Costurile unei intervenții chirurgicale veterinare

România este în continuare una dintre puținele țări europene rămase în care niciun serviciu medical veterinar nu este subvenționat de către stat – cu excepția celor care sunt în directă legătură cu siguranța alimentelor sau prevenția de natură epidemiologică. Din nefericire, puțini români sunt conștienți de acest fapt, iar costurile serviciilor veterinare sunt în continuare un subiect controversat de discuție, unii proprietari considerând că acestea sunt justificate, în timp ce alții le consideră, mai degrabă, o schemă de afacere.
Alina Costache
07 aug. 2024, 11:59
Costurile unei intervenții chirurgicale veterinare

În acest articol vom lua ca exemplu o intervenție chirurgicală de bază în medicina veterinară – sterilizarea/castrarea animalelor de companie, explicând costurile implicate pentru asigurarea unor condiții optime (dar minimale) de chirurgie. Acest articol nu ar fi fost posibil fără bunăvoința dnei doctor Mirela Boca din cadrul Joyvet – Cabinet Veterinar Sector 3.

Pași în intervenția de sterilizare

Pentru a putea înțelege necesitatea anumitor echipamente este important ca pașii unei asemenea intervenții să fie cunoscuți și înțeleși.

  1. Consultul preoperator și analizele preoperatorii

Niciun medic respectabil nu va accepta să realizeze o intervenție chirurgicală fără un consult de bază preoperator, în care sunt evaluate:

  • Starea de sănătate generală a animalului;

  • Riscul anesteziologic;

  • Severitatea unor afecțiuni prezente sau recurența anumitor probleme.

În acest scop, pentru a minimiza atât costurile, cât și timpul așteptat de către stăpân, majoritatea medicilor recurg la analize de rutină precum efectuarea unei hemoleucograme și a unei biochimii. Doar în situația în care sunt observate anomalii la una dintre aceste analize – se efectuează examene suplimentare precum: ecografie animale, radiografii, examene cardiologice, endoscopie caini și pisici, examene alergologice.

Este important de menționat că anumiți pacienți, precum cei în vârstă sau cei cu probleme cardiace, renale, hepatice sau pulmonare cunoscute, vor necesita din primă instanță un consult minim cardiologic pentru evitarea unor complicații anesteziologice majore.

  1. Anestezia

Printre principiile anesteziologiei, fie că este umană sau veterinară, se numără: analgezia (abolirea durerii), miorelaxare (relaxare musculară), protecția neurovegetativă (menținerea unui echilibru al sistemului nervos autonom), amnezia (prevenția unor amintiri traumatice) și anestezie propriu-zisă (referindu-se la inconștiență). Nu există în anesteziologia veterinară o substanță care să îndeplinească toate aceste criterii, fiind necesare multiple pentru atingerea standardului de bază.

Astfel, anestezia se desfășoară în 4 etape:

  • Preanestezia: implică substanțe cu efect sedativ, liniștitor, anxiolitic precum diazepamul. În preanestezie sunt, de obicei, administrate și substanțe cu efect analgezic precum opioide și alfa 2 agoniști, și de asemenea substanțe miorelaxante, pentru evitarea unor mișcări inconștiente ale animalului în timpul actului operator.

  • Inducția: această etapă induce propriu-zis starea de inconștiență animalului și se realizează cu anestezice disociative (ketamina, tiletamina), propofol, alfaxalonă, sau barbiturice. Alegerea anestezicului depinde de nevoile animalului și predispozițiile fiecărui individ.

  • Menținerea: se poate face cu un amestec din anestezicele deja menționate – intravenos, perfuzabil, însă majoritatea cabinetelor încep să recurgă la menținerea inhalatorie datorită diminuării efectelor secundare. Astfel, se administrează flux de oxigen cu: halotan, isofluran, sevofluran, desfluran sau protoxid de azot. Volumul necesar depinde de cantitatea și tipul celorlalte substanțe folosite, precum și de observațiile făcute la examenul general al animalului.

  • Revenirea din anestezie: se referă la monitorizarea animalului, precum și la administrarea antibioticelor și analgezicelor nonsteroidiene. Programul la clinica veterinara non stop iarăși ridică costurile aferente cu personalul.

În timpul intervenției chirurgicale mai pot fi necesare și fluide intravenoase: ser fiziologic, soluție Ringer, soluții coloidale, precum și diverși antagoniști ai anestezicelor folosite, în eventualitatea în care apar efecte secundare.

  1. Tehnica chirurgicală propriu-zisă

Pentru realizarea unei intervenții cu riscuri minime și perioadă de recuperare scurtă, evitarea complicațiilor intra și post-operatorii, majoritatea cabinetelor dispun de un chirurg veterinar cu experiență desemnat. De asemenea, acest pas este, de fapt, și cel mai costisitor, folosindu-se materiale și aparatură de înaltă calitate, cu prețuri pe măsură. Printre acestea se numără: câmp operator, halat, mănuși chirurgicale, instrumentar, comprese sterile, ace și fire de sutură, substanțe antiseptice etc, urmând a fi descrise în cele ce urmează.

Costurile implicate într-o operație de sterilizare

  • Consultul preoperator: 50-100 lei – incluzând serviciile ulterioare ale chirurgului

  • Hemoleucogramă completă + biochimie serică: 100-200 lei (incluzând costul de amortizare al analizorului de hematologie și biochimie)

Pentru realizarea unei hemoleucograme și a unei biochimii serice precise, sunt necesare aparate de înaltă calitate. Prețul incipient pentru un aparat de calitate medie este de 50.000 de lei.

