COVID-19. Numărul infecţiilor cu coronavirus în creştere în România. Autorităţile anunţă 189 de cazuri noi

COVID-19. Alte 189 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost înregistrate în România de la ultima informare, ajungându-se la un total de 20.479 îmbolnăviri, a anunţat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică. Sâmbătă, fuseseră anunţate 187 de noi cazuri.
Filip Stan
07 iun. 2020, 09:47
COVID-19. Numărul infecţiilor cu coronavirus în creştere în România. Autorităţile anunţă 189 de cazuri noi

Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.638 au fost declarate vindecate şi externate. La terapie intensivă sunt internaţi 144 de pacienţi. Până acum, 1326 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.

Citeşte şi COVID-19. Patru noi decese anunţate în România, numărul morţilor a ajuns la 1.326

Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 2.468 de persoane. Alte 94.475 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 503.200 de teste.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 284 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 175.750 de lei.

Numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică:

Număr de cazuri confirmate

1. Alba 401

2. Arad 698

3. Argeș 284

4. Bacău 542

5. Bihor 646

6. Bistrița-Năsăud 364

7. Botoșani 826

8.Brașov 837

9. Brăila 43

10. Buzău 216

11. Caraș-Severin 112

12. Călărași 103

13. Cluj 586

14.Constanța 297

15. Covasna 223

16. Dâmbovița 317

17. Dolj 242

18. Galați 637

19. Giurgiu 233

20. Gorj 154

21. Harghita 172

22. Hunedoara 638

23. Ialomița 396

24. Iași 647

25. Ilfov 558

26. Maramureș 109

27. Mehedinți 128

28. Mureș 689

29. Neamț 907

30. Olt 106

31. Prahova 120

32. Satu Mare 62

33. Sălaj 99

34. Sibiu 510

35. Suceava 3.612

36. Teleorman 146

37. Timiș 509

38. Tulcea 157

39. Vaslui 164

40. Vâlcea 37

41.Vrancea 680

42. Mun. București 2.238.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
Cum poate România să învingă Polonia astăzi. Atuurile lui Gică Hagi într-o analiză premium marca Fanatik
Capital.ro
Casa de Pensii îi cere unei pensionare 4.324 de lei după prima pensie. De ce trebuie să achite contribuții pentru încă patru luni
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Pensia pe care o vor primi românii cu salariul minim sau mediu pe economie. Calcule care includ și pilonul II de pensie
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România