Cosmin Contra, după meciul cu Norvegia: E un egal norocos, dar un egal care poate să ne califice la EURO 2020

Cosmin Contra a vorbit despre greşelile tricolorilor în meciul cu Norvegia, când România a fost condusă cu 2-0 până în minutul 76, revenind însă fulminant şi terminând 2-2.
Filip Stan
07 iun. 2019, 20:41
Cosmin Contra, după meciul cu Norvegia: E un egal norocos, dar un egal care poate să ne califice la EURO 2020

A fost un egal norocos pe de o parte, la cum am jucat până la 0-2, dar acest spirit de a nu te da bătut nicidoata continua să existe la echipa naţională. E un egal norocos, dar e un egal care poate să ne califice„, a declarat Cosmin Contra.

Selecţionerul s-a referit şi la greşelile jucătorilor, care au făcut ca tabela să arate multă vreme 2-0 pentru gazde. „N-am stiu sa citim anumite faze ale lor. La primul gol a fost o greşeală în lanţ, al doilea la fel. Sunt goluri care puteau fi evitate. Greşim în continuare ca în curtea scolii şi vom avea mult de suferit dacă nu le remediem„.

Dincolo de punctul obţinut, după meciul de la Oslo rămânem cu altă certitudine. „Ianis Hagi va fi sută la sută titular în meciul cu Malta„.

1. Spania 3 3 0 0 8:2 9
2. Suedia 3 2 1 0 8:4 7
3. România 3 1 1 1 7:5 4
4. Malta 3 1 0 2 2:6 3
5. Norvegia 3 0 2 1 6:7 2
6. Insulele Feroe 3 0 0 3 3:10 0

DailyBusiness
Nicușor Dan, înainte de Summitul NATO: România cere ca importanța Mării Negre să fie inclusă în declarația finală
Spynews
Răzvan Kovacs de la Insula Iubirii s-a împăcat cu fosta! Avem dovada
Fanatik.ro
Cei doi români care l-au anihilat pe Haaland în România – Norvegia la U17. Unul a fost propus recent la FCSB, celălalt a ajuns în liga a 7-a!
Capital.ro
Nu este Maldive, dar seamănă cu ele: noul paradis turistic construit de Arabia Saudită la Marea Roșie
Playtech.ro
Cât de des trebuie spălată lenjeria de pat vara. Puţini procedează aşa, însă îşi pun sănătatea în pericol
Adevarul
Ce joburi au românii care câștigă peste 10.000 de lei pe lună. Cum au ajuns la aceste salarii
wowbiz.ro
A fost făcută publică cauza morții lui Gabi Mureșan! Cum au reușit pompierii să găsească trupul regretatului fotbalist
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă aeriană în Tulcea! Mai multe drone au fost detectate lângă Chilia şi Ismail
iamsport.ro
”Îi spunea antrenorului: «Nu dau bani aici să îmi scoți fiul la pauză!»”. Susține că a asistat la scene neverosimile cu Diana Șucu în prim-plan
MediaFlux
Mercur intră în Leu pe 11 iulie 2026! Ce reprezintă acest fenomen astrologic și care sunt cei mai afectați nativi
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?