  • Anestezie:

  • Preanestezie: 40-120 lei

  • Inducție: 50-100 lei

  • Menținere: 100 lei

  • Revenire: 30-50

În aceste prețuri au fost incluse doar costurile substanțelor active, per 0.5ml – 1.5ml, nu și cel al seringilor, sondelor și manoperelor utilizate.

  • Obiecte chirurgicale:

        • Halat: 13 lei/halat

        • Mănuși chirurgicale: 3 lei/pereche – a nu se confunda cu mănușile obișnuite de latex subțire.

        • Fire sutură: 9 lei/fir resorbabil – o cutie are 12 fire, în medie.

        • Câmp operator: 8 lei / bucată

        • Comprese sterile: 1 leu / 5 bucăți

        • Mască: 1,5 lei / 1 mască

        • Bonetă: 1 leu / 4 bonete

        • Catetere intravenoase: 1 leu/branulă.

        • Instrumentar: 20-50 lei, cost amortizat per intervenție.

Important de menționat este faptul că într-o intervenție chirurgicală precum sterilizarea se vor folosi mai multe dintre aceste obiecte, nu doar unul singur, astfel că prețul va urca. Exemplu: este posibilă necesitatea schimbării halatului, a ruperii mănușilor în timpul actului chirurgical, a ruperii firelor de sutură, a utilizării mai multor comprese sterile pentru hemostază, a schimbării măștii, a suplimentării instrumentarului chirurgical etc.

  • Consumabile:

        • Soluții antiseptice pentru tegumente și instrumentar: 30 lei/sticlă de clorhexidină.

        • Soluții antiseptice pentru suprafețe: prețurile încep de la 50 lei

Prețul per intervenție se încadrează în jurul valorii de 20 lei.

  • Aparatură:

        • Aparat de anestezie inhalatorie: prețul debutează la 40.000 de lei

        • Electrocardiograf veterinar: debut la 9000 de lei

        • Autoclav: debut de la 7000 de lei.

  • Diverse:

        • Personal – asistenți și tehnicieni: 30 lei/intervenție/persoană

        • Continuarea educației anuale: 100-200 lei/individ

        • Licență și autorizații: 50-100 lei anual, cost amortizat

        • Eliminarea deșeurilor medicale: 10-20 lei/săptămână

        • Controlul funcționalității și calibrarea aparatelor: 10-20 lei, cost amortizat

  • Utilități: 50-100 lei per cameră de chirurgie, incluzând – lumină, curent, apă, gaz.

După un calcul al valorilor minime, care nu include costurile de amortizare a aparaturii, consumabilelor, diverselor și utilităților, costul unei asemenea intervenții chirurgicale se ridică la aproximativ 420 de lei. Acesta este un preț adaptat unui animal de greutate medie, fără alte probleme de sănătate și care nu necesită efectuarea altor examene suplimentare, ajustat, bineînțeles, la inflație. Costurile aparaturii, consumabilelor, diverselor și utilităților au fost excluse din prețul operației, întrucât amortizarea acestora se poate realiza prin intermediul altor servicii medicale oferite în cabinetul veterinar cu pricina.

De asemenea, nu a fost precizat prețul chiriei sau al imobilului întrucât acesta variază foarte mult în funcție de orașul în care se află cabinetul.

Discuție

Deși este de înțeles frustrarea multor proprietari în privința prețurilor serviciilor veterinare, acestea se justifică prin necesitatea oferirii unor servicii de înaltă calitate, ceea ce presupune urmărirea unor protocoale gold-standard și garanția siguranței depline a pacientului.

Din nefericire, singura modalitate pentru a se putea media această discrepanță între cerințele ridicate ale clienților și prețurile aferente – este o schimbare la nivel de stat sau instituirea unor sisteme de asigurare pentru animalele de companie, cum este cazul în multe alte țări europene, în care sănătatea animalelor are importanță însemnată.

DailyBusiness
Laureatul Nobel Joseph Stiglitz spune că inteligența artificială nu doar că îți poate lua locul de muncă, dar va face clasa „tech bro” și mai bogată
Spynews
Halucinant! Oana Ciocan nu știa că e despărțită de Jador! A aflat din presă. Declarații exclusive de la fosta cântărețului
Fanatik.ro
Porecla neștiută a lui Gică Mihali: „Mă tachina încontinuu!”
Capital.ro
Pensia pe card și prin Poștă în aprilie 2026. Ziua în care se plătesc pensiile. CNPP ar putea trimite banii mai devreme
Playtech.ro
Ce taxe trebuie să plătești dacă vinzi o mașină în 2026. Ce obligații fiscale apar după tranzacție
Adevarul
Israelul a distrus avionul privat al lui Khamenei. Informații contradictorii despre locația și starea noului lider suprem
wowbiz.ro
Vești bune pentru pensionari! Primesc tichete sociale în valoare de 200 de lei. Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Durere fără margini în Constanța. O fetiță de 5 ani și-a pierdut viața după ce casa în care se afla a fost cuprinsă de foc. Mama și fratele ei sunt în stare gravă
iamsport.ro
”Dacă afla Valentin Ceaușescu, ne spărgea în două”. Loți Bölöni a făcut lumină după 40 de ani
MediaFlux
Mai mulți bani pentru 2,8 milioane de pensionari şi 300.000 de copii. Ministrul Muncii anunță ajutoarele cuprinse în buget
stirilekanald.ro
Se taie pensiile! Bolojan a făcut anunțul
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj