Creier uman în miniatură, obţinut în laborator: „Este o realizare uimitoare şi fascinantă” FOTO

Cercetătorii austrieci au reuşit să cultive în laborator creiere umane în miniatură, care ar putea să-i ajute să înţeleagă mai bine modul în care acest organ este afectat de diverse boli neurologice rare, potrivit unui studiu publicat în revista Nature.
Filip Stan
29 aug. 2013, 15:29
Creier uman în miniatură, obţinut în laborator:

Structurile neurologice de mărimea unui bob de mazăre au atins acelaşi nivel de dezvoltare ca cel al creierului unui fetus de nouă săptămâni, însă nu sunt capabile de „gândire”, scrie Mediafax care citează bbc.co.uk.

Oamenii de ştiinţă consideră că această descoperire este uimitoare şi fascinantă. Creierul uman este una dintre cele mai complicate structuri care există în univers.

Cercetătorii de la Institutul de biotehnologie moleculară din cadrul Academiei de ştiinţe din Austria au reuşit să reproducă în laborator mai multe stadii de dezvoltare ale creierului.

Ei au folosit celule suşă embrionare şi celulă suşă adulte prelevate din piele pentru a obţine o parte de embrion care s-a dezvoltat în creier şi măduva spinării. Aceste structuri au fost plasate în picături de gel care au avut rolul de schelă, permiţând ţesuturilor să se dezvolte. Structurile au fost plasate într-un bioreactor, într-o „baie” care a furnizat creierului nutrimente şi oxigen.

Celulele au fost capabile să se dezvolte şi să se organizeze în regiuni separate ale creierului – cortex, retină, hippocampus precoce, implicate în procesul de memorare la vârsta adultă.

Ţesuturile au atins o mărime maximă – aproximativ 4 milimetri -, după două luni.

„Mini-creierele” au supravieţuit un an, dar nu au crescut mai mari.

Cercetătorii speră să descopere cu ajutorul acestor mini-creiere informaţii despre maladii neurologice care nu pot fi tratate, precum schizofrenie şi autism, care se manifestă la vârsta adultă, dar sunt provocate de defecte apărute în timpul dezvoltării acestui organ.

Această tehnică ar putea fi folosită şi pentru a înlocui şoarecii folosiţi în prezent în laborator pentru studierea maladiilor neurologice.

Specialiştii vienezi cred că această tehnică nu impune probleme etice, dar spun că nu vor permite dezvoltarea creierelor mai mult de atât, pentru că acest lucru este „indezirabil”.

Citeşte şi Medicii au descoperit că migrena poate duce la alterarea permanentă a creierului

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Ele sunt fostele iubite ale lui Cristiano Ronaldo: „Mă simțeam urâtă și nesigură lângă el!”
Capital.ro
Trebuie să declari la ANAF banii obținuți din vânzarea mașinii? Când nu plătești impozit și când riști sancțiuni
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT