşi, mult mai multă calitate, au avut un avantaj publicul pentru că au jucat acasă. Eu zic că ne-am închis destul de bine. Ştiam că vor veni cu centrări foarte multe de pe lateral, să urce foarte mult fundaşii lor laterali, dar am stat foarte bine acolo, în careu şi am reuşit să-i prindem şi pe contraatac, pentru că aşa cum am pregătit jocul ştiam că or să vină peste noi şi trebuia să profităm de lucrul acesta. Nu că nu am avut spirit de luptă cu Muntenegru. Cu Muntenegru am controlat noi jocul, ne dădeau nouă mingea, pe ei nu îi interesa deloc să construiască, doar să joace pe contraatac şi normal că am riscat mai mult şi se pierd foarte multe mingi în felul acesta. Eu zic că avem o generaţie bună şi sperăm să câştigăm următoarele meciuri. Acum vom beneficia şi de publicul nostru, care ne-a ajutat în celelalte meciuri amicale şi cred că că vom câştiga cu siguranţă următoarele meciuri. Trebuie să ne concentrăm pe meciurile acestea şi să prindem o grupă bună (n.r. – în preliminariile Euro-2020). La meciul cu Dudelange am jucat cu inflitraţii, acum nu mai contează. Drăguş a intrat fără frică, se vede că are abecedarul, a învăţat foarte multe lucruri bune de la Viitorul şi cu siguranţă ne va ajuta şi mai mult când va căpăta experienţă”, a declarat Ţucudean, la Pro TV.

Echipa naţională a României a încheiat la egalitate, scor 2-2 (0-1), meciul susţinut, luni, la Belgrad, în compania Serbiei, în etapa a doua a grupei 4, seria C a Ligii Naţiunilor.

Pentru România au marcat Stanciu (48 – penalti) şi Ţucudean (68), iar pentru Serbia a punctat Mitrovic (26, 63).

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Cum arată mormântul lui Gheorghe Moldovan. Antrenorul care s-a împușcat a fost condus pe ultimul drum
Fanatik.ro
„Nu suntem proști!” Cristi Balaj îl contrează pe Adrian Porumboiu: „Lewandowski cade cu întârziere, iar arbitrul e mascat de Drăgușin, nu avea cum să vadă împingerea și intensitatea”
Capital.ro
Exclusiv. Ce bani pot cere parohiile de la credincioși. Clarificare oficială privind taxele și contribuțiile
Playtech.ro
De la ce vine prescurtarea USB. O folosim aproape zilnic, dar puțini știu ce înseamnă cele trei litere
Adevarul
Mamaia, paradisul pierdut. Ce s-a ales din „Perla litoralului românesc“ după privatizări eșuate și ridicarea haotică de construcții
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Cristina Dorobanţu, vedeta Ştirilor Kanal D, s-a căsătorit şi va deveni mămică: „Este ca un vis frumos pentru mine”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident feroviar cu patru victime în Galați! O fetiță de 12 ani și-a pierdut și ea viața
iamsport.ro
Fostul jucător de la Dinamo: ”Era normal ca Hagi să își dea demisia după meci! A venit la națională ca să îl ia pe Ianis, care nu mai era convocat de alt selecționer”
MediaFlux
Cele trei zodii care au noroc la bani toată luna octombrie. Horoscopul financiar le aduce o mulțime de reușite!
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